Arhivă pentru Aprilie, 2012

Posted: 30 Aprilie 2012 in Uncategorized

Vaisamar

Mă întreb: oare sunt singurul pentru care închinarea (în context evanghelic) constituie uneori o experiență aducătoare de frustrări?

Să o luăm sistematic, pe domenii.

1) Instrumentele

Nu sunt de principiu împotriva instrumentelor zgomotoase, dar încep să am îndoieli tot mai serioase cu privire la locul chitarelor electronice și al tobelor în bisericile noastre.

Chitarele electronice ne sfredelesc „criierii capului”, iar tobele ne toacă nervii mărunt-mărunt.

Când se termină „numerele” la chitară electronică + baterii, te simți fericit că poți să-ți auzi din nou gândurile.

Înțeleg că trebuie să-i ținem pe tineri în biserică. Dar oare cu prețul alienării altor categorii de închinători?

2) Nivelul sonor

Pesemne că am făcut deja „sindrom de pensionar”. Nu mai suport decibelii la care se cântă uneori în bisericile noastre.

În materie de sonorizare, cred că „less is more”.

3) Polifonie inoportună

Aș prefera ca linia melodică a cântărilor „în comun” să fie una singură…

Vezi articol original 458 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Citind regulat în presa seculară (nu cea de scandal) din România, am observat că în ultimul timp s-au scris multe articole, articole care, într-un fel sau altul, au de-a face cu noi, ˝pocăiții˝. Subiecte diverse, unele legate direct de Biblie (este adevărată, sau…nu?); recent, despre moartea și învierea Domnului Isus Cristos. Apoi, s-a scris despre unii politicieni pocăiți (sau pocăiți politicieni). S-a scris mult despre cazul femeii din Brașov, care și-a omorât cu bestialitate copilul; și aproape la fel de mult despre: pastorul țepar; proxenetul baptist, sau prostituata adventistă. Interesant este faptul, că de fiecare dată, autorii articolelor nu evitau a menționa apartenența religioasă a celui în cauză; și asta, într-un mod tendențios. De ce? Știau că subiecte de genul acesta prind bine la public. Un public însetat după senzațional, dornic să îngenuncheze ˝sectanții˝ ăștia (că doar despre ei este vorba). Cum era de așteptat, sudoarea și-a primit răsplata; rezultatele nu s-au lăsat așteptate prea mult. Un torent de comentarii se revărsa de fiecare dată, ca un tsunami, din partea multor cititori; satisfăcuți, că în sfârșit li s-a mai oferit o ocazie de a arunca cu piatra, direct la țintă.
Suntem ocărâți în toate felurile, ne sunt aduse tot felul de acuzații -pe care de cele mai multe ori doar și le imaginează. Profită de anonimatul pe care îl oferă lumea virtuală, pentru a ne acuza de conspiraționism; că americanii ne-ar fi spălat creierele; femeile noastre sunt pe post de iepuroaice -fabrici de copii-, iar bărbații niște obsedați sexuali. Trăim din mila pocăiților din Occident; iar, dacă se întâmplă ca noi să ajutăm cu ceva un nepocăit, atunci neapărat îi și predicăm și îl chemăm la noi la adunare- deci, facem prozelitism.
