Arhivă pentru Aprilie, 2013

Despre predicatori și profeți

Posted: 28 Aprilie 2013 in Uncategorized

˝Un predicator adevărat este un om trimis dintr-o altă lume în lumea aceasta cu un mesaj din acea lume pentru oamenii pierduți din această lume care în curând vor merge în următoarea lume.˝  Leonard Ravenhill

Fără îndoială, Ravenhill a fost un mare predicator, și profet (David Wilkerson spunea la un moment dat ca Ravenhil este singurul profet care mai trăiește pe pământ) însă, mai mult decât un predicator, era un om al rugăciunii. El însuși o spunea deseori: ˝Nimeni nu se ridică mai presus de viața sa de rugăciune˝ sau ˝Predicatorul care nu se roagă, se joacă˝. În alt context spunea spune, referindu-se la predicatorii de duzină care umpleau amvoanele Americii de la acea vreme: ˝Problema de astăzi este că avem prea mulți predicatori morți care țin predici moarte unor oameni morți

Despre predicatorii-profeți ai secolului 20 spunea: ˝Un profet adevărat nu va adopta metodele de pe strada Madison. Nu va căuta sponsori, nu va face avere și nu va cerși favoruri. El nu va căuta niciun fel de prosperitate, nu va tezauriza bunuri și nu va căuta să impresioneze. Nu va rosti nimic superficial și nu va vorbi la modul general. El nu va conduce nicio paradă și nu va aștepta nicio răsplată. Nu va fi un bufon și nici nu se va lăsa distrat. Își va găsi plăcerea în a-și purta crucea, cunoscând agonia duhului și neliniștea sufletului.˝

Și totuși, dacă din punctul lui de vedere, starea spirituală a creștinismului, în special cel vestic, era într-o situație disperată, având nevoie imperativă de o trezire adevărată, totuși mai există speranță:

˝O, fie ca profeții adevărați să apară chiar acum , în generația noastră. Amvoanele noastre au mai multe marionete decât profeți. În această vreme de criză morală și spirituală din America avem nevoie de un profet la fiecare amvon și în fiecare biserică a acestei națiuni.

Părerea mea solemnă este că Domnul va ridica în curând un nou soi de predicatori, nu în primul rând oameni academici, ci născuți din Duhul, umpluți cu Duhul, controlați de Duhul, ale căror nume nu au fost auzite niciodată, care vin din locuri pe care nu le știm, spunând lucruri pe care nu le-am mai auzit niciodată, făcând lucruri pe care nu le-am mai văzut niciodată, în niște vremuri despre care nu am crezut niciodată că vor veni. Sunt sigur că ei o să vină. Fie ca Domnul să grăbească ziua venirii lor!˝

Nu numai în America, ci în lumea întreagă.

 

Citatul zilei

Posted: 26 Aprilie 2013 in Uncategorized

˝M-am născut să mă lupt cu diavoli și cu vrăjbi; treaba mea este să îndepărtez piedicile, să tai spinii, să umplu mlaștinile, să deschid și să fac cărări drepte. Dacă e să greșesc, fie să spun adevărul cu o prea mare severitate decât să fac pe ipocritul și să îl ascund.˝  Martin Luther

Cine a scris Biblia?

Posted: 21 Aprilie 2013 in Uncategorized

Greu de spus pentru unii din compatrioții noștri, creștini din tată-n fiu, încă de la Decebal încoace. Se pare că sondajul a fost făcut pe un eșantion de persoane mature din județul Prahova, însă tind să cred că rezultatele ar fi aceleași, la nivelul întregii țări, sau, poate, mai rău. Vorba lu` Băse: ˝Doamne ferește mai rău de-atât.˝

Biblia  a fost scrisă de Eminescu, după cum ˝Divina comedie˝  a fost scrisă de George Coșbuc.

˝Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând.˝  (Isaia 55:6-7)

Bunicul meu s-a întors la Domnul foarte târziu, avea deja de 85 de ani împliniți. S-a născut și a crescut într-o familie de ortodocși, și până în ziua când a fost născut-din-nou, a trăit la fel ca majoritatea ortodocșilor. Deși soția, două fiice ale lui și o parte din nepoți erau întorși la Domnul, el nici nu voia să audă de pocăință și de pocăiți. Preotul din sat i-a spus într-o zi, pe când umbla la Bobotează, cu crucea prin sat: ˝Bade Ioane, mare răsplată o să ai de la Dumnezeu pentru viața grea pe care o ai în casă cu păgânii (pocăiții) ăștia.˝ Ca și bunic al meu, m-aș fi bucurat să-l văd în Biserică, alături de familie, la nunta mea, însă nu a fost să fie așa; nu a vrut să calce într-o adunare de pocăiți.  Am rămas dezamăgit de fiecare dată când îl chemam să vină la vreo evanghelizare sau vreo lucrare mai deosebită în biserică, însă când Dumnezeu cercetează inima unui om, o înmoaie, o despietrește și face din ea o inimă de carne, nimic nu va mai sta în calea acelui om, ci el Îl va căuta pe Domnul, oriunde ar fi El.

