Arhivă pentru Martie, 2012

Duceți-mă la Cruce!

Posted: 31 Martie 2012 in Uncategorized

Există o povestioară despre un copil care s-a rătăcit într-un oraș mare. Când polițistul i-a cerut adresa, el nu a putut să-i răspundă; își cunoștea doar numele. Cu toate acestea, a spus că dacă l-ar duce cineva până la biserica din cartierul lui, ar putea găsi de acolo drumul spre casă. ˝Dar care biserică?˝ a fost întrebat. El a răspuns: ˝Cea cu o cruce mare!˝ Apoi a adăugat: ˝Duceți-mă numai la cruce, că de acolo voi găsi eu drumul spre casă!˝
La Cruce! Acolo găsești drumul spre Casă. Crucea este borna cu kilometrul 0 (zero) pe calea credinței. Aici începe adevărata viață; aici îți lepezi haina zdrențuită de îngrijitor de porci și pornești spre Tatăl iubitor, care te așteaptă cu drag în prag. Cine ajunge la Cruce, nu va mai fi niciodată același; de la Golgota pleci schimbat pentru tot restul vieții, și al eternității.
Jim Elliot, scria în jurnalul său de misionar la Indienii Auca, următoarele:
˝La cruce, la cruce
Unde am văzut pentru prima dată lumina
Și povara a fost luată de pe inima mea.
Acolo, prin credință
Mi-a fost dată vederea
Și-acum sunt fericit
Din zori și până-n noapte!˝
Ieși dintre zidurile cetății cu poftele și plăcerile ei efemere, și urcă la Cruce! Aici te așteptă Christos!

Zilele acestea m-a preocupat mult un lucru mai neobișnuit (de fapt atât de neobișnuit, că nu mi s-a mai întâmplat niciodată înainte). În urmă cu un an, la sfârșitul unui serviciu de priveghi, mă abordează un frate (prezbiter și conducător de biserică):
-Ia spune Sandule, am auzit că ați avut evanghelizare.
-Da…
-Și, s-a predat vreunul?
-Păi…
-Nu de altceva, zise fratele, (înainte să apuc să-i răspund), dar vrem să facem și noi la biserică, și nu stiu dacă-i rentabil?!
Frate, i-am zis, noi suntem datori să semănăm sămânța; Dumnezeu poate să facă să crească și să rodească.
Da da, dar,…..plecă nedumerit fratele, aranjându-și cu grijă pălăria pe cap, în timp ce în spatele meu, un alt frate care ascultase scurta conversație, murmură: ˝auzi ce întreabă ăsta, dacă-i rentabil?!˝
Am înțeles bine. Fratele nu întreba dacă câstigi ceva bani de pe urma evanghelizării, ci dacă se merită cheltuiala?! Asta-i marea problemă în zilele noastre: nu câștigi, dar (măcar) nici să nu cheltui. Este adevărat că trăim în Postmodernism (și asta ne face, din păcate, să devenim tot mai pragmatici), lumea s-a schimbat mult, și poate că Evanghelizarea clasică, obișnuită, așa cum o știm de atâta timp, nu mai dă rodul mult așteptat, ca în urmă cu câteva decenii. Poate că ar trebui să apelăm mai des la alte metode (din punctul meu de vedere, evanghelizarea de la om la om are rezultate mai bune), dar totuși se merită efortul și investiția de a face mai departe evanghelizare în cadrul bisericii locale. Sunt atâția care l-au primit aici pa Domnul, ațâția care aici gasesc un răspuns întrebărilor cu privire la lume și viață, etc. Investiția materială nu-i mare, dar ni se pare mult. Sticsurile și apa minerală pentru predicator, cincizeci de ˝arginți noi˝ – nutrețul catârului, o strângere de mână și un Pacea Domnului nu-i o avere, dar, uneori ni se pare mult. Și nu-i de mirare; atunci când comitetul bisericii are in plan, pe primul loc ˝înfrumusețarea bisericii˝, geamuri cu termopan, aer condiționat, scaune noi, și altele, atunci totul pare prea scump, o investiție cu semnul întrebării. Dacă nu se predă nimeni? …zic unii.
Și ce-i dacă nu se predă nimeni? …zic eu. Oare asta-i problema care ar trebui să ne macine? Oare la noi îi numărul? Oare îi treaba noastră să numărăm mâinile ridicate în sus, de la sfârșitul predicii? Oare…? Oare…?
Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi o sarcină: să evanghelizăm pe cei din jurul nostru; să ducem vestea bună a mântuirii și altora. Fără bilanțuri și regrete, fără calcule de rentabilitate și păreri de rău pentru timpul și energia (uneori, la prima vedere) pierdută.
Ap. Pavel știa una: ˝Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; și vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia!˝ 1Cor. 9:16.
Cineva spunea cam așa: ˝Evanghelizare înseamnă atunci când un cerșetor spune unui alt cerșetor că el a găsit pâine, și îl îndrumă și pe acesta spre acel loc.˝
Dacă ai avut parte de Harul lui Dumnezeu în viața ta, să nu taci, ci du-te de spune și altora de lucrul acesta, spune-le că ai găsit Pâinea Vieții și Lumina Lumii! Îi rentabil, se meriță tot efortul, pentru slava lui Dumnezeu!
O cântare la a cărei versuri meditez mult în ultimele săptămâni spune așa:

