Biserica Emergentă – pericolul întoarcerii spre ˝păgânismul creștin˝ (1)

Posted: 8 Iulie 2012 in Uncategorized

Despre Mișcarea Emergentă am aflat relativ de curând, de vreo doi ani. Mi-a atras atenția în special viteza cu care se răspândește de-a lungul și latul pământului, în biserici de orientări și confesiuni diferite.
Anul trecut mi-a picat în mână o carte care tratează mai amplu acest curent; curent care se face tot mai simțit și în România. Cartea cu pricina este cea din poza de mai sus, scrisă de Constantin Ghioancă, fost coleg la Institutul Baptist din București cu pastorul bisericii de unde fac eu parte (deci un motiv în plus să o citesc; autorul fiindu-mi recomandat ca un om de caracter 🙂 )

O altă carte care dedică un capitol întreg Mișcării Emergente, este cartea lui Timotei Pop: ˝Misticism sau Creștinism autentic˝, apărută la Editura Agape.
Pentru ca cititorul sincer și interesat să-și de-a seama de pericolul iminent pe care îl reprezintă Mișcarea Emergentă, voi da mai jos câteva citate, preluate din cele două cărți cât și din alte surse.

˝La prima vedere, Biserica Emergentă este o mișcare menită să ˝salveze˝ Creștinismul, care a funcționat două mii de ani, dar care acum, chipurile, este pe moarte. Mișcarea respectivă vrea să umple din nou bisericile cu oameni de toate vârstele, mai ales cu tineri care se încadrează între 18 și 30 de ani. Lucrurile acestea n-ar fi rele, dar se pare că ele nu sunt decât lozinca metalică afișată deasupra lagărului de exterminare de la Auschwitz, realitatea din interior fiind cu totul alta: una tristă și sumbră.
În realitate B.E. s-a pretat la îndeletniciri abominabile din punct de vedere biblic, la care nu a îndrăznit să se preteze nicio mișcare eretică din trecutul eretic al creștinătății. Sub pretextul că audiența mesajului s-a schimbat acum, că azi avem de-a face cu omul postmodernist, iar acesta, în sec 21, este diferit în pretenții și atitudini față de orice specimen uman, protagoniștii acestei mișcări au schimbat atât mesajul creștin, cât și canalul biblic prin care acest mesaj trebuie să ajungă la cei cărora li se adresează.˝
ROB BELL este lider și autor în cadrul acestei mișcări. Iată ce spune el în legătură cu sursa mesajului creștin, Sfânta Scriptură:
˝Trebuie să luăm o decizie de grup și să aruncăm Biblia de la poziția ei de ˝manual tehnic˝ al credinței noastre; trebuie să lăsăm grupul să ia și să implementeze deciziile care sunt în folosul lui.˝

MARK DRISCOLL, un alt lider al mișcării spune: ˝Totul în cadrul serviciilor noastre trebuie să predice: arhitectura, iluminatul, cântările, rugăciunile, comuniunea, mirosul; toate acestea trebuie să predice. Toate cele cinci simțuri trebuie să fie angajate în a-L experimenta pe Dumnezeu.˝

Referitor la nașterea din nou, TONY CAMPOLO, un mare și influent lider al mișcării, după ce spune că nu a putut fi născut din nou prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu predicat în bisericile evanghelice, spune: ˝În felul acesta am avut experiența nașterii din nou prin citirea misticilor catolici, prin citirea exercițiilor spirituale ale lui Ignațiu de Loyola…˝

O altă aberație a B.E. cu privire la omul postmodern spune:
˝Omul postmodernist preferă să-l întâlnească pa Dumnezeu și pe Cristos prin intermediul simțurilor lui. Împlinirea acestui deziderat revine liturghiei clasice și închinării contemplative, respectiv: mirosirea fumului de tămâie și a lumânărilor arzânde, facerea semnului crucii, gustarea și mirosirea pâinii și a vinului, atingerea icoanelor și simțirea untdelemnului în timpul ungerii.˝