Aceasta este numai o sinteză a ceea ce citim în presă, sau se vorbește pe la colțurile ulițelor. Ce răspundem? Cum reacționăm la toate acestea? Folosim aceeași strategie defensivă, așa cum am văzut că fac unii cititori și comentatori creștini (cel puțin așa pare), luându-se la ceartă și folosind un vocabular nedemn de un creștin, în ˝duelarea˝ cu acuzatorii noștri, comentatorii de care vorbeam mai sus? Ne înfuriem și căutăm să ne dezvinovățim, pe orice cale?
Din punctul meu de vedere, există cu siguranță un răspuns, însă un răspuns oferit cu blândețe și înțelepciune, nu răspunzând cu ironie la ironie, ofensatorilor noștri:
Domnilor, acuzațiile voastre par să aibe uneori acoperire, din punctul vostru de vedere. Ați ˝dat pătura˝ la o parte, și ne-ați scos la iveală proxeneți, prostituate, cămătari, pastori țepari, mame ucigașe, înșelători de toate soiurile, și, în fiecare caz, nu ați uitat să lipiți eticheta: pocăit, sectant, deviat, etc. Parțial, aveți dreptate, oameni de felul acesta sunt printre noi, dar… nu sunt de-ai noștri. Sunt creștini, dar numai nominal, ca și voi. Merg împreună cu noi, dar vor autonomie proprie. Nu iau seama atunci când Cuvântul lui Dumnezeu îi mustră să se întoarcă din drumul rău pe care au pornit. Dacă am încercat să-i îndreptăm, ne-am lovit mereu de sloganul (biblic, zic unii), atât de îndrăgit de ei: ˝Tu cine ești ca să mă judeci pe mine?˝
Problema cea mai mare, în toate acestea, o aveți voi; strecurați țânțarul și înghițiți cămila. Săriți la gâtul pocăiților, dar, nu prea pare să vă surprindă faptul că pușcăriile sunt pline ochi de bestii și monștri; de așa ziși credincioși (nu o să pun eticheta), creștini… din tată-n fiu, încă de pe vremea lui Decebal. Astea nu se văd? Nu se aud? Sau…, nu vreți?! Loviți cu obrăznicie într-o minoritate de credincioși, profitând de faptul că nu vă vor răspunde ˝cu dinte pentru dinte˝; o minoritate care nu a fost încă de la început bine primită pe tărâmul românesc.
Cât despre faptul că am avea creierele spălate, nu vă contrazic. Da, avem creierele spălate! Dar nu de imperialiștii americani, așa cum susțineți voi, ci de Dumnezeu Însuși. Și nu numai creierele, ci și inima, și ființa întreagă. Spălați de Dumnezeu, în sângele lui Isus Cristos, vărsat la Golgota, pentru întreaga omenire. ˝…sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.˝ 1Ioan 1:7b.
Și pe voi vă poate curăța. Acceptând jertfa lui Cristos, în care puteți fi spălați de păcatele voastre. Și din ˝prigonitori˝ să ajungeți, la rândul vostru ˝prigoniți˝, pentru Cristos.
Deci, în concluzie, pocăiții sunt, și vor fi mereu prigoniți. Dacă în lumea occidentală nu mai curge sânge (la propriu) de creștin, diavolul va găsi tot timpul căi și metode de a acuza, de a denigra, învinovății, și orice altceva ar putea să fure privirea oamenilor de la Dumnezeu. El nu vrea ca păcătoșii să se pocăiască, și Împărăția lui Dumnezeu să propășească în lume. În România, Acuzatorul are asigurată (așa cum am arătat mai sus) o întreagă armată de oameni care sunt gata întotdeauna să scrie, să comenteze sau să se amuze pe seama pocăiților. Au făcut-o mereu de-a lungul sutelor de ani, de când au apărut pentru prima oară creștinii evanghelici, pe tărâmul românesc. Nouă, ca și creștini născuți din nou, ne revine să-i iubim și să ne rugăm pentru mântuirea lor.