Merge-voi cu mâna goală, înaintea Domnului?
Suflete nu-i pot aduce, niciun singur snop măcar.

Refren:
Merge-voi cu mâna goală, înaintea Domnului?
Suflete nu-i pot aduce niciun singur snop măcar?

Da, Isus m-a răscumpărat, de moarte nu am frică!
Dar să merg cu mâna goală, asta-i ce mă supără.

Anii mei pe care i-am pierdut, înc-odată de-ar veni;
Să pot lucra pentru Isus, cât aș fi de fericit.

Voi creștini, lucrați cu râvnă! Tot ˝nainte vă zoriți!
Aduceți pe mulți la Isus, atât timp cât mai trăiți!

Cică, chipul lui Isus?!

Posted: 17 Martie 2012 in Uncategorized


Citeam azi aici:http://www.adevarul.ro/actualitate/tech_and_it/bucuresti-stiri_din_bucuresti-google_maps-imagini-minunile_lumii-Isus-zvastica-voturi_0_665333586.html# că, căutând după minunile lumii, niște sateliți ar fi filmat pe un câmp în Ungaria ceva foarte interesant:chipul lui Isus!!! Nu-mi dau seama din poză, are și lacrimi în ochi cumva? I se văd urmele coroanei de spini? Poartă lanț și cruciliță la gât?
Doamne ferește! Mai mari prostii nici că mai pot debita unii. Da ce! Știe cineva cum arăta Isus? Sau cum arată acuma, îmbrăcat în glorie? Mai trăiește vreun contemporan de-al Domnului și abia acuma s-a dat de gol? Oare cu cine seamănă Isus? Cu Jim Caviezel? Sau cu Robert Powel?
Nu-i de mirare; ne apropiem de sărbătoarea Paștilor, și se întâmplă în ultimii ani că, canale respectate de televiziune să ne ofere filme și documentare, în care nașterea lui Isus, moartea și învierea Sa (în special) să fie contestate, sau cel puțin puse sub semnul întrebării. Arheologi, istorici, teologi liberali, și alții transpiră din greu să ne convingă de aceste ˝adevăruri˝, descoperiri de ultimă oră. Atenție mare la ce ne uităm! Diavolul se luptă din greu să mai întunece câteva minți, să mai înșele câțiva creduli; și pe lângă clasicele povești cu ˝iepurași de paști și ouă vopsite˝, scoate din arsenalul lui bogat de înșelătorii, an de an ceva mai nou și mai relevant pentru sec. 21. Eu nu cunosc alt Isus, decât cel descris în Evanghelii.