Un alt lider al B.E., MARK SCANDRETTE, susține că în cadrul acestei mișcări ˝există UN PIC de dezbatere teologică, concentrându-se mai mult pe teologia Împărăției, viața interioară, comunități ale prieteniei, dreptate, protejarea mediului, includere și conducere inspirațională.˝
Biserica Emergentă nu este satisfăcută cu perspectiva modernă de utilizare a Scripturii. Ei caută o Biblie proaspătă, care să nu conțină presupozițiile și viziunea restrictivă a modernității. Pentru ei, Sfânta Scriptură reprezintă ˝O COLECȚIE FASCINANTĂ DE ISTORISIRI CARE ÎMPREUNĂ FORMEAZĂ O MARE ISTORISIRE, CARE VORBEȘTE DESPRE FAPTELE DE DINAINTE DE CREAȚIE ȘI PÂNĂ LA SFÂRȘITUL VREMURILOR.˝

BRIAN McLAREN, lider de necontestat al Mișcării spune: ˝Trebuie să știe oricine, că pentru a face astăzi discipoli, nu trebuie neapărat să-i chemi pe oameni să vină la Cristos, ci trebuie să-i chemi să se integreze în comunitatea care le este cea mai la îndemână; fie ea creștină, budistă sau mahomedană, iar în acea comunitate ei să știe de Isus.˝ Iar despre homosexualitate tot el spune: ˝Cei mai mulți lideri ai B.E. pe care îi știu, se zbat cu privire la această problemă… Ca să fiu sincer, încă nu știm ce să credem despre homosexualitate. Am ascultat toate părțile până acum, dar încă nu ne-am hotărât să spunem: S-A PĂRUT NIMERIT DUHULUI SFÂNT ȘI NOUĂ… Probabil că mai avem nevoie de vreo cinci ani ca să ne putem pronunța.˝ (Citate încheiate)

Personal, de fiecare dată când citesc sau aud astfel de lucruri, îmi vine în minte îndemnul (care pare atât de contemporan) lui Pavel către preaiubitul lui ucenic, Timotei:
˝Te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Cristos Isus, care are să judece viii și morții, și pentru arătarea și Împărăția Sa: propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura.
Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după poftele lor. Își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.˝ 2 Timotei 4:1-4.

Va mai urma

Anunțuri
Comentarii
  1. Mizantropescu spune:

    Dupa nume, nu esti de pe la Cluj?

  2. alexpop7620 spune:

    Nu, m-am născut aici: https://alexpop7620.wordpress.com/?s=bichigiu%2C+satul+copil%C4%83riei+mele
    Stiu, ˝Pop˝ e un nume ardelenesc, și sunt mândru că sunt ardelean, chiar dacă bănățenii (în mijlocul cărora trăiesc) susțin că ei sunt ˝fruncea.˝

  3. Mizantropescu spune:

    No, m’am inselat o tira. Ca majoritatea Pop’ilor is di pa la Cluj. 🙂

    • alexpop7620 spune:

      Io-s din Biciji, da poate strămoșî mnei or fi di pă la Cluj. În orce caz, am legături de sânje cu Tănasă (Atanasie) Todoran. Ala pă care l-o tras austrecii pă roată, ș-amu am ajuns să le slujăsc io lor, după câte io făcut la ˝tânu˝ 🙂

  4. Mizantropescu spune:

    Io’s de la Salicea, di langa Cluj. Am fost clujean multa vreme, da’ m’am saturat de civilizatie si m’am tras la tara. M’am inselat. Si aici tat civilizati is. 🙂

  5. alexpop7620 spune:

    Am o conexiune slabă la internet și, din păcate, nu pot viziona youtub-ul, dar promit că am să-l urmăresc de îndată ce am posibilitate. În orice caz, când văd dealuri așa pitorești mă apucă melancolia. Pe unde locuiesc eu acum, mă uit în jur și văd porumb (malai), grâu, iarbă, case și o mulțime de oameni care aleargă parcă disperați într-o parte și-n alta 🙂 Ești binecuvântat în ˝civilizația˝ asta.

  6. ChrisPrunean spune:

    Driscoll face parte din B.E.? Sunt surprins de asta…

    • alexpop7620 spune:

      Așa se pare. Oricum, în ziua de azi nu ar trebui să ne mai surprindă nimic 🙂 ; auzim ce n-am crezut vreodată că vom auzi și vedem lucruri despre care nu ne-am fi imaginat că le vom vedea.

  7. alexpop7620 spune:

    @ChrisPrunean
    Se pare însă că de ceva timp încoace, Driscoll a întors spatele B.E., motivul fiind, probabil, ˝excesul de zel˝ al unor emergentiști de frunte din SUA.

