Cerul; ce mai înseamnă el pentru noi?

Posted: 22 Mai 2012 in Uncategorized

˝Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine.
În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc.
Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.˝ ( Domnul Isus Cristos, Ev. Ioan 14:1-3)

˝Cerul înseamnă să fiu pe placul lui Dumnezeu, și să-L slăvesc, și să-I dau totul și să fiu pe deplin consacrat slavei Sale; acesta este cerul pe care îl doresc; aceasta este religia mea, și aceasta este fericirea mea, și așa a fost de la început, din momentul în care am primit religia adevărată; și toți cei ce au această religie mă vor întâlni în ceruri.
Nu merg în ceruri ca să fiu onorat, ci să-I aduc onoruri lui Dumnezeu. Nu contează unde voi sta în ceruri, dacă voi avea un loc de seamă sau umil; contează să iubesc, să slăvesc și să fiu pe placul lui Dumnezeu. Luați-mi acest lucru, și dăruiți-mi cel mai frumos rai conceput vreodată de oameni sau de îngeri, și voi fi nefericit în veșnicie.˝ Citat din jurnalul lui David Brainerd (1718-1747).
În cea mai prosperă perioadă din istoria omenirii, oare ce mai înseamnă pentru noi Cerul?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s