În fața firmei (sau fermei) unde lucrez o bună parte din an, străjuieste de aproape un veac o capelă închinată Împărătesei cerului (fecioarei și fiului). De-a lungul timpului a avut parte de mai multe renovări și reparații, dar în urmă cu câțiva ani, șeful meu a hotărât să facă o renovare capitală. Nu a rămas nimic neatins. A fost o muncă migăloasă, pentru că totul trebuia făcut în așa fel ca monumentul să arate ca în starea inițială; drept model erau niște fotografii vechi găsite prin arhivele familiei. Sutele de ore de muncă ale meșterilor în diferite domenii, au făcut ca prețul lucrării să ajungă la suma de aproape zece mii de euro!!! Asta a fost posibil și cu ajutorul celor ˝cu dare de mână˝. De exemplu: o mătușică, aflată în negociere cu veșnicia, a suportat costurile ˝păpușilor˝: 2500 euro (nu glumesc; sculptor, frizer, machior și croitor, toate costă. Probabil, bătrânica se gândea că, fiind în pragul plecării în lumea ˝celor drepți˝, o astfel de faptă bună o vor scuti de vreo câteva sute de ani de Purgatoriu, binecunoscuta înșelătorie romano-catolică). Dulgheri, zidari, fierar, pictor și salahori au dus lucrarea la exorbitanta sumă menționată mai sus. Un adevărat abuz, din toate punctele de vedere. Lumânările de pe soclu nu se sting, iar florile nu se veștejesc. Capela are parte de o atenție deosebită. De câteva ori pe an vine un grup de femei care se roagă și cântă înaintea idolului (HEILLIGE MUTTER), iar ocazional mai face câte vreun trecător o rugăciune scurtă și pleacă mai departe. De curând un ˝sandalagiu˝ pletos și nespălat din Franța, în drumul său spre Ierusalim (pe jos), a făcut un popas pe la ˝protectoarea˝, după care, probabil convins că drumul va fi acuma mai ușor, a luat calea spre cetatea sfântă. Astfel de scene mă duc cu gândul la cele descrise de Isaia în cap. 41:7 și Ieremia 10:1-5. Deși scrise în urmă cu mai bine de două milenii, parcă sunt la fel de actuale ca și atunci. Am încercat pe diferite căi să le explic faptul că Dumnezeu urăște astfel de practici păgâne, pe lângă multe altele, însă m-am lovit de aceeași replică, ca cea mioritică: ˝Noi de două mii de ani suntem catolici, așa am moștenit!˝
Despre idolatrie sunt multe de vorbit. Dacă diavolul nu a reușit sa-i înfășoare în unele păcate moderne și imoralitate pe unii oameni, îi ține totuși robi într-o idolatrie de speță primitivă: a te închina lui Dumnezeu prin intermediul chipurilor cioplite, încălcând astfel primele trei porunci din lista celor zece, Exodul 20:1-7.
Pastorul și autorul american David Jeremiah spunea: ˝Idolatria nu este numai închinarea la zei falși, ci și închinarea la adevăratul Dumnezeu, prin intermediul imaginilor. Jean Calvin, marele teolog spunea: O adevărată imagine a lui Dumnezeu nu poate fi găsită în toată lumea, prin urmare, gloria Sa este atinsă și adevărul Său este corupt prin minciună, atunci când El este pus înaintea noastră într-o formă vizibilă.
Există multă idolatrie în zilele noastre, nu numai în biserici, ci și în piețe. Dumnezeu nu este interesat de a fi slăvit prin intermediul a ceva; El vrea să fie slăvit în duh și-n adevăr. A purta o cruce la gât nu v-a face din cineva un creștin, și nici nu este o cinste adusă Domnului.˝
Domnul zice: ˝Cu cine Mă veți pune alături ca să Mă asemănați? Cu cine Mă veți asemăna și Mă veți potrivi?˝ Isaia 46:5.


