Moartea, lumina de la capătul…

Posted: 19 August 2012 in Uncategorized

Am 35 de ani, deci, nu ar trebui să mă preocupe moartea. Nici nu mă preocupă, deși sunt conștient că ea poate surveni în orice moment și pe diferite căi. Moartea nu decide în funcție de vârstă, stare de sănătate sau condiție socială, deși probabilitatea să mori bolnav la 80 de ani este mai mare decât aceea de a muri sănătos la 35 de ani.
Citeam recent în necrologul unui bătrân pe care l-am cunoscut: ˝În data de…, iubitul nostru W.K. ne-a părăsit la vârsta de 85 de ani, într-un mod neașteptat, pentru totdeauna.˝ Am rămas perplex; ˝într-un mod neașteptat˝, spunea familia. Păi dacă la 85 de ani moartea vine pe neașteptate, atunci ce să zicem de cei care mor la 20 sau 30 de ani?
Pentru omul fără nicio speranță a vieții veșnice în compania lui Dumnezeu, moartea nu este binevenită, nu este ceva de dorit. Spunea cineva: ˝Pe patul morții, ceea ce ai știut tu sau gândit înainte despre moarte, devine irelevant; nimic nu este așa cum ai crezut tu.˝
După părerea unora, moartea este: ˝ lumina de la capătul tunelului˝, iar după alții: ˝antecamera veșniciei˝ – oriunde ar fi ea.

Francisc de Assisi spunea: ˝Moartea este lumina de capătul unui drum plin de osteneală.˝ (tradus din limba germană).

Mă întreb: Oare să fie moartea ˝lumina de capătul unui drum întunecos˝ sau, să fie ˝întunericul de la capătul unui drum care putea să ducă spre Lumină?˝
Oricare ar fi răspunsul, și înainte ca eu să îl aflu, la un moment dat fiecare îl va găsi în dreptul lui, chiar dacă nu va fi așa cum și-a dorit.

Apostolul Pavel spunea: ˝Căci pentru mine a trăi este Cristos, și a muri este un câștig.˝ Filipeni 1:21
Gândul acesta al apostolului l-a încurajat și pe tânărul misionar David Brainerd, care, bolnav de tuberculoză și simțind că se apropie sfârșitul (la 29 de ani), a scris:

Vino, moarte, să dăm mâna
De acum tu ești stăpâna;
Sunt fericit că voi muri.
Ce? ai crezut că voi fugi?
Nu, mă duc spre veșnicie,
Ca să primesc cununa.

FERICE DE ACUM ÎNCOLO DE MORȚII CARE MOR ÎN DOMNUL! Apoc. 14:13

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s