Citatul zilei

Posted: 25 septembrie 2016 in Uncategorized

”Oamenii au întotdeauna un simț suficient de practic pentru a concluziona că, de vreme ce creștinilor nu le pasă de nevoile fizice ale oamenilor, n-are cum fi prea mare sinceritate nici in zelul lor pentru sufletele oamenilor. Dacă cineva imi dă hrană spirituală sub forma unei broșuri, dar nu-mi dă o bucată de pâine pentru trup, cum l-aș putea prețui? Fie ca ajutorarea practică a săracilor să meargă mână-n mână cu ajutorul spiritual. Dacă ajuți la menținerea in viață a sufletului fratelui tău in acest sens mai înalt, nu da înapoi s-o faci și la modul comun.” (C.H. Spurgeon)

Meditație la Romani 12:11

„In sârguință fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului.”

Atunci când ești angrenat intr-o lucrare (spirituală), nu da inapoi. Nu te uita la costuri. Nu fii pragmatic (o fi rentabil sau nu?). Nu intârzia in a-ți implini slujba. Nu te uita la ceea ce spun (negativ) cei din jur, și nici la cei care te laudă, doar pentru că le faci și treaba lor, eliberându-i de responsabilități. Unii te vor critica, alții te vor aprecia iar celor mai mulți le va fi indiferent.
Fii ca o albină. Sau ca o furnică. Fă-ți slujba cu aceeași consecvență, indiferent de conjuncură.
Nu sunt apicultor, insă imi place să urmăresc zborul și hărnicia albinelor. Zboară din floare-n floare o viață intreagă (deși durează doar câteva luni), fără zi liberă, fără concediu și fără să-i pese dacă cineva va aprecia munca ei, sau nu. Nici nu te bagă in seamă dacă ești prin preajmă. Nu o interesează dacă o privești, o filmezi sau ii adresezi cuvinte de laudă sau injurături. Pentru ea, contează un singur lucru: să-și implinească cu consecvență misiunea pentru care a fost creată. Nu este materialistă, dar adună cât de mult poate, pentru ea și pentru comunitatea din care face parte.
Prima misiune pe care a primit-o omul (Adam) de la Dumnnezeu, după ce a fost creat, a fost aceea de a lucra și a păzi Grădina Edenului, perimetrul care i l-a incredințat Dumnezeu.
Nu știu care este „grădina” ta, insă știu că ai responsabilitatea sfântă de-a o păzi și a o intreține cu consecvență.
Nu fii leneș in ați ideplini misiunea care ți-a fost incredințată.

Ghiozdane vs. tablete

Posted: 10 septembrie 2016 in Uncategorized

În urmă cu aproximativ 80 de ani (la începutul anilor ’30), bunica mea începea clasa întâi (în a doua a graduat deja 😀). Din cele ce ne povestea ea când eram mici, îmi dau seama că vremurile de atunci cu cele de azi se aseamănă doar parțial, pe ici pe colo. Nu avea ghiozdan, ci trăistuță. Nu avea cărți sau caiete, și nici pix sau stilou, nici măcar creion. Avea în schimb tabletă (ca cea din imaginea de mai jos), cu display mat, iar carcasa rose gold pentru fete și space gray pentru băieți 😀. Nu știu câți rami sau memorie giga avea dar se epuiza repede, însă aveai ceva pentru delete – un burete, sau o râză, cum se mai spune, și rezolvai rapid problema cu spațiul de stocare (asta în cazul în care aveai tu memoria bună). Avea pencil alb (pe românește se numea cretă de var), iar smart keybord-ul a apărut mai târziu.
Când îmi povestea de toate astea, încercam să-mi imaginez cam cum arătau gadget-urile ălea interbelice. Acuma m-am convins. Suntem la fel de dependenți de ele precum erau și bunicii noștri (să zic de cei care iubeau cartea). Numai că ale noastre au evoluat umpic: se numesc Pro, le-au fost adăugate camere foto între timp, memorie mai bună (că a noastră-i pe ducă), creta costă 100 € bucata, buretele s-a transformat în buton back space, iar în locul găurii de agățat râza au pus buton de home.
Ce vremuri faine a trăit bunica: două clase, fără catalog, fără prezență obligatorie și fără ghiozdan greu de șapte kile, plin cu cărți și caiete pe care nu le citește nimeni.
Un smart case, numit trăistuță, o tabletă, o chestie pentru delete și un pencil alb. Ălea pot fi numite cu adevărat „Vremuri moderne” 😀

image

Demnitatea umană

Posted: 8 septembrie 2016 in Uncategorized

 

