Arhivă pentru Februarie, 2013

Paul Washer – Judecata finală

Posted: 28 Februarie 2013 in Uncategorized

În urmă cu doi ani, într-o confruntare virtuală pe o temă asemănătoare cu cea din clipul de mai sus, un pastor-blogger evanghelic român mi-a răspuns unui comentariu: ˝Prefer o atmosferă unde se pare că Duhul Sfânt a pierdut controlul, decât un serviciu de priveghi bine organizat˝ – asta, bănuind faptul că sunt membru al unei biserici baptiste.

Duhul Sfânt pierde controlul cumva? Oare în fiecare formă de manifestare ca cea din clipul de mai sus, Duhul Sfânt a pierdut controlul? Un lucru este clar: Cineva a pierdut controlul și contactul cu realitatea, dar acest cineva nu este Duhul Sfânt!

PS. Prefer un serviciu de priveghi bine organizat, decât o atmosferă unde… cineva a pierdut controlul. Amin!

Reflecții despre Iad

Posted: 24 Februarie 2013 in Uncategorized

˝Iadul a dispărut și nimeni nu și-a dat seama.˝   Martin Marty-istoricul bisericii americane

˝Un articol din Newsweek spunea: ˝Astăzi, iadul este un cuvânt scris cu majusculă în teologie, un subiect prea banalizat pentru învățații serioși.˝

Admitem cu toții că iadul nu este un subiect plăcut. Necredincioșii refuză existența lui; majoritatea creștinilor îl ignoră. Chiar și cei mai conservatori adepți ai Bibliei păstrează tăcerea dintr-un sentiment de jenă. Iadul, mai mult decât orice altă doctrină biblică, pare să nu fie deloc în pas cu vremurile pe care le trăim .

Totuși, citim că la judecata finală, morții necredincioși din toate timpurile vor sta înaintea lui Dumnezeu ca să fie judecați: ˝Și moartea și locuința morților au fost aruncate în iazul de focOricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieții a fost aruncat în iazul de foc˝ (Apocalipsa 20:14-15). Aceasta este doar una din descrierile iadului din Biblie. Ce să facem cu această învățătură?˝  Extras din cartea lui Erwin W. Lutzer- Prima ta clipă după moarte

Personal, pot să-i dau dreptate lui Lutzer. Atitudinea noastră, a creștinilor, față de doctrina iadului a suferit transformări majore în ultimii ani. O vedem ca pe o poveste desprinsă din filmele horror, și nu vedem iadul ca pe un loc real, veșnic unde miliarde de oameni, care au trăit de-a lungul miilor de ani pe pământ, își vor petrece eternitatea. Nu știu când și unde am auzit ultimă predică despre iad, dar citind în Scriptură și unele cărți dedicate acestui domeniu, mă îngrozesc de grozăvia care va să vină peste toți cei care refuză mântuirea prin jertfa Domnului Isus.

Dante a scris Infernul, un semn care trebuia citit la intrarea în iad și care portretizează învățătura biblică despre deznădejdea și abandonarea care vor fi acolo:

˝Eu sunt calea către cetatea de vai.

                                                           Eu sunt calea către un neam de oameni părăsiți.                                        

                                                           Eu sunt calea către veșnica durere.

                                                           Dreptatea divină Îl însuflețește pe Ziditorul meu

                                                           Am fost ridicat aici prin atotputernicie divină,

                                                           Dragostea de la începuturi și rațiunea supremă.

                                                          Numai pe acestea timpul nu le poate atinge

                                                          Ele au fost chemate în ființă înaintea mea,

                                                          Și dincolo de timp mă aflu acum.

                                                          Părăsiți orice speranță, voi, care intrați în iad!˝

Trist, dar adevărat. Acolo va fi diavolul și îngerii lui. Acolo vor fi toți aceia care s-au dedicat voluntar diavolului și i-au jurat credință veșnică. Toți aceia care au refuzat sacrificiu Fiului lui Dumnezeu, acolo vor petrece. Acolo va fi și cel care a produs materiale pornografice, dar și cel care s-a înfruptat din ele. Curvarii, homosexualii, pedofilii și toți cei care au abuzat de ființe lipsite de apărare își vor găsi acolo locuința veșnică. Acolo sunt criminalii celor nenăscuți, dar și a celora a căror suflare a fost oprită înainte de vreme. Tot acolo vor fi și cei care au trăit în minciuna, idolatrie; bârfa și clevetirea le-a fost un mod de viață, iar invidia o virtute. Cei cărora le-a fost frică să apuce pe calea trasată de Isus se vor trezi într-o zi basculați în flăcări veșnice. O, ce grozăvie, coșmar care nu va ținea o zi sau un an, ci o veșnicie, un infinit.

