Gânduri, (20 Octombrie)

Posted: 20 Octombrie 2017 in Uncategorized

Oamenii fără Dumnezeu se revoltă adesea la adresa celor care predică doctrina iadului. Nu prea înțeleg eu de ce îi zgârie asta pe urechi, pentru că din moment ce pentru ei nu există Dumnezeu, atunci, firește, nu există nici rai și nici iad, nici bine, și nici rău, ci totul e relativ. Noi existăm la întâmplare, iar vorbele noastre, gândurile, sentimentele, bucuria, durerea și tristețea nu sunt altceva decât rezultatul unor reacții chimice la nivelul creierului.
Dacă-i așa, atunci îi sfătuiesc să nu se teamă de iad, dar dacă ei nu au dreptate (și eu sunt sigur că n-o au) atunci nu aș vrea să fiu în pielea lor în Ziua Judecății. Acolo își vor da seama că de fapt trăiesc in fața ochilor cel mai negru și mai real coșmar, izvorât de data asta nu din reacțiile chimice ale creierului.

Anunțuri

Epistole vii

Posted: 17 Octombrie 2017 in Uncategorized

Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.” (2 Cor. 3:3)
De curând am dăruit cuiva un Nou Testament în limba engleză. A fost ceva spontan, și pentru că știam că persoana respectivă citește mult, i l-am dat cadou. 

Apoi, imediat a început să mă urmărească versetul citat mai sus. Niciodată nu m-am gândit într-un mod mai profund la el. Beneficiarul cadoului meu este un laic, nu are mare lucru de-a face cu credință și cu Biblia, însă m-am gândit că ori de unde va începe să citească cartea, va trebui să facă o conexiune între mine și Biblie, pentru că eu, ca și creștin, pretind că citesc regulat această carte, o studiez și, mai mult ca orice, mă străduiesc să o trăiesc. În momente ca acesta ești pus la test. Oare când va citi Predica de pe munte îi va fugi gândul la mine? Oare ce va spune când va citi despre smerenia Domnului Isus și a creștinilor Noului Testament, și se va uita la mândria mea, aroganța și incăpățânarea mea, sau a altora care pretind aceleași lucruri ca și mine? 

Nu știu, însă ceea ce știu este că cadoul acesta a devenit un test pentru mine și pentru trăirea mea zilnică. Iar dacă ne pasă așa de mult de ceea ce cred oamenii despre noi, oare nu ar trebui să ne gândim în permanență la modul în care ar trebui să fim plăcuți înaintea Domnului?

Isus i-a răspuns (lui Nicodim):Adevărat, adevărat îți spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” (Ioan 3:5)
Știu, interpretarea clasică este aceasta: apa înseamnă botezul în apă, iar Duhul înseamnă botezul cu Duhul Sfânt. Dar, oare, trebuie neapărat să fie așa? Este botezul în apă o condiție a mîntuirii și a intrării in Împărăția lui Dumnezeu? Are interpretarea asta un suport biblic?
Părerea mea e că nu. Pentru a fi mântuit, un om trebuie in primul rând să existe ca și om în trup. Asta înseamnă a te naște din apă. Atunci cînd o femeie naște, se spune că i s-a rupt apa, lichidul acela in care se dezvoltă timp de nouă luni fătul. După ce s-a rupt apa, în următoarele ore femeia trebuie să nască. Deci omul vine pe lume din apă, se naște din apă.
Dacă botezul în apă era o condiție a mântuirii, mulți oameni care s-au convertit sincer la Dumnezeu în ultimul moment al vieții nu ar fi beneficiat de mântuire. Exemplul clasic este cazul tâlharului răstignit împreună cu Domnul Isus.
Mântuirea este darul lui Dumnezeu pentru om, iar asta o primesc doar cei care cred în Dumnzeu, în Domnul Isus jertfit pe cruce, și se lasă transformați de puterea Duhului Sfânt prin auzirea Evangheliei. Mântuirea este individuală, nu pe famile, nici pe comunitate, biserică sau națiune. Dumnezeu îi mântuie doar pe cei care cred în El și trăiesc Evanghelia, prin harul Său.
Botezul în apă este simbolul identificării noastre la credința creștină, însă asta nu garantează nimănui mântuirea, după cum verigheta sau certificatul de căsătorie nu este garantul unei căsnicii fericite.
Ce este născut din carne este carne, și ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ți-am zis: Trebuie să vă nașteți din nou.” spunea mai departe Domnul Isus lui Nicodim. Ce este născut din (apă) carne este carne (fire pământească)…, dar este necesar să vă nașteți din Duh.
Cunosc cazuri de oameni care au fost botezați în apă în ultimul moment al vieții, înainte de-a muri, doar pentru că așa li s-a spus, că trebuie să se boteze în apă, mai ales în ultimul moment al vieții. li s-a predicat o evanghelie falsă, punând în prim plan ritualul botezului în detrimentul adevăratei pocăințe. Dumnezeu cunoaște sinceritatea fiecăruia și atitudinea cu care face acest act, însă nu-L poți neglija pe Dumnezeu o viață întreagă în speranța că va veni un moment, la final, când vei “da clik mântuirii”, acceptând botezul în apă. E o mare înșelăciune, iar asta, din păcate, îi caracterizează pe mulți oameni.
Însă Dumnezeu nu se lasă batjocorit, ce seamănă omul aceea va și secera.

Până unde, Doamne?

Posted: 13 Octombrie 2017 in Uncategorized

Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, şi L-a întrebat: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”(Marcu 10:17)Nouă, oamenilor, ne plac limitele (nu limitările). Tânărul acesta bogat a vrut să știe exact ce trebuie să facă. Nu ar fi vrut ca să bâjbâie, și nici să facă lucruri inutile; nici prea mult nici prea puțin. Era un pragmatic adevărat. 

