Arhivă pentru Iunie, 2012

Posted: 29 Iunie 2012 in Uncategorized

Un articol neprețuit. Din câte știu eu, și noi, în România, avem ˝chrislamiști˝, chiar din mișcarea evanghelică, oameni cu influență.

Popas pentru suflet

În timpul vizitei de săptămâna trecută în Phoenix, Arizona, am avut o întâlnire plăcută cu pastorul Petru Lascău, frate și prieten în Domnul. Am împărtășit îngrijorarea față de intoxicarea creștinismului american, îndeosebi în sfera sa scolastică, cu hibridul demonic numit crislam. Salut inițiativa pastorului Lascău de a publica articole și secvențe video pe marginea acestui subiect și, potrivit înțelegerii noastre, vor urma câteva serii de postări scrise intermitent pe blogurile noastre. Din punctul de vedere al evanghelicilor români, considerăm că în fruntea acestui demers ar trebui să fie instituțiile de învățământ teologic. În trecut am constatat apropieri periculoase de bordura hăului islamic și palestinian (o unealtă a islamismului) pe care la vremea potrivită le-am condamnat. Unii dintre cei mai proeminenți pastori americani din perimetrul emergent, seeker sensitive și purpose driven și-au pus semnătura pe un document care îl așează pe allah pe aceeași treaptă cu SFÂNTA TREIME (concept teologic…

Vezi articol original 69 de cuvinte mai mult

Posted: 29 Iunie 2012 in Uncategorized

Să ard de sete… (poezie)

Posted: 23 Iunie 2012 in Uncategorized

Străini și călători

Posted: 17 Iunie 2012 in Uncategorized

Pe Sama l-am cunoscut în vara lui 2008, la scurt timp după intrarea în România, pe la vama Cenad, Timiș. Născut și crescut în Belgia, mai târziu căsătorit și divorțat în Italia, iar acum, un fel de Moș Gerilă îmbrăcat în costumație de vară. În lunga sa călătorie, în timp și spațiu, poposise pe tărâm românesc; tărâm unde avea să-și petreacă următoarele câteva luni, sau poate ani din viață. De la prima vedere mi-am dat seama că nu-i ˝Made in Romania˝, și astfel m-am hotărât să-l abordez; vorbea foarte bine limba germana. Am aflat că călătorea spre Istambul, în prima fază, ca mai târziu sa-și continue drumul spre Nepal. Era însoțit de Gina (măgărița), sortită a căra o mulțime de calabalâcuri, iar deasupra amalgamului de bagaje, într-o cușcă de lemn, îl însoțeau alți doi prieteni: un cocoș și o găină. La prima vedere asta era tot ce avea, dar ducând discuția cu el mai departe, mi-am dat seama că nu-i așa. Deși mi se pare o prostie ceea ce el face; un lucru fără rost, am descoperit că atât el, cât și alții asemenea lui pe care i-am cunoscut în timp, au ceva special, ceva ce mie îmi lipsește, și pentru asta îi invidiez (știu că invidia e un păcat, dar a mea are o motivație bună de data asta 🙂 ): au aceea pasiune de a fi străini și călători pe acest pământ. Nu au o țintă anume, drumul lor duce spre nicăieri. Dacă vor ajunge într-un loc stabilit dinainte, vor vrea mai departe, și mai departe. Nu au nimic din cele materiale, dar au întotdeauna destul. Dacă le dai cinci lei sau o bucată de pâine, îți vor mulțumi de zece ori înclinând din cap. Nu au prieteni, dar toți aceia pe care îi întâlnesc le devin prieteni. Nu sunt mofturoși și cârtitori; mănâncă orice și dorm oriunde (sub cerul liber se simt cel mai bine -hotelul cu cele mai multe stele (stelele de pe cer 🙂 ). Se bucură de viață, așa cum este ea, și nu sunt bârfiți de prieteni, pentru că relațiile lor de prietenie nu se bazează pe: ˝hai-la-mine-la-cafea.˝ De sub pălăria veche și arsă de soare a lui Sama radiau doi ochi senini, pătrunzători, iar zâmbetul de pe buzele lui trăda o stare mulțumire și pace sufletească. Bolile, lipsurile financiare și vremea rea nu îi împiedică pe astfel de oameni să-și continue drumul, ci din contră, o fac cu o consecvență demnă de invidiat.
Gândindu-mă (doar) în dreptul meu, îmi dau seama că deși, ca și creștin, am o țintă, o patrie eternă spre care călătoresc, mă simt atât de legat de multe ori de lumea aceasta. Am atâtea lucruri materiale, dar parcă vreau mai mult. Aproape fiecare ispită și încercare mă provoacă să cârtesc sau să dau înapoi: vara-i prea cald, iarna-i prea frig; de ce mi se întâmplă mie Doamne toate astea, de ce, de ce?
Scurta întâlnire cu Sama m-a făcut să-mi aduc aminte (dacă am uitat) de faptul că și eu sunt unul care călătorește; o călătorie mai lungă sau mai scurtă, cum va vrea Domnul, dar pe care doresc să o sfârșesc cu bine. Următoarele versuri mi le-am scris mie în primul rând, dar pot fi folositoare tuturor acelora care ˝călătoresc˝, să o facă cu credință și perseverență.