Episcopul Hilarie de Poitiers (care a trăit în sec. IV d. Cr.) scria în lucrarea sa ˝Împotriva Arienilor˝ așa: ˝Vă avertizez cu privire la un singur lucru: Păzițivă de Anticrist! Este greșit faptul că v-a prins iubirea de ziduri; este greșit faptul că venerați Biserica lui Dumnezeu în acoperișuri și zidiri; este greșit că sub toate acestea introduceți numele păcii. Există oare vreo îndoială că Anticrist își va avea locul înăuntrul lor? Pentru mintea mea, munții, pădurile, lacurile, închisorile și crăpăturile pământului sunt mai sigure. Pentru că profeții au profețit, fie adăpostindu-se acolo, fie fiind aruncați în ele.˝
Una dintre întrebările de care te lovești cel mai des atunci când stai de vorbă cu un credincios, aparținând în special unei religii tradiționale, este cea pe care am pus-o mai sus: ˝Domnule, până la urmă, care-i Adevărata Biserică, Adevărata Credință? Că toți ne închinăm Aceluiași Dumnezeu; ba mai mult: noi, românii, de două mii de ani suntem ortodocși. Și noi suntem botezați.˝
Răspunsul este unul destul de amplu, din punctul meu de vedere. Înțelegem din avertismentul lui Hilarie, că încă din primele secole ale Creștinismului, oamenii confundau ˝marfa cu ambalajul˝, am zice noi în termeni moderni; confundau Biserica (organică) cu o clădire. Datorită obișnuinței, sau neglijenței, același lucru îl facem și noi, in sec. 21, dovedind că n-am înțeles mai nimic din greșelile înaintașilor noștri.
O biserică (carismatică) dintr-un oraș din vestul României, și-a montat de curând în fața clădirii un clopot. Cruce avea mai de demult. M-am întrebat: Oare pentru ce? Să audă oamenii din cartier și să vină la închinare? Nu cred. Pe necredincioși nu-i mai sensibilizează bătaia clopotelor. Ei vor veni la închinare atunci când inimile noastre, de pretinși credincioși, vor bate pentru Dumnezeu, și nu niște clopote de aramă. Nu vor veni ˝la biserică˝ doar pentru faptul că am țintuit pe fațadă clădirii o cruce; ei vor să ne vadă pe noi ducându-ne crucea în fiecare zi, în credincioșie și sfințenie față de Cel care a murit pe cruce în locul nostru. Ocazional, îi chemăm pe unii (din nou) ˝la biserică˝, și nu vin. De ce oare? Pentru că îi chemăm la o clădire. Și ei au una, la fel. ˝Plină de idoli și de sfinți pictați pe pereți˝, vei zice. Adevărat! Dar și noi îi avem; în carne și oase. Uneori pe scenă, alteori în spatele amvonului, în cor sau la trupa de laudă și închinare. Și frecvent mai adăugăm câte unul, la marele număr deja existent; ba un proroc, ba mare cântăreț, ba păstor sau evanghelist; fără a discerne însă faptul că idolii sunt tot idoli, indiferent dacă sunt vii, sau pictați pe pereți.
Ne întrebăm de ce nu mai vin oamenii azi la pocăință? Păi unde să se uite după pocăință, la cei morți în Cristos? Că noi, din păcate, de multe ori ne-am pierdut mărturia de creștini; am trăit standarde duble; am spus una și am făcut alta. Se cade să mărturisim lucrul acesta. Am crezut că oamenii ne văd doar atunci când mergem la închinare, duminică dimineața, aranjați și îmbrăcați frumos, cu Biblia sub braț. Ne-am înșelat! Ei ne-au văzut și atunci când ne certam cu vecinii; când soțul își certa soția și copiii, și îi fugărea de acasă. Ne-au văzut și atunci când chiuleam de la locul de muncă. Ba mai mult, deseori duceam de acolo, cu noi acasă, ce nu ne aparținea. Necredinciosul te vedea și atunci când goneai cu suta la oră prin localitate, ignorând cu bună știință orice regulă de circulație.
Am spus, sus și tare, că femeile trebuie să se îmbrace decent când merg la adunare, cu batic și fustă. Dar ei au văzut că atunci când mergeam la plajă și la ștrand, eram îm(dez)brăcați într-un mod în care ne-ar crăpa fața de rușine în alte împrejurări.
De douăzeci de ani ne chinuim să scoatem televizorul de sub blestem; transpirăm argumentând (biblic), că nu-i păcat a-l avea în casă. Normal că nu-i păcat! Dar se pare am pierdut controlul asupra lui; telecomanda nu face nimic de una singură. Am devenit atât de dependenți de el, încât, parcă pasiunea pentru telenovele o avem in ADN. Ne uităm la orice, bun sau rău, sacru sau profan. Spunem oamenilor că trebuie să citească Biblia și să se roage, dar ei vad ca noi nu prea ne mai facem timp pentru asta. Când vine vecinul, de la schimbul trei, vede că în camera ta de la stradă merge televizorul; iar când pleacă dimineața la schimbul unu, la fel, tv-ul merge. Mai ai timp să te și rogi….între timp?
Trist, tabloul de mai sus, dar…adevărat, de cele mai multe ori. Dacă am vedea cu ochii deschiși priveliștea aceasta, am înțelege de ce atâta nepăsare din partea celor nemântuiți, pentru credință.I-am chemat doar la biserică, și nu să facă ei înșiși parte din Biserică; la o clădire, și nu să devină ei temple ale Duhului Sfânt. Dumnezeu va judeca într-o zi pietrele de poticnire și nu aș vrea să fiu printre aceștia.
În concluzie, care-i adevărata biserică? Cea cu clopot și cruce? Cea cu turlă, sau cea în formă de depozit? Niciuna! Adevărata Biserică este formată din oameni, o clădire construită de Însuși Dumnezeu, din pietre vii, păcătoși iertați prin sângele lui Cristos. Adevărata Biserică nu poate fi biruită nici măcar de porțile Locuinței Morților, darămite de lucrurile efemere ale acestei lumi.
Doamne ajută-ne să devenim cu-adevărat Biserica Ta!