Stau și mă gândesc cât de mult ne asemănăm noi creștinii cu el. Am vrea întotdeauna să știm (dacă-i posibil) unde-i limita, limita de jos: cât de scurtă poate fi fusta, câte bijuterii pot purta, cât de des ar trebui să merg la biserică, cât de puțin ar trebui să citesc din Scriptură, cât ar trebui să dau din banul meu in numele Domnului, cât de puțin să mă rog pe zi? și totuși să fiu pe placul Domnului. Vrem întotdeauna limita extremă de jos. 
Tânărul bogat a primit un răspuns dur. Domnul i-a cerut tot, absolut TOT! A fost ca și cum a căzut cerul de plumb peste el. A plecat supărat de tot. Avea prea multe lucruri pentru a se descotorosi de ele. Poate era dispus să dea o parte din ele, poate era gata să mai adauge un ceas la timpul lui de rugăciune zilnică, poate ar fi încercat a merge și joia la biserică, poate, poate, poate. Dar nu, așa nu se poate. E prea de tot. 

E simplu să-l judecăm pe acest tânăr, dar vai, cât de tragic este că suntem asemenea lui, în fiecare zi. 

„Invenția” Isus

Posted: 11 Octombrie 2017 in Uncategorized

Am văzut un filmuleț în care se spunea că personajul Isus a fost inventat de romani, ca pe o armă de control a maselor populare. Bun, romanii ar fi putut crea un personaj pentru a-l folosi ca mijloc de control al popilației, dar ei nu l-ar fi putut inventa niciodată pe Isus, Mântuitorul. Pentru asta ar fi trebuit să anuleze, sau să rescrie, întreg Vechiul Testament, toate profețiile care își găseau împlinirea în existența terestră a Domnului Isus Cristos. 

“Dacă faci bine, vei fi primit bine, dar dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești.” (Geneza 4:7)

Toți oamenii sunt păcătoși; ne naștem cu această natură căzută, și vom scăpa de ea doar în ziua în care vom părăsi lumea aceasta. Însă sunt unii păcătoși care au influențat istoria prin păcatul lor; unul foarte renumit a murit recent: Hugh Hefner, fondatorul revistei Playboy. Omul ăsta a influențat spre distrugere morală milioane de oameni și a destrămat alte milioane de familii în ultimele cinci decenii. S-ar putea spune, pe bună dreptate, că Hug Hefner a fost un Mare Preot al Astarteei, zeița antică a sexului și depravării morale, sacrificându-și viața și cariera pe altarul pornografiei.
La moarte nu i-a rămas nimic în afara unui pachet de oase îmbrăcate în piele și amintirea că în viață s-a culcat cu peste o mie de femei, o amintire care-l va bântui toată eternitatea.

Haideți să luăm un exemplu dintre acele minunate versete de pe calendarul din bucătărie, anume Filipeni 4:13: „Pot totul în Hristos, care mă întărește”. Cum să abordăm acest text? Începem prin citirea lui personal, ca și cum Pavel ne-ar scris direct nouă, individual. Apoi, atunci când citim „totul”, înțelegem „absolut orice”. Noi credem că, evi- dent, acest text se referă la orice. Atunci când suntem confruntați cu orice fel de obstacol, Dumnezeu ne dă tăria să-l depășim. Am nevoie de promovare la locul de muncă? Dumnezeu îmi dă pu- tere. Am nevoie de o aruncare de trei puncte în ultimele 20 de secunde ale meciului de baschet, pentru ca astfel să îl câștigăm? Dumnezeu îmi dă putere. Ce inspirație! Acest verset pare să e perfect pentru oricare din acele momente când avem nevoie să reușim. Și, întrucât am înțeles textul devoțional, este ispititor să ne ridicăm apoi la amvon și să îl predicăm în acest fel. Problema este că, cercetând un pic mai adânc în text, ajungem să descoperim că Pavel nu vorbește despre „absolut orice”. Dacă citim doar câteva versete înainte și după acesta, vom conștientiza că acest verset este parte din discuția lui Pavel legată de suferința lui în închisoare. El vorbește aici despre supraviețuire. Nu vorbește despre promovări și aruncări cu mingea care să câștige meciuri, ci vorbește despre îndurarea greutăților astfel încât Evanghelia să e proclamată mai departe (cf. Filipeni 1:12). Așa că n-ar trebui să ne ia prea mult timp să dăm la o parte concluziile citirii noastre foarte devoționale și foarte puțin inspirate. Sunt su ciente doar două sau trei versete în plus. Acest fel de predicare „inspirată” este un joc periculos. Ea este complet subiectivă. Atunci când ne oprim din lucrarea di cilă de a înțelege cuvintele pe care Duhul le-a dat și lucrăm exclusiv în „gândirea Duhului” dând frâu liber imaginației, devenim autori- tatea nală în ceea ce privește înțelesul acelor versete. Începem să a rmăm „adevăruri” și „sfaturi” care sunt imposibil de testat sau de susținut din punct de vedere biblic. Am putea proceda astfel din motive bune, cum ar simțul nostru pentru sănătate morală în turmele noastre, sau o dorință autentică de a schimba lumea în care trăim. Cu toate acestea, începem să operăm în afara doctrinei sănătoase. Confundăm „așa vorbește Domnul” cu „așa vorbesc eu”. Le cerem adunărilor noastre să-și pună nădejdea în noi, în loc să se încreadă în Cuvânt.

pasaj preluat din cartea Predicarea expozitivă, de David Helm