 După cum cele mai elevate cuvinte ale poeților nu pot descrie frumusețea Cerului, tot așa, nici condeiul meu nu poate ilustra grozăvia iadului. Nu există termeni de comparație aici, nici pentru una nici pentru cealaltă. Totuși,descrierile acestea vagi, ar trebui să trezească în noi un simț al responsabilității. Pentru a ajunge în Rai trebuie să faci ceva.  Pentru a ajunge în iad nu trebuie să faci nimic, absolut nimic.

  Alege să faci ceva, alege-l pe Dumnezeu. Cineva mi-a scris odată (un ateu convins): ˝Dacă acest Dumnezeu de care spui, va alege într-o zi să mă condamne la iad doar pentru faptul că am ales (rațional) să nu-L slujesc pe El, atunci pot să spun despre acest Dumnezeu că este unul imoral și lipsit de responsabilitate, iar nu unul milos și plin de dragoste, așa cum susțineți voi creștinii.˝

Unii oameni au luat, și iau în continuare în derâdere creștinismul cu ale lui ˝povești triste˝ despre foc și pucioasă. Alții sunt convinși o viață întreagă că trebuie să facă ceva pentru a evita asta, dar aleg nepăsarea: ˝Mâine; întotdeauna mâine!˝

Sir Francis Newport, omul care a ridiculizat o viață întreagă creștinismul, a rostit aceste cuvinte înfricoșătoare pe patul morții:

˝Oh, dacă aș putea sta deasupra focului care nu se stinge o mie de ani, ca să câștig trecere înaintea lui Dumnezeu, dar la sfârșit să fiu din nou cu El! Dar această dorință este zadarnică. Milioane și milioane de ani nu mă vor aduce mai aproape de sfârșitul chinului meu. Oh, veșnicie, veșnicie! Pentru totdeauna! Oh, cumplitele chinuri ale iadului!˝

Citatul zilei

Posted: 23 Februarie 2013 in Uncategorized

˝Va veni în curând vremea când v-a trebui să ne cerem scuze în mod public, pentru faptul că nu suntem homosexuali.˝  Niki Lauda – fost pilot de Formula 1

Mai multe, aici:https://alexpop7620.wordpress.com/2012/05/17/la-inceput-de-mileniu-trei-sa-mai-fi-%CB%9Dnormal%CB%9D-e-anormal/

Rar mi se întâmplă să dau frâu liber a(nti)politicului din mine, dar acum o fac, chiar dacă sunt nevoit să-mi încalc niște principii și, poate, chiar codul bunelor maniere. La început l-am simpatizat (în limita a ceea ce știam despre dânsul de la televizor), dar mai târziu mi-a devenit antipatic. Nu am așteptări că va citi vreodată cuvintele mele, dar pentru a-mi liniști spiritul revoltat, dau drumul omenescului din mine:

˝Domnule Antonescu, ironia și idioțenia dvs, dovedită în videoclipul de mai jos, au un preț (mic pentru dvs. și mare pentru mine): ˝Cât oi trăi și-oi fi, și-atâta timp cât vă veți  afla la conducerea vreunui partid politic din România, oricare ar fi el, vă voi scuti de votul meu, și cred, al celor care mai gândesc (încă) bine. Nu aveți dreptul la un astfel de comportament în Parlamentul României, indiferent de culoarea politică sau religia colegilor d-voastră. ˝Frații în Domnul˝ pe care îi ironizați, și nu numai, se roagă pentru politicienii țării, printre care vă găsiți deocamadtă (dacă sunteți conștient de asta).˝

Uneori, cinci cuvinte vorbesc mai mult decât o mie de imagini, și-aceasta este valabil și în clipul de mai jos.

 

 

Fiți umili! C.J. Mahaney

Posted: 20 Februarie 2013 in Uncategorized

9Astăzi am auzit de unul (pretins creștin născut din nou), născut, crescut, căsătorit în biserică, care afirma, cu gura până la urechi, că dacă soția lui ar rămânea însărcinată și știind că va urma să nască un handicapat, l-ar avorta pe loc; fără mustrări de conștiință și fără a se gândi prea mult.