    • Traian Cretu spune:

      De unde ai tu frate Pop informatiile astea ca Driscoll a intors spatele bisericii emergente ? Ca sa faca asta i-ar trebuii o convertire exact ca al lui Pavel pe drumul Damascului . Toata teologia lui e emergenta , megabiserica lui , Mars Hill din Seattle , este tipic emergenta . Si-a recunoscut public ereziile , si-a parasit biserica emergenta ? Eu am informatii contrare . Trebuie sa intelegi ca emergentii sunt foarte alunecosi , cu o doctrina extrem de dinamica , in continua schimbare, care poate inseman totul pt. toti cand se vrea sau doar ceva pt cineva tot cand se vrea . Sunt extrem de manipulativi ! Frate Pop , stiu ce vorbesc am proprietatea cuvintelor . Dumnezeu mi-a dat pasiunea sa studiez despre erezia emergenta in ultimul an . Si credema am facut-o , cu biblia in mana , nu sute , ci mii de ore pe parcursul anului trecut . Am folosit numai surse crestine din SUA , verificate , de cea mai inalta calitate biblica . Daca stapanesti bine limba engleza ti le pot da si tie , iti va lua mult timp ,dar merita ! Iti va intari enorm credinta in Biblie si Isus Cristos , nu in lideri crestini si biserici gen organizatii .

  8. Traian Cretu spune:

    Ma bucur pentru acest articol despre Biserica Emergenta pe care l-ai postat , foarte putini trag semnale de alarma in Romania despre acest pericol . Eu am studiat foarte mult despre biserica emergenta ( radacinile ei ,teologia , lideri ,metode de penetrare , tehnici de manipulare,conectia ei cu ecumenismul , new age ,sistemul politic,doctrina masonica, etc) si am ajuns la concluzia ca este o miscare eretica , apostata de proportii gigantice( a penetrat si penetreaza toate denominatiunile evanghelice) . Am folosit in studiu in marea majoritate surse crestine in lb. engleza pt ca din pacate nu stiam de cartile la care faci vorbire tu . O sa incerc sa le gasesc si sa le cumpar . Din pacate foarte putini lideri din bisericile evanghelice din Romania sunt constienti ca teologia neoliberala emergenta a inceput sa penetreze biserica evanghelica din Romania , pe nesimtite si deghizata foarte bine . Pe motivul asta a trebuit sa parasesc biserica Metanoia Arad a carui pastor s-a compromis la modul practic prin cooperarea cu pastorul apostat BILL HYBELS ( promotor de new age in biserica) prin organizarea Samitul Global de Conducere ( o tehnica deghizata de penetrare a mediului evanghelic cu teologia emergenta de tip new age ”crestinizat”) si deasemenea s-a compromis teologic luand ca model de „a face biserica” modelul altui pastor apostat RICK WARREN ,care a fost ucenicul lui B. Hybels . Amondoi pastorii americani B. HYBELS si R. WARREN au o teologie ecumenica ,universalista ,inclusivista ei aducand la amvonul propriilor biserici vorbitori new age , psilogi necrestini , chiar preoti musulmani ( B.Hybels) , totul in numele pluralismului religios , intercooperari religioase , bla bla bla…. Adevaratul scop e altul , BIBLIA IL DA PE FATA . Deasemenea daca esti familiarizat cu pastorul apostat ROBERT SCHULLER si agenda lui NEW AGE , pe care o predica literar in biserica, acesta este „gurul ”(maestru spiritual , mentor ) lui BILL HYBELS . E FOARTE TRAGIC CE SE INTAMPLA .Sper ca pastorul senior de la Metanoia Arad sa se pocaiasca in final de asocierile lui gresite . MARANATA !!!
    Cretu Traian Romulus

  9. Pop Alexandru spune:

    Frate Crețu, îl cunosc personal pe pastorul senior de la Metanoia. Sincer, predicile lui m-au influențat mult în bine. Însă, am mari rezerve față de toți pastorii, sau ce sunt ei, listați mai sus, și față de lucrările lor. Nu înțeleg de ce C.B. s-a asociat cu unii din ei prin GLS, etc, dar sper că va schimba strategia la timp. Da, Ecumenismul bate la ușa bisericilor evanghelice din România, și pe (ne)simțite cădem pradă ereziei.
    Despre cărțile de mai sus, la care făceam referire, aș putea să ți le împrumut. Eu sunt din Periam, iar Periamul nu-i așa departe de Arad. Dacă te interesează, lasă-mi un răspuns.