La sfârșitul anilor ˇ80, în școala generală, așteptam cu emoție clasa a v-a (dacă îmi amintesc bine), mai ales că aflasem cu câteva luni înainte că anul școlar viitor, vom avea o nouă materie, și-anume Istoria: din cele mai vechi timpuri….Mi-am zis: acum e momentul; am atâtea întrebări, la care în sfârșit voi găsi răspunsul. Nelămuririle mele erau mai vechi, de vreo doi-trei ani. (Eram prin clasa a III-a când am citit prima dată într-o Biblie ilustrată, în alb-negru, despre Dumnezeul Acela bătrân, cu barbă, cu haine largi și lungi; care a făcut cerul, pământul, pe om, animalele și toate celelalte lucruri. N-am înțeles atunci prea multe și nici nu avea cine să-mi explice -trăiam într-o familie de credință Ortodoxă). Anul școlar a început cu bine, cu Istoria pe bancă, doar că lipsea ceva; nu găseam nimic din ce mă așteptam. Nu primeam răspuns la întrebările mele teologice despre Dumnezeu, despre Adam și Eva, și despre tot ce citisem eu în Biblie. Din contră, încă de pe primele pagini ale cărții am dat peste niște ființe păroase, amărâte, gârbovite, mergând în patru labe în prima poză, pentru ca la final, după multe ˝exerciții˝, în ultima imagine să arate a om (chiar dacă nu era). Am înțeles până la urmă, cu ajutorul profesoarei, că creatura asta preistorică a evoluat așa de mult în timp, încât a ajuns, după milioane de ani să semene cu mine. Și mai mult de-atât, eu sunt un descendent al acestei rase. Hmm! Oare să fie așa? Bineînțeles că nu! Iată cum s-a ajuns aici: la 12 februarie 1809, se năstea în Anglia, omul, care la maturitate avea să influențeze (ba chiar să schimbe) total și pentru totdeauna Istoria, Biologia, Zoologia și concepția omului despre lume și viață. Numele lui este Charles Darwin. Lucrările lui au avut o influență foarte puternică în lumea științifică a acelor vremuri, iar mai apoi și asupra religiei, politicii cât și a vieții de zi cu zi a omului simplu. Nu vreau să despic firul în patru în aceasta postare, dar am citit în urmă cu o lună aici: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Ziua-lui-Darwin-va-fi-sarbatorita-in-biserici-5341.html că mai mult de 800 de congregații creștine, evreiești, unitariene și altele, vor sărbătorii în 12 Februarie ˝Weekendul Evoluției˝. Deci, unele biserici creștine nu mai au nimic de sărbătorit, așa că li se pare interesant, ca într-o lume din ce în ce mai departe de Dumnezeu, în loc să vestească Evanghelia celor pirduți, fac banchete și aduc omagii celui care i-a săpat groapa lui Dumnezeu. Am rămas perplex! Omul care L-a ironizat într-un asemenea mod pe Domnul este sărbătorit în biserici? Unde-am ajuns?
Atunci mi-am adus aminte de o poezie veche. Nu știu cine este autorul, dar este una inspirată, relevantă. Departe de mine gândul de a-l ironiza pe Darwin ca persoană (au făcut-o alții), în schimb ironizez lucrarea lui, operele lui și consider că sunt bune doar de aruncat la coșul de gunoi. O lucrare drăcească menită să sucească mințile celor slabi în credință, și să liniștescă conștiința celor vânduți păcatelor de orice fel. Activ sau pasiv, Darwin este responsabil în mare măsură de ororile Holocaustului din anii ˇ40, efectele negative pe care le-a avut și le are Comunismul asupra societății moderne, milioanele de vieți curmate cu egoism înainte de a se naște, și multe altele, care, le vom afla (poate?!) în Ziua Judecății. Un vers dintr-o cântare care îmi vine acuma în minte spune așa: EXISTĂ DUMNEZEU! EXISTĂ DUMNEZEU CU-ADEVĂRAT! În ciuda influenței pe care o câștigă Darwinismul la nivel mondial, și efectele lui, nimeni nu v-a putea fura Credința și Nădejdea in Dumnezeu, celui cu-adevărat născut din nou.

REVOLTA UNEI MAIMUȚE.

