Ca pentru Domnul

Posted: 2 Martie 2017 in Uncategorized

„Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos. Căci cine umblă cu strâmbătate, îşi va primi plata după strâmbătatea, pe care a făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului.” (Coloseni 3:23-25)
Primii creștini, și cei din secolele primare, puteau spune cu toată convingerea celor din jur: „uitați-vă la noi, urmați-ne pe noi!”
Ei știau, erau convinși de faptul că ei Il urmau pe Domnul, că urmau invățăturile apostolilor așa cum le-au fost transmise.
Mai mult de-atât, aveau curajul să spună lucrul acesta fără a deveni ipocriți, pentru că oamenii vedeau in ei ceea ce pretindeau ei a fi: sare și lumină. Dacă cineva suferea intr-un anumit fel, ei erau cei care ajutau primii. In timpul unui război de cucerire, când trupele dușmanului se retrăgeau din cetatea jefuită, in urma lor rămâneau o mulțime de morți, răniți, oameni fără adăpost, văduve, orfani, etc. Pentru creștini aceste situații deveneau o adevărată provocare. In timp ce alții fugeau, incercând să evite bolile, microbii și virușii, creștinii rămâneau in prima linie, tratându-i prima dată pe cei răniți, ingropând morții pentru a evita epidemiile, iar apoi dând o mână de ajutor celor in nevoi cât mai urgente. Toate aceste fapte ii făceau pe cei necredincioși să-și pună serioase intrebări cu privire la modul in care trăiesc creștinii. Intr-o lume in care fiecare se uita in primul rând la avantajele proprii, creștinii renunțau la ele de dragul celorlalți, pentru că atunci când se uitau la semenii lor suferinzi Il vedeau in ei pe Cristos, si tot ceea ce făceau, făceau de dragul Lui, fără a aștepta răsplătiri pământești, efemere.
Mai mult ca oricând inainte, trăim intr-o lume materialistă in care aproape fiecare iși vede de propriul drum in viață, și asta ar fi ok dacă lucrurile s-ar petrece așa doar in ceea ce-i privește pe cei fără de Dumnezeu, insă situația s-a schimbat dramatic in rău și mulți din cei care se numesc creștini mai au doar o formă vagă de evlavie, insă fără nicio putere de influență. De multe ori nu mai avem motivația pentru a spune oamenilor să devină ca noi, pentru că s-ar putea ca noi să fi devenit deja ca ei. Nu-i mai putem chema la Cristosul de care noi ne-am indepărtat.
Avem nevoie de o schimbare radicală, o schimbare care să o vadă in primul rând Dumnezeu, apoi cei din jurul nostru. Iar aceasta incepe in primul rând prin a ne cere iertare lui Dumnezeu pentru stilul nostru de viață egoist pe care l-am avut, și printr-o intoarcere la El, intoarcere la credința primară, a primilor creștini, și atunci vom putea spune cu toată certitudinea că „tot ceea ce facem, facem in numele Domnului.”

Pofte mici, păcate mari

Posted: 28 Februarie 2017 in Uncategorized

Un proverb chinezesc (dacă bine imi amintesc) spune că „sursa problemelor noastre nu sunt lucrurile mari, ci cele mici; oamenii nu se impiedică de munți ci de pietre.”
Și pare cât se poate de adevărat. Inchisorile sunt pline de oameni care făcut infracțiuni minore. Prea puțini dintre cei incătușați au furat milioane de euro (ăștia sunt in libertate), au falimentat bănci sau au deturnat avioane. In multe cazuri un om ia viața unui alt om din motive absurde, uneori pentru câțiva lei sau in urma unor certuri pentru un metru pătrat de pământ sau pentru o moștenire.
Diavolul se mulțumește și cu puțin. El vrea cât mai mult, dar dacă nu se poate, ia oricât i se oferă. Pe unii oameni nu-i va putea trage in cursa adulterului, dar le poate umple mintea cu iubire de bani. Pe unii nu-i va putea impinge la crimă, dar ii va ațâta să-și bârfească prietenul, să-și mintă părinții, să-și insele clientul sau să-și fure șeful. Pe alții ii va impiedica să se roage și să citească Scriptura, dar le va oferi ore intregi de emisiuni și filme captivante in fața televizorului. Și lista ar putea continua…
Apostolul Iacov scria in epistola sa: „De unde vin luptele și certurile intre voi? Nu vin oare din poftele voastre , care se luptă in mădularele voastre?” (Iacov 4:1)
Problemele, certurile, scandalurile, etc, vin, de cele mai multe ori, direct din poftele noastre, din chestiuni nematerializate, de multe ori din lucruri care nu au deloc de-a face cu realitatea.
Tot Iacov scrie in cap. 1, v. 14-15: „Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui insuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului și păcatul, odată făptuit, aduce moartea.”

”Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.” 2 Petru 2:2 Am citit aseară la întoarcerea din Germania, după 20 de ore de stat în mașină. Articolul spunea despre caz, dar nu spunea r…

Sursă: ”Cei bolnavi au trebuință de doctor!” despre uciderea lui Alex Rădiță

Deci să vezi, și să nu crezi

Posted: 20 Februarie 2017 in Uncategorized

Nu-ți vine a crede ochilor că un evanghelic român, la vârsta asta înaintată, poate gândi despre Mișcarea NAR așa cum gândește „maestrul” Iosif Țon. Deci, sincer, Bethel, din Reding nu-i buricul pământului, ci mai degrabă o grădină zoologică.

Imprietenește-te cu Dumnezeu

Posted: 27 Ianuarie 2017 in Uncategorized

 

„Cine umblă cu ințelepții, se face ințelept, dar cui ii place să se insoțească cu nebunii, o duce rău.” (Proverbe 13;20)

Suntem responsabili de modul in care ne alegem prietenii, sau ce fel de prieteni. Dumnezeu ne vrea oameni sfinți, să avem obiceiuri sfinte, dar intotdeauna aceste obiceiuri vor fi, mai mult sau mai puțin influențate de cei din jurul nostru, și in special de prietenii noștri cei mai apropiați.
Avraam era prietenul lui Dumnezeu, și invers, Dumnezeu era prietenul lui Avraam. Chiar și Domnul Isus ii numește pe ucenici ”prietenii Lui”. Este imperativ ca intr-o vreme ca aceasta să alergăm mai puțin după prietenia oamenilor, și mai mult după prietenia lui Dumnezeu. De multe ori, in momente grele prietenul te va părăsi, dar cel ce va fi mereu alături de tine este Domnul Isus. El rămâne Dumnezeu, Mântuitor, Tată, Frate și Prieten de nădejde.

”Vă spun că, in ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.
Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tele vei fi osândit.” (Matei 12, 36-37)

Citind aceste cuvinte ale Domnului Isus insuși, stau și mă gândesc cât va fi dificil să stai in fața unui Dumnezeu atotștiutor și să te justifici pentru fiecare vorbă, bună sau rea, pe care ai rostit-o in viața asta.
Am citit intr-o statistică că un om rostește, pe zi, in mod obișnuit cam 25 mii de cuvinte, dintre care aproximativ două sute sunt minciuni.
Ne-am obișnuit să vorbim oricum și oricând, și gura ne ia de multe ori pe dinainte, uitând de fapt că Dumnezeul care ne-a dat darul de-a vorbi ne și cunoaște cuvintele chiar mai inainte ca noi să le pronunțăm.
Conștienți de faptul că intr-o zi vom sta inaintea Lui la judecată, oare n-ar trebui să ne schimbăm modul de-a comunica, vorbit și scris? Oare cum vom justifica cele două sute de cuvinte neadevărate care ne ies zilnic pe gură? Dar celelalte cuvinte, de bârfă, denigrare, de ocară, de laudă de sine, etc? Unde le vom ascunde? Nu există vreun buncăr antiatomic unde le-am putea izola și să rămână aici pe pământ, insă există Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care ne poate da un vocabular sfânt, curat, după voia Creatorului.
Trebuie să ne convertim limba! Și asta nu e ușor, dar există speranță, la Dumnezeu.

…din toată inima

Posted: 9 Ianuarie 2017 in Uncategorized

„Orice faceți să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Cristos. 

Căci cine umblă cu strâmbătate își va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o; și nu se are în vedere fața omului.” (Coloseni 3:23-25)
   Mândria merge înaintea căderii, iar cine pune întotdeauna eu-l lui înainte, în tot ceea ce face, oare ce pretenție ar mai putea avea la o răsplată? 

Când tot ceea ce faci este doar pentru tine, pentru interesul propriu, neglijându-L pe Creatorul, te poți aștepta la o răsplată echivalentă cu atitudinea pe care o ai pentru Dumnezeu. Când El devine „un rău necesar” pentru tine, atunci mi-e clar că orice altceva este mai important decât Dumnezeu. 

Să nu ne înșelăm singuri, ci să lăsăm harul lui Dumnezeu să lucreze în viețile noastre o pocăință reală, nu doar o schimbare a peisajului.