    • Traian Cretu spune:

      Iti multumesc ca vrei sa-mi imprumuti cartile , SIGUR o sa te vizitez sa le iau . Sunt intru totul deacord cu tine in ce ai spus , pastorul Cristian Barbosu predica excelent , poate cel mai bine din vestul tarii, si are solide cunostinte biblice . Tocmai de aceea a fost un SOC si pt mine (am fost 7 ani in biserica lui) sa constat asocierile lui cu acesti apostati . Dar din pacate aceasta este realitatea tragica .BIBLIA NU NE PERMITE ASOCIERI DE GENUL ASTA .

      • Pop Alexandru spune:

        Dacă poți ajunge la Periam, îi ok. Dacă nu, pot să le trimit prin poștă, sau găsesc vreun prieten care trece prin Arad. Una dintre cărți am împrumutat-o la cineva dar sper că miercuri (poimâine) seara o primesc înapoi. Ok, mai ținem legătura, acuma trebuie să plec. Nr. meu 0753474060 Alex

      • Traian Cretu spune:

        Mersi frate Pop de nr. de telefon , cred ca o sa te sun maine . Scuze ca am revenit asa tarziu cu replica dar am fost foarte ocupat !

      • alexpop7620 spune:

        E foarte probababil ca azi ajung prin Arad. O sa iau cartile cu mine, daca ma sunati, stabilim o intalnire si vi le las. Eu o sa fiu doar in treacat, oricum dupa ora 12.

    • Traian Cretu spune:

      Frate Pop , cred cu toata convingerea ca predicile din trecut al lui C.Barbosu te-au putut influenta in bine . Dar indarjirea fara discernamant spiritual cu care el supune biserica Metanoia in fata lui James MacDonald , pastorul senior si seful de la Harvest ,este total nebiblica , chiar meschina . Cu toate ca , spre exemplu , J.MacDonald , mentorul si sponsorul lui C.Barbosu a recunoscut public ca joaca poker pe bani ( in cazinouri , birourile bisericii , cu unele familiile din biserica ) si ca asta nu-i pacat , C.Barbosu este fermecat de el si-l vede un sfant . Si asta e doar una din problemele mult mai grave pe care le are J.MacDonald sponsorul si mentorul lui C. Barbosu . C.Barbosu a dezamagit pe multi , pe prea multi credinciosi metanoisti , de cand tine cu dintii de LEGAMANTUL CU HARVEST . Merge pe acest drum de parca numai aude si vede numai strategiile de marketing social a lui Harvest si dolarii lor . Frate Costel ,spre exemplu, apologetul si vorbitorul crestin Jacob Prasch , pastorul american Mike Hoggard , foarte cunoscuti in SUA pt. pozitia lor de demascare a apostaziei emergente spuneau ca in aceste vremuri de apostazie a zilelor din urma ei au inteles ca trebuie sa judece ( analizeze) liderii crestini mai mult dupa ceea ce ei FAC decat dupa ceea ce EI spun ( Dupa roadele lor ii veti cunoaste spune in Mat. 7:16 , nu neaparat dupa ceea ce spun , predica , profetesc ) . Emergentii sunt foarte alunecosi , cu o doctrina care e in continua adaptare si miscare , in functie de auditoriul care urmeaza a fi manipulat . Asa au fost invatati inca din seminariile teologice apostate . Cuvantul de ordine pt. noi azi trebuie sa fie „Sola Scriptura” si atasament TOTAL ,pana la moarte, de Singurul nostru Mantuitor Domnul ISUS CRISTOS si Cuvantul Sau EVANGHELIA !!!