Îl cred, acesta este un mod de gândire la modă pentru unii, pur lumesc, diabolic, și, din păcate, și-a făcut cuib și în mentalitatea ˝creștinilor postmoderni, de rit încălzitori de scaune în biserici.˝ În seara aceasta, mi-a căzut în  mâini o revistă (creștină) pe care o citesc regulat. Interesant, încă din primele pagini mi s-a dat să citesc un articol pe tema avorturilor. Redau mai jos parte din fragmentul cu pricina. Subscriu în totalitate convingerilor autorului.

˝Copiii sunt uciși în zilele noastre fără pic de remușcări. Se împlinesc zece ani de când, în urma unui referendum, Elveția a votat o lege potrivit căreia copiii nenăscuți pot fi avortați. Lucrul acesta este acum permis oficial, fie în decursul primelor 12 săptămâni de după concepție, fie atunci când există recomandări din punct de vedere medical. Astfel, în ultimii ani, doar în Elveția, peste 100.000 de copii și-au pierdut viața încă din pântecele mamei lor. În alte țări, numărul acestora este și  mai ridicat, în funcție de mărimea populației. În același timp, autoritățile presupun că numărul exact al cazurilor neînregistrate este mult mai mare, aproximativ 40% din avorturi nefiind raportate. Ne-am obișnuit atât de mult cu practica avortului încât aceasta a ajuns să nu ne mai afecteze din punct de vedere spiritual.

Acum a apărut un nou termen – ˝avort postnatal˝. Eticianul în medicină Alberto Giubilini și filozoafa Francesca Minerva cer ca părinții să aibă dreptul de a practica infanticidul postnatal, deoarece nou-născuții pot fi comparați cu fetușii, astfel că nu au niciun drept moral la viață. Încă din anul 1985, doi australieni – filozoafa Helga Kuhse și bioeticianul Peter Singer – au revendicat dreptul părinților de a-și omorî după naștere copiii dacă aceștia prezintă dizabilități grave. Giubilini și Minerva merg însă acuma un pas mai departe și cer dreptul parental la infanticid postnatal indiferent de situație, în societățile care tolerează și avortul. Aceasta înseamnă că părinții și-ar putea ucide copiii chiar dacă aceștia ar fi complet sănătoși. Cei doi propun să nu se folosească termeni ˝părtinitori˝ ca ˝infanticid˝ sau ˝eutanasie prematură˝, ci să se vorbească despre ˝avorturi postnatale.˝ Un bebeluș, la fel ca un fetus, nu are, conform argumentării celor doi cercetători, ˝un statul moral ca persoană˝, lipsindu-i capacitatea ˝să justifice un drept moral la viață.˝

Propagarea unor astfel de teorii nu este nimic altceva decât un apel la crimă asupra copiilor lipsiți de apărare. Dacă și acest nou pas – uciderea permisă la scurt timp după naștere – va fi făcut, atunci am putea avea cazuri în care părinții nemulțumiți de sexul copilului lor nou-născut ar decide să îl omoare pe acesta.˝   Revista Strigătul de la miezul nopții – Februarie 2013

Desigur că autorul articolului continuă mai departe, aducând chiar și exemple concrete în acest context, eu mă opresc aici. Ridic din umeri și din sprâncene și mă întreb: ˝Oare mai sunt în lumea aceasta lucruri care pot fi considerate păcat?˝ Ne-am acomodat așa de mult cu termenii: homosexualitate, lesbianism, concubinaj, avorturi, et c, încât ni se par cât se poate de normali. Da, pentru creștinii nenăscuți din nou ai secolului 21, ˝cititori în stele˝ mai mult decât cititori în Biblie, plătitor de taxe către vreun cult și fideli încălzitori de scaune în biserici, totul este normal, și justificabil. Da! Însă numai din punct de vedere omenesc. A fi gay, lesbi e la modă. Avortul te scapă de ceva nedorit, iar eutanasia un rău necesar: ˝suntem prea mulți, pământul se sufocă.˝ Da, se sufocă sub greutatea prostimii și a îndobitocirii omului postmodern.

Nu știu cât de depravată era omenirea în vremea lui Noe, dar tind să cred că i-am depășit, demult de tot.