remedii_dureri_de_spate_538x354_65380700De o bună bucată de vreme am dureri de spate, dureri neobișnuite pentru vârsta de 35 de ani. Mai tot timpul le-am tratat cu indiferență; am dat vina ba pe oboseală, ba pe condus, etc. Dar acum patru săptămâni am aflat diagnosticul: (Început de) Hernie de disc. În urma acestei știri nu mai sunt așa de indiferent; am înțeles că nu-i de glumă. Încerc să fac tot ce pot pentru a împiedica agravarea, în special evit a ridica greutăți… prea mari. Cei care suferă de hernie de disc, știu că atunci când ai o criză, nu poți să stai bine în nicio poziție. Să șezi pe pe scaun nu-i bine; în picioare, așa și-așa; întins, de multe ori îi mai rău decât a te mișca. De curând, însă, am descoperit ceva interesant, și-anume: în genunchi 🙂 e cel mai bine. Vorbesc serios. În genunchi citești, scrii, butonezi laptopul sau vorbești la telefon. Dar mai mult decât orice, pe genunchi ești cel mai aproape de Domnul. Acolo te vezi mic, iar pe Dumnezeu Îl vezi mare; acolo te vezi slab, dar pe El, atotputernic. Recunosc (sincer), că m-aș fi rugat Domnului să-mi ia această suferință -ca să-i zic așa-, dar mi-a fost frică să nu mi se ia harul. Nu știu de ce boală sau neputință a suferit ap. Pavel, dar atunci când s-a rugat să-i fie îndepărtat ˝țepușul˝, a primit un răspuns neașteptat: ˝Harul Meu îți este de ajuns, Pavele; căci puterea Mea, în slăbiciuni este făcută desăvârșită˝, a spus Domnul.
Mi-aș dori să nu mai am dureri de spate, dar știu că atunci, timpul petrecut pe genunchi va fi mai puțin, îmi va fi dor de el, sunt clipe unice. Încerc însă să mă resemnez, și zic: ˝Doamne, facă-se voia Ta cu privire la mine, dar nu mă lipsi de Harul Tău. Ajută-mă sa fiu conștient tot timpul de faptul că clipele petrecute pe genunchi, în prezența Ta, sunt mai prețioase decât confortul trupului, și decât orice altceva efemer, ce are valoare pentru om.˝

Cristos a înviat!