  10. Traian Cretu spune:

    Ai amintit ca in cartea ” Misticism sau Crestinism autentic ” autorul Timotei Pop face referire la pastorul emergent MARK DRISCOLL , pe care-l si citeaza cum abereaza niste randuri de misticism ”crestin”( new age reimpachetat) . De mentionat ca pastorul emergent MARK DRISCOLL este coasociat in doua proiecte mari cu pastorul JAMES MACDONALD ( pastor senior Harvest Bible Chapel) . Cele doua proiecte sunt : Churches Helping Churches ( proiect de nivel international) si Elephant Room ( proiect media proecumenic in SUA ) .De remarcat ca James MacDonald de la Harvest Bible Chapel este sponsorul principal al Metanoia Arad cu care Metanoia a incheiat in 2012 „UN LEGAMANT”( literar cuvintele lor)prin care se angajau sa respecte cu sfintenie directivele Harvest . In schimb Harvest va construi o megabiserica Metanoia in Arad de cateva milioane de euro. Daca studiezi problema , pe surse crestine credibile din SUA , iti vei da seama ca e o adevarata RETEA de biserici emergente ,lideri ,scriitori ,teologi, toti la bord cu teologia emergenta neoliberala , ecumenica ,universalista ,inclusivista ca rezultat al hibridizarii cu misticism new age , dealtfel specific si catolicismului. Ei folosesc teologia aberanta emergenta in grade diferite , in functie de auditoriul caruia i se adreseaza si care urmeaza sa fie manipulat . Scopul lor este deconstructia doctrinelor crestinismului evanghelic actual si reconstructia unuia apostat , hibridizat cu misticism pentru apostazia finala a vremurilor din urma . Probabil multi din liderii lor habar nu au in ce s-au bagat , dar asta nu-i disculpa .Banul , popularitatea , interesele meschine ii momesc pe multi din liderii lor . BIBLIA VORBESTE CLAR DESPRE LUCRURILE ACESTEA !

  11. Traian Cretu spune:

    Frate Alexandru iti multumesc din suflet pt. cele 3 carti care mi le-ai dat despre ciuma emergenta . A treia care mi-ai dat-o , care n-ai prezentat-o aici , despre Willow Creek care e biserica lui BILL HYBELS , cel care a fondat Samitul Global de Conducere e beton armat de buna pt. intelegerea fenomenului eretic promovat de pastorul apostat Bill Hybels ( Fondator S.G.C sau in engleza G.L.S) si de pastorul apostat Rick Warren autor al celor 2 bestseller-uri eretice ”Viata condusa de scopuri” si ” Biserica condusa de scopuri ” . Amandoi pastorii , B.H. si R.W. sunt fanatici sustinatori ai ecumenismului si teologiei anticristice, hibridizate cu new age , a misticilor catolici ( universalismul si inclusivismul ) . Aceste teologii tarasc biserica evanghelica in apostazia gigantica profetita in 2 Tesalon.2 : 3 care va pregati biserica apostata pt. inchinarea la anticrist prin acceptarea ideii new age de Cristos Universal (compatibil cu toate religiile pagane si crestine) . MARANATA !!!

  12. Pop Alexandru spune:

    Mă bucur să-ți fie de folos, ca de altfel și altora care vor avea dorința și interesul să le studieze. Pastorul și autorul Rudolf Eberthauser plătește un preț destul de mare pentru ce a scris: în unele cercuri ˝creștine˝ din spațiul vorbitor de limbă germană este considerat un fel de profet mincinos, ca, de ex., Paul Washer în America. Domnul să ne dea discernământ; nu tot ce se numește biserică este Biserică; nu tot ce se predică este de inspirație divină și nu tot ce se cântă este neapărat spre slava Domnului (spunând asta mă refer la actualul ˝mare reformator˝ al muzicii creștine contemporane românești, la ˝marele pui de dac˝, cel cu pălărie de oșan, aplaudat și ovaționat de ˝prostimea creștină˝, ce-or fi ei: pastori, bloggeri, lideri de tineret și alții.

    • Traian Cretu spune:

      Astazi termin cartea lui Rudolf Eberthauser ” Cresterea bisericii sau seducerea biserici ” , care mi-ai dat-o , este traznet de buna . Este atat de biblica si da pe fata apostazia in care este tarata majoritatea evanghelicilor de azi prin Rick Warren ,Bill Hybels si biserica emergenta promovata de ei . Imi place enorm si de PAUL WASHER , il ascult de mult pe internet . Este un om al Lui Dumnezeu care traieste si predica o evanghelie autentica , nediluata si nedistorsionata . Normal ca neo-evanghelicii care-i includ si pe emergenti ii critica si pe Rudolf Eberthauser si Paul Washer , acesti profeti ai Domnului, care le demasca apostazia anticristica . Daca ISUS CRISTOS isi pregateste de rapire Mireasa Lui , biserica adevarata , sfanta si fara pata , anticristul in schimb isi pregateste prostituata lui , biserica apostata , „Babilonul cel mare , mama curvelor „. Nu degeaba teologia emergentilor ,si a altor universalisti si inclusivisti crestini ( adica marea majoritate a crestinismului mondial actual) este diluata si distorsionata prin hibridizarea cu New Age ( Noua Era) care este de fapt religia pura a vechilor mistere babiloniene .Dumnul sa te binecuvinteze fratePop Alexandru . Discernamantul tau spiritual este o binecuvantare de la Domnul, si asa de putin il au , din pacate . Multi , prea multi pastori cu masterate si doctorate in teologie nu-l au .