CĂRAREA MEA SE-NDREAPTĂ SPRE ISUS
ȘI DRUMUL, CĂTRE PATRIA DE GLORII
SUNT MISTUIT ÎN SUFLET DE UN DOR NESPUS
ȘI-AȘTEPT NERĂBDĂTOR SĂ INTRU, PRIN PORȚILE SPLENDORII.

Doi oameni diferiți, și două mijloace de transport diferite- în timp și spațiu :).

Oriunde ar fi el acum, mă rog pentru mântuirea lui Sama, și călătoria lui să se transforme într-una cu sens, spre veșnicie.

Posted: 15 Iunie 2012 in Uncategorized

Popas pentru suflet

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro / office@alianta-familiilor.ro

DESPRE INFANTICID
Avortul e uciderea legala a copiilor nenascuti, iar infanticidul uciderea legala a celor nascuti. Din cind in cind scriem despre infanticid, si revenim astazi pentru ca recent dlui Peter Singer, profesor de bioetica la Universitatea Princeton din Statele Unite si exponent major al infanticidului, i s-a decernat cel mai distins premiu al Australiei. Anuntul a fost facut mai devreme in saptamina intr-un comunicat de presa al Universitatii Princeton. Premiul i s-a decernat pentru, citam, “aportul eminent facut filozofiei si bioeticii ca lider in dezbateri publice si comunicator de idei in domeniile subdezvoltarii, protectiei animalelor si conditia umana.”
Lucrul acesta este o dizgratie, afirma dl  Wesley Smith, profesor si jurist provita din Statele Unite intr-un articol publicat in National Review Online pe 12 iunie. Dl Singer este cel mai…

Vezi articol original 375 de cuvinte mai mult

Posted: 10 Iunie 2012 in Uncategorized

Pentru viața unor maidanezi râioși de București, câini care pun de multe ori în pericol viața și sănătatea oamenilor, se pune girant și vine cu viteza luminii în România doamna Brigitte Bardot. Pentru ca nu știu ce specie rară de maimuță, dintr-o anumită insulă să supraviețuiască, se alocă milioane de dolari. Se cheltuie alte miliarde pe cercetări: poate poate găsim o planetă undeva în Univers, unde se poate trăi, dar nu mai reușim să întreținem viața aici, unde ne-a lăsat Dumnezeu. Se pare că sunt tot mai puțini acei care luptă pentru dreptul la viață. Unora le este curmată înainte de a vedea lumina zilei; altora înainte de a inchide ochii în mod natural, la vremea hotărâtă de Creatorul. Lumea a devenit un abator. De fapt nu, mai scârbos: un lagăr de exterminare, bazat pe principii pur naziste. Hitler poate fi mândru de moștenirea rușinoasă pe care a lăsat-o generației postmoderne. Nu avem prea multe date despre generația lui Noe, dar cred că i-am depășit cu mult.

Popas pentru suflet

Nu intru în detalii științifice, nu le înțeleg pe deplin. Dar înțeleg consecințele. Foarte devreme în perioda de sarcină, spune ARTICOLUL, noi și revoluționare teste genetice pot anticipa anumite defecte, inclusiv teribilul down sindrom. Dar și multe amănunte legate de identitatea noii ființe. Dincolo de dilemele morale legate de ceea ce se poate face cu informațiile obținute, eu cred că cel mai mare pericol va fi eliminarea prin avort a copiilor cu handicapuri. Dacă în societatea de azi este legal să avortezi doar pentru că, pur și simplu, nu dorești sarcina și copilul, închipuiți-vă numărul de crime care se va adăuga, cu motive… justificabile.