Posted: 14 Aprilie 2012 in Uncategorized

Dar acum, Cristos a înviat din morți, pârga celor adormiți. 1Cor. 15:20
Învierea lui Cristos este o certitudine! Mulți savanți, arheologi și teologi liberali, transpiră an de an, să ne convingă de faptul că învierea lui Cristos este un mit, o poveste fără acoperire în istorie. Însă, diavolul nu va reuși niciodată să fure această credință, adevăratului copil al lui Dumnezeu.
În curând spitalele se vor umple de ˝credincioși˝, intoxicați cu alcool și ouă roșii cu șuncă, consumate în exces. Acesta este (din păcate) modul în care mulți dintre compatrioții noștri sărbătoresc amintirea celui mai mare eveniment din istoria omenirii: Fiul lui Dumnezeu a biruit pentru totdeauna moartea și păcatul!
CRISTOS TRĂIEȘTE!

Sângele Tău…

Posted: 13 Aprilie 2012 in Uncategorized

ISUS CEL CICATRIZAT

Dacă nicicând nu Te dorisem, acum Te căutăm, Isuse,
Arzând în întuneric, ochii-Ți sunt singurele noastre stele;
Va trebui să Te distingem prin urmele de spini expuse,
Va trebui să fii al nostru cu toate rănile-Ți rebele.

Tăcerea bolții ne-nfioară; sunt prea tăcute-aceste ceruri;
Oricât e cosmosul de mare nu ne găsim în el hotarul.
Și rănile ne dor ascunse; unde-i balsamul din eteruri?
Isuse blând, Tu ne ești leacul; din răni noi Îți cunoaștem harul.

Când ușile se-nchid în preajmă, măreț de noi Tu Te apropii,
Doar mâinile-Ți arăți deodată și coasta cea adânc străpunsă;
Iar noi simțim a Tale rane, nu ni se tem de Tine ochii,
Și urma cuielor de-Ți cerem, vrem ființa Ta în noi pătrunsă.

Chiar dacă deseori în lume alți zei păreau mai tari ca Tine,
Chiar de veneau în cavalcade când respingeai regale tronuri;
Un lucru știm: rănile noastre dialogau cu răni divine,
Căci numai Tu ai răni, Isuse; alți dumnezei poartă blazonuri.

Edward Shillito

Pe cât este de adevărat faptul că Domnul Isus Cristos S-a născut și a trăit pe acest pământ; tot pe atât de adevărat este și faptul că El a murit pentru păcatele noastre; străpuns între cer și pământ, El a luat aspra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Moartea Lui nu a fost o farsă, El nu a fost resuscitat (așa cum încearcă unii să ne convingă), ci a murit cu-adevărat; pentru ca mai târziu, prin învierea Lui, să biruie moartea pentru totdeauna. Nimeni nu ne va fura acest adevăr: ˝Isus Cristos a murit pentru ca noi să trăim!˝

Posted: 10 Aprilie 2012 in Uncategorized

Popas pentru suflet

Din start trebuie să afirm (ceea ce se poate vedea și este bine cunoscut celor apropiați) că sunt penticostal, deci cred în vorbirea în limbi, minuni și vindecări miraculoase și darurile Duhului Sfânt și manifestarea lor în Biserică. Din moment ce am clarificat acest aspect, mă delimitez de modelele care aduc mari prejudicii acestor adevăruri.

Mai întâi, nu cred în organizarea de servicii speciale de vindecare. Lucrările miraculoase survin în contextul predicării Evangheliei și a mântuirii sufletelor. Aceasta este lucrarea la care Domnul ne-a chemat. Bineînțeles, cred că trebuie să punem la îndemâna oamenilor cadrul împlinirii făgăduințelor lui Dumnezeu în viața lor, inclusiv vindecarea și rezolvarea supranaturală a problemelor cu care se confruntă. Dar nu punând căruța înaintea calului.

Apoi, nu accept că un om în curs de divorț și suspectat de relații nepotrivite (Benny Hinn și Paula White, altă vedetă divorțată) poate fi folosit de Dumnezeu. E…

Vezi articol original 410 cuvinte mai mult