Ceea ce noi numim uneori handicapuri, pot fi de fapt binecuvântări.

Posted: 13 Mai 2012 in Uncategorized

Am citit recent despre povestea unui adolescent care avea un semn din naștere pe o mare parte din obraz. Totuși, el se prețuia pe sine; relaționa bine cu ceilalți elevi și era și iubit de ei. Nu avea conștiința înfățișării sale. Cineva l-a întrebat odată: Cum se face acest lucru?
El a zâmbit și a spus: ˝Atunci când am fost foarte mic, tatăl meu a început să-mi spună că semnul din naștere se afla pe fața mea din două motive. Unul era că mă sărutase un înger pe obraz, iar al doilea era că îngerul a făcut acest lucru, pentru ca tatăl meu să mă găsească întotdeauna cu ușurință în mulțime.˝ Apoi a continuat: ˝Tatăl meu mi-a spus acest lucru de atâtea ori și cu atât de multă dragoste, încât, pe măsură ce creșteam, începeam să simt milă pentru alți copii care nu fuseseră sărutați și ei de un înger, ca mine.˝
Teologia tatălui nu era corectă literă cu literă; fiul său nu fusese sărutat de un înger. Însă, teologia sa era pe deplin corectă în următoarea privință: Semnele din naștere sau ceea ce noi numim dizabilități nu sunt o judecată a lui Dumnezeu; ele nu sunt un blestem, ci pot fi prefăcute în binecuvântări dacă le acceptăm ca din mâna Tatălui nostru ceresc plin de dragoste. Ceea ce alții disprețuiesc, Dumnezeu este încântat să onoreze; cei care nu au darul frumuseții pot avea totuși darul favorii divine abundente sau al harului divin. Dumnezeu vrea să înțelegem că nu ar trebui să ne certăm cu El pentru modul în care ne-a creat. El vrea să fim în stare să ne uităm în oglindă și să ne vedem ca niște creaturi ieșite din mâinile Lui înțelepte și iubitoare. ˝Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său!- Un ciob dintre cioburile pământului! Oare lutul îi zice el celui cel fățuiește: Ce faci?˝ (Isaia 45:9)
Fragment preluat din cartea lui E.W. Lutzer: CINE EȘTI TU, CA SĂ JUDECI?

Este un paradox de multe ori, întrebi pe cineva (care își duce viața imobilizat într-un cărucior cu rotile), cum îți merge, ce mai faci? Îți va răspunde: ˝Bine, foarte bine!˝ Iar pe de altă parte, un altul sănătos, mântuit, cu casă, familie și multe altele, îți va răspunde de multe ori numai cu ˝Vai-uri˝; vai în stânga, vai în dreapta. Cârteli peste cârteli: Iarna prea frig, vara prea cald; etc., etc.
Avem cusurul de-a ne compara întotdeauna cu alții. De ce numai el are și eu nu? De ce el îi sănătos, iar eu sufăr în toate felurile? Cu ce am greșit eu, de toate se abat peste mine? Și multe alte întrebări de felul acesta. Toate acestea izvorăsc însă dintr-o necunoaștere suficientă a Cuvântului lui Dumnezeu și din modul nostru de a ne raporta la binecuvântările Domnului.
Suferința lui Iov, a fost rampa de lansare într-o nouă viață; o viață de binecuvântări pământești pe de o parte, duble de această dată, și totodată, aceste suferințe i-au schimbat teologia sa, modul în care l-a văzut și perceput pe Dumnezeu înainte și după aceea.
Cei doisprezece ucenici (fără Învățătorul) navigau într-o noapte furtunoasă pe marea Tiberiadei. Erau disperați, valurile și vântul îi împiedicau să înainteze, și se simțeau pierduți,fără scăpare. La un moment dat însă, văd ca prin ceață o siluetă că umblă pe mare, pe valuri. S-au speriat și au țipat: ˝O nălucă, o fantomă!˝ Dar tocmai ceea ce numeau ei nălucă, aceea a fost salvarea și izbăvirea lor.
De multe ori handicapurile și dizabilitățile noastre fizice (uneori numite pe nedrept așa), aceste ˝NĂLUCI˝, ar trebui să fie punctul nostru de întoarcere la Domnul, rampa de lansare într-o altă viață; o viață în care să vedem voia lui Dumnezeu cu privire la noi prin alți ochi. Un cărucior cu rotile, piciorul șchiopătând, copilul bolnav, fața care a început să se umple de riduri, spatele gârbovit, perii albi (deși nu le era vremea) și fruntea care s-a întins (prea devreme) deja până la creștetul capului, sunt poate semne că ˝ne-a sărutat un înger˝; poate că în modul acesta Dumnezeu ne deosebește mai bine din mulțime. Toate acestea pot fi acea sticlă fumurie prin care te uiți la soare, și-l privești așa cum nu o poți face cu ochiul liber.
Unii trăiesc o sută de ani, fără prea multe probleme și suferințe; alții însă, sunt secerați înainte de a-și face buletin, sunt luați ca și cum nici nu ar fi avut ce căuta pe lumea acesta, lăsând în urma lor doar amintiri, tristețe și jale. Nu știm motivul pentru toate acestea, însă, vreau ca tot ce primim, să luăm ca din mâna Lui; să nu ne certăm niciodată cu Creatorul nostru. Mai presus de capacitatea noastră de înțelegere, ca ființe limitate, tronează suveranitatea și atotștiința Lui.
Handicapul Apostolului Pavel, oricare ar fi fost el, era semnul că Dumnezeu și-a deschis izvorul Său de har în viața lui; era pecetea binecuvântărilor lui cerești, și el a înțeles lucrul acesta.
Facă Domnul să înțelegem și noi lucrul acesta.
˝Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi.˝ Romani 8:18.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s