Jocul de-a ”dumnezeu” este fascinant pentru savanți. Dar, odată ajunse în mâna sistemelor și instituțiilor sociale fantomatice de filtrare a vieții (același lucru l-au încercat și naziștii), care sunt limitele pe care aceste ideologii tenebroase și le-ar autoimpune?

Orice civilizație în istoria omenirii…

Vezi articol original 179 de cuvinte mai mult

Unul din cei mai frumoși psalmi din Scriptură, psalmul 91, vorbește pe larg despre paza și protecția pe care Dumnezeu o oferă credinciosului; celui care îL ia pe El ca scut și pavăză. Versetele 9 până la 12 spun:
˝ Pentru că zici: Domnul este locul meu de adăpost! și faci din Cel preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; și ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră.˝
Citeam recent, într-o revistă, relatarea cunoscutului locotenent-general Georg von Viebahn: ˝O mamă a fost trezită noaptea de copila sa care dormea lângă ea. ˝Micuța i-a spus emoționată: Mămico, acolo în ușa sufrageriei se află un înger care îmi face încontinuu cu mâna. Pot să mă scol și să merg la el?˝ Mama, care credea că e doar un vis, a încercat să o liniștească pe fetiță și să o determine să adoarmă la loc, dar la scurt timp micuța a spus din nou: ˝Mamă dragă, îngerul acela frumos continuă să îmi facă cu mâna. Nu visez; îl văd foarte clar. Lasă-mă să merg la el!˝ Mama a crezut că fiica ei s-ar liniști dacă i-ar împlini dorința, și i-ar arăta că nu este nimeni în camera alăturată. Astfel a învelit-o pe micuță cu o pătură să îi țină de cald, și a dus-o în sufragerie. Nici nu au ajuns bine acolo, că au auzit un troznet. Teracota din dormitor se prăbușise și acoperise pătuțul fetiței cu dărâmăturile ei. Cu cât drag și-a strâns mama iubita copilă lângă inima ei, și cât de sinceră a fost rugăciunea ei de mulțumire pentru minunea pe care o făcuse Domnul în viața lor! ˝

Citind această întâmplare impresionantă, mi-am adus aminte de un lucru care mi s-a întâmplat în urmă cu vreo șase ani: Renovam o clădire veche, și în timp ce, îngenuncheat, dăltuiam, încercând să îndepărtez porțiuni de beton dintr-un prag vechi, pentru a monta o ușă nouă, meșterul îmi spune la un moment dat că ar trebui să-mi schimb poziția; să intru în încăpere și de acolo să încerc să sparg cu dalta – înspre exterior. Am murmurat; știam că eu am dreptate. Le încercasem pe toate înainte, iar asta dădea rezultate bune. Totuși, la insistențele lui, am acceptat să schimb metoda de lucru. După primele lovituri de ciocan din noua locație, o parte din streașina zidită în formă de semiarcadă, se desprinde, și vreo două sute de kilograme de cărămidă și mortar, devenite acum moloz, aterizează exact în locul pe care îl părăsisem în urmă cu treizeci de secunde; exact pe acel metru pătrat unde îmi desfășurasem înainte așa de încântat activitatea. Am rămas perplex. Eram puțin rănit la o mână, dar încercam să-mi imaginez, cu viteza gândului, ce se putea întâmpla dacă rămâneam acolo.
Nu am văzut niciodată îngeri, dar i-am simțit de atâtea ori (mai ales în acel context 🙂 ). Nu mi-au șoptit niciodată la ureche, dar parcă uneori auzeam pe cineva nevăzut și mă îndruma să fac altfel de cum aș fi vrut eu. De multe ori am oprit mașina ˝din instinct˝ înainte de trecerea de pietoni, dându-mi seama că de fapt cineva traversa, iar eu nu îl văzusem înainte.
Fiecare are experiențele lui din acest punct de vedere; unul mai interesante decât ale celuilalt. Cert este că încă din primele zile de viață ale omului, pe acest pământ, Dumnezeu trimite pe îngerii Săi să tăbărască în jurul celor ce se tem de El. Și nu numai, ci și celor care nu îL iubesc, dorind ca prin aceasta să le deschidă ochii, pentru a-I recunoaște suveranitatea și dragostea pe care o are pentru fiecare din noi.
Se cuvine ca toată adorarea, mulțumirea și slava să o aducem nu îngerilor, ci Celui ce trimite pe îngerul Său la lucru; Lui Dumnezeu Însuși.