Aristotel și Platon, unii din cei mai mari filozofi ai tuturor timpurilor, susțineaucă majoritatea oamenilor sunt din fire sclavi și apți numai pentru sclavie. Majoritatea nu au firi demne de libertate. Grecii foloseau cuvântul „demnitate” cu referire la puține ființe umane, nicidecum pentru toți oamenii.
Același lucru îl susțin și ateii, bazați pe evoluționismul darwinian. Iar rezultatele unei astfel de gândiri se văd în istorie, în special cea a ultimului secol: peste o sută de milioane de oameni sacrificați pe altarul filozofiei ateiste, in două războaie mondiale.
Însă din punctul de vedere al lui Dumnezeu și al credinței creștine influențată de învățaturile Vechiului și Noului Testament, omul are o valoare inestimabilă în fața Creatorului său. Conform unuia din psalmiști, Dumnezeu l-a creat pe om cu puțin mai prejos decât îngerii, dar mai presus de toate celelalte creaturi, dându-i autoritate asupra întregii creații. Pentru Dumnezeu fiecare ființă umană are o demnitate maximă, indiferent de culoarea pielii, limba pe care o vorbește, cultura sau nivelul de educație și de trai pe care îl are. Și aceata se reflectă cel mai mult în cuvintele Mântuitorului Isus, în discuția de la miezul nopții pe care o are cu Nicodim: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”
De nicio altă formă de creație Dumnezeu nu s-a îngrijit așa de mult, precum a făcut-o cu rasa umană. Pe vremea lui Noe omenirea se îndrepta spre autoanihilare, însă Dumnezeu a intervenit într-un mod brutal, dar și plin de compasiune totodată, distrugând El însuși creația dar având grijă ca nu în totalitate; a salvat opt oameni și câteva exemplare din fiecare specie de păsări, animale și târâtoare, tocmai pentru a provoca un nou început pentru Creația căzută. De-a lungul istoriei milenare, multe specii de vietăți au dispărut pentru totdeauna (ex. dinozaurii) și Dumnezeu nu a intervenit, însă omenirea a rămas mai departe în harul Lui, și în ciuda revoltei pe care aceasta o manifestă față de Creatorul ei, Dumnezeu încă mai dăruiește omului aceeași demnitate, pentru că omul, căzut sau reabilitat prin nașterea din nou, este o ființă după chipul și asemănarea Lui, iar el nu se neagă pe Sine Însuși.

Când vezi așa ceva te gândești doar la două posibilități: ori aici e o casă de nebuni, ori o grădină zoologică.

Ce, biserică? Nu, nu așa și-a imaginat Dumnezeu biserica.

Cât costă viața unui om?

Posted: 31 iulie 2016 in Uncategorized

Depinde de cine decide asta și pentru cine. În Vechiul Testament, viața unui om valora viața altuia. Adică dacă cineva lua (intenționat) viața altuia trebuia să plătească cu viața lui. Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, viață pentru viața, ș.a.m.d.
În zilele noastre, funcționează două extreme: în lumea civlizată, viața unei vedete sau a unei persoane bogate cu o asigurare „grasă” poate însemna mană cerească pentru cei care rămân în urmă după moartea sa. În lumea a treia, de obicei, viața unui simplu om poate avea o valoare nu mai mare ca cea a unui câine. Azi am citit că în India un cămătar și-a omorât un datornic pentru că-i datora 20!!!de cenți (eurocenți), nici măcar un leu. Pentru teroriștii ISIS, și nu numai, viața altora nu înseamnă nimic, iar a lor (doar) o promisiune a „profetului” că după ce-și vor martiriza viața pentru Alah, vor petrece o veșnicie în paradis, în plăceri alături de o mulțime de fecioare.
Știu că și pe plaiurile mioritice se practică tot felul de chestii oribile, dar de obicei suma este mai mare decât în India. Există oameni care se junghie între ei, după o ceartă aprigă se lasă cu mâini tăiate și răstignite pe garduri sau cu capul înfipt într-un țăruș, însă asta pentru câțiva metri pătrați de pământ moștenit din tată-n fiu, sau te miri ce alte pricini de scandal mai găsesc unii, dar pentru 20 de cenți să iei viața unui om???
Viața e darul lui Dumnezeu pentru om și nimeni nu are dreptul să o ia, indiferent că suma pusă în joc ar fi de 20 cenți sau un miliard de euro. Pentru Dumnezeu fiecare viață de om are aceeași valoare: incalculabilă d.p.d.v. material/financiar.

Câtă prostie poate produce mișcarea carismatică contemporană. Să iei puterea Duhului Sfânt de la moaștele unui așa zis sfânt.