Odată, o maimuță, din neamul anecdotic
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic
A zis: Atențiune! Sunt foarte afectată!
Căci circulă prin lume-o vorbă, deloc adevărată.

Că omul ar descinde din buna noastră rasă
Și însăși ideea aceasta-mi pare odioasă!
Ați pomenit vreodată divorțuri printre noi?
Copii lăsați pe drumuri, sau strigăt de război?

Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali
Drogați, lacomi de cărnuri, sau homosexuali?
Escroci, bandiți, gherile, sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil, nu vezi așa prostie.

Noi n-avem mafii crude, în știrbea noastră-aleasă
Nici teroriști, nici dogme, nici luptele de clasă.
Cât am bătut eu jungla, scuzați, n-am observat
În obștea maimuțească, vreun cocotier privat.

Nici garduri, și nici paznici; nici pui murind de foame
Sau omorâți în taină, de așa zise ˝mame˝.
Nu veți vedea vreodată, cât soarele și luna
O minte de maimuță, dospind în ea minciuna.

Chiar dacă-aș fi silită de vre-un laborator
N-aș deveni portbâtă, și nici informator.
Și iată înc-un lucru, din lumea mea de jos:
La noi nu se întâmplă război religios.

Nici sfinte inchiziții, nici libertăți în lanțuri
Nici chefuri după care, să ne culcăm în șanțuri.
Nici ordine mondială, nici naționalism;
Și nici vreo îndoială, ce-aduce ateism.

E-adevărat că omul a coborât la noi,
Dar nu, fiți rezonabili:
N-A COBORÂT DIN NOI!


Drumețiile pe două roți? Interesante! La inceput totul se petrece ocazional, în limita timpului disponibil. Mai târziu devine o plăcere. Cu timpul devine dependență, fără măcar să îți dai seama. Toate astea le spun din propria experiență, le-am trăit într-o mai mică sau mai mare intensitate. Rute din ce in ce mai lungi, șoselele șerpuite prin munți, cu urcușuri și coborâșuri de 13% erau o provocare; o provocare prea mare însă, care netratată la timp, riscă să devină o religie. O religie care își va cere tributul: timp și bani. Și dacă banii sunt mai puțini, timpul îi compensează. Va trebui să jertfești din timpul dedicat lui Dumnezeu, poate familiei; și te vei folosi de orice răgaz, doar ˝să mai faci o tură.˝ Cunosc pe cineva, ˝dependent de bicicletă,˝ care face în fiecare zi cel puțin 30 km. trebuie să fie neapărat o mie pe lună; că altfel îi….. Îi o prostie! zic eu acuma, după ce m-am lecuit. Treizeci de kilometrii îi faci cam în două ore. Într-o lună risipesti aproximativ 60 de ore; de două ori mai mult decât petrece un credincios (devotat fregventării bisericii), în biserică, în aceeași perioadă de timp. Sfatul meu pentru cei dependenți de bicicletă (mă refer strict la cei cere o folosesc ca hobby-pasiune), este să vă analizați starea și poziția în care vă aflați. Timpul este prea scump pentru a fi irosit in lucruri și activități care nu hrănesc nici trupul și nici sufletul. Cunosc mulți oameni (în special necredincioși), care își hrănesc trupul cu tot felul de pasiuni (care de care mai moderne), dar își neglijează în totalitate sufletul -poate nici nu mai știu dacă-l au! Am pornit de la bicicletă, dar dacă ai un alt mod de ați ˝pierde vremea˝ – poate televizorul, internetul, jocurile electronice sau orice altă activitate- acum este TIMPUL să te lași; este momentul să-ți schimbi prioritățile în viață! Aceasta va aduce binecuvântare relației tale cu Dumnezeu. Ți-o spun (tot) din proprie experintă 🙂 .
Un partener de încredere pe drum; soția mea Loredana. 🙂
P.S. Sunt nevoit să fac o corecție:prima poză este datată Martie 2005, asta din cauză că am uitat să setez data în aparatul foto. În realitate era Mai 2009.