      • Pop Alexandru spune:

        Mă bucur că îți prind bine cărțile amintite, poți să le împrumuți și la alții; eu din păcate, nu prea am avut la cine, asta e, se caută altceva, ceva care gâdilă urechile. Domnul să ne ajute! Cine-i sfânt să se sfințească!

      • Traian Cretu spune:

        Da asa-i, din pacate si eu ma lovesc de asta . Dar noi nu suntem din cei care dau inapoi . Deja m-am dus la libraria crestina Candela ,de la Podgoria si am luat ultimele 2 carti pe care mai le aveau ale lui R.Ebertshauser ” Cresterea bisericii sau seducerea bisericii ” si le-am si imprumutat deja la 2 frati .Oamenii trebuie sa cunoasca adevarul ! Am dat comanda tot la libraria Candela si pt. ” Misticism sau crestinism autentic ” de T.Pop . Cealata ” Biserici emergente vestice ” de C.G. nu am gasit-o nici pe comanda .

  13. Pop Alexandru spune:

    O sa incerc să fac ceva.

  14. Pop Alexandru spune:

    Frate Crețu, am un link pentru cartea ˝Bisericile emergente…˝ http://www.risoprint.ro/detaliicarte.php?id=1243
    Sper să funcționeze.

    • Traian Cretu spune:

      fr. Pop Alexandru ,
      Domnul sa te binecuvinteze pentru interventia ta pe blogul ioan8. Este incredibil uneori de ce sunt in stare oamenii , care-si zic si crestini , sa spuna cand ai curajul sa proclami ADEVARUL .

      Am vazut ca ai postat in 2013 un video mic despre pastorul luteran Richard Wurmbrand , care a fost inchis in puscariile comuniste pentru credinta lui crestina .
      Nu stiu daca tu ai citit , cu atentie , ce spune Timotei Pop in cartea sa ” Misticism sau crestinism autentic ” despre misticismul crestin al lui Richard Wurmbrand pe care-l critica deschis . Dar sa stii ca , in lumina sfintei scripturi , Timotei Pop are mare dreptate cand il acuza pe Richard Wurmbrand de misticism in teologia lui .
      Cartea lui R.Wurmbrand ” Cu Dumnezeu in subterana ” a fost prima carte care am citit-o acum 15 ani cand m-am intors la Domnul . Eu am citit mai multe carti ale dansului . Si atunci cu putinele cunostinte biblice elementare pe care le aveam am sesizat usoare ciudatenii d.p.d.v biblic la teologia lui R.Wurmbrand . Dar sub imperiul personalitatii sale le-am trecut cu vederea .
      Insa acuma , de cateva zile , am inceput sa recitesc cartea lui R.Wurmbrand ” Cu Dumnezeu in subterana” in paralel cu cartea lui Timotei Pop ” Misticism sau crestinism autentic ” si concluzia a fost , fara niciun dubiu , ca e plina de misticism crestin presarat printre niste povestiri pline de tragism din temnitele comuniste . Intotdeauna am fost sensibil la relatarilor crestinilor care au fost torturati pentru credinta , din antichitate pana in prezent , dar mai ales de cei torturati de comunisti . Intotdeauna am urat comunismul din cauza luptei lui fanatice impotriva crestinismului .
      Dar sa nu uitam ca comunismul a facut imense victime si printre budistii chinezi si tibetani . Sunt arhicunoscute cazurile de calugari budisti care au fost omorati sau torturati in puscarii pentru credinta lor budista . Dar bineinteles ei nu au murit si suferit pentru Isus si deci pentru adevar , ei au murit pentru o minciuna si vor avea din pacate soarta ” tatalui minciunii” in iazul de foc , conform cu evanghelia .
      In lumina evangheliei si prin informatiile extrem de folositoare a cartii lui Timotei Pop afirm cu tarie , stiind gravitatea celor spuse de mine , ca Richard Wurmbrand are o teologie mistica crestina deviata de la doctrina biblica sanatoasa . Stiu ca pentru multi , ca si pentru mine , e dureroasa aceasta afirmatie avand in vedere personalitatea imensa si suferintele indurate de R.Wurmbrand in temnitile comuniste. Dar adevarul evangheliei trebuie sa ramana nealterat !
      Cuvantul Domnul sa fie lumina si calauza noastra !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s