A venit de bună voie, într-o duminică dimineața la adunare, și îmi amintesc bine că, timp de trei ore, ochii lui erau umezi de lacrimi, lacrimi sincere ale unui bătrân aflat pe ultima sută de metri ai călătoriei pe acest pământ. De atunci, cât timp a putut merge pe picioare, nu a lipsit niciodată. La primul botez, a fost cel mai vârstnic candidat care a mărturisit public faptul că-L va urma pe Domnul până la sfârșitul zilelor. Câteva luni mai târziu, prin noiembrie, a suferit un atac cerebral care la ținut departe de biserica, atât de dragă acuma, pentru tot timpul cât a mai trăit. Îmi amintesc cum, de fiecare dată când îl vizitam, vedeam pe fața lui același calm și seninătate, de invidiat pentru mine. L-am întrebat odată: ˝Tânule (îi spuneam tânu), nu-ți pare rău pentru faptul că te-ai pocăit? Nu regreți nimic? la care mi-a răspuns, pe graiul său ardelenesc: ˝Apăi, Sănducule, de multă vreme trăbuie să viu io la Domnu`, da` amu mi-o sosât ceasu.˝ Pe la 89 de ani s-a dus, a plecat să-L întâlnească pe Cel pe care l-a slujit, chiar numai pentru câțiva ani, la bătrânețe. Ferice de el pentru că i s-a făcut har, și atunci când a simțit chemarea, a dat ˝clik˝.

Eu personal, cred că toți oamenii au parte de o zi a cercetării din partea Duhului Sfânt, însă nu toți iau seama la lucrul acesta. Nimănui nu-i este garantată o bătrânețe lungă și nimeni nu este prea tânăr pentru a muri, depinde însă de el dacă ia în seamă cuvintele profetului Isaia citate mai sus. Într-o împrejurare vine la Domnul Isus un om și-I zice: ˝Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă mai întâi să-mi îngrop părinții.˝, la care Domnul îi răspunde: ˝Lasă morții să-și îngroape morții, tu vino după Mine.˝ Adică Domnul Isus nu-i interzice să aibă grijă de ai lui și să nu-i îngroape atunci când vor muri, ci să nu amâne urmarea lui Cristos pentru ˝atunci˝, pentru altă data, după ce vor muri părinții. Ocazional, mă lovesc de astfel de slogane: ˝Lasă că o să-mi vină și mie timpul˝, sau ˝încă nu simt chemare˝. Autorul Epistolei către Evrei spunea: ˝…câtă vreme se zice: ˝Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile ca în ziua răzvrătirii.˝ (Evrei 3:15)

În încheiere, citez cuvintele lui Robert Murray McCheyne: ˝Prezentul este singurul timp în care poți fi mântuit. Nu există credință, pocăință sau convertire în mormânt, niciun slujitor nu-ți va mai vorbi acolo. Acesta este momentul întoarcerii tale.˝

Fugi de mânia lui Dumnezeu

Posted: 11 Aprilie 2013 in Uncategorized

Despre predicarea Cuvantului

Posted: 4 Aprilie 2013 in Uncategorized

1Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: 2propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. 3Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. 4Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. 5Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba. (2Timotei 4:1-5)

„Trebuie sa fim gata sa ne alaturam Domnului in acest scandal (al Evangheliei), propovaduindu-L pe Cristos crucificat in asa fel, incat sa-L inaltam pe Dumnezeul Atotputernic si sa-i smerim pe oameni, astfel incat dispretuindu-se pe ei insisi, sa invete sa respecte Evanghelia si sa fie salvati. Cel mai rau lucru care i se poate intampla unui predicator, si cel mai rau lucru care i se poate intampla unei biserici, este sa devina civilizati si respectabili, caci in acestea nu este nicio putere. Suntem straini si calatori, suntem niste ciudati, suntem din alta parte, casa noastra nu e aici, pentru ca avem un oras al carui arhitect si ziditor e Dumnezeu.” (Paul Washer)

„Daca este o persoana in lume de care sa imi fie mila, este acea care nu are niciun fel de dragoste pentru munca sa. Ce corvoada! Mi-am iubit lucrarea cu o dragoste pasionala si mistuitoare. Mai degraba as predica decat sa fac orice altceva in aceasta lume. Nu am pierdut nicio ocazie de a predica. Mai degraba as predica decat sa mananc seara, sa merg in vacanta sau sa fac orice altceva ar oferi lumea. Mai degraba as plati ca sa predic decat sa fiu platit sa nu predic. Are pretul ei, in ceea ce priveste agonia sudorii si a lacrimilor, si nicio chemare nu are asemenea bucurii sau zdrobiri de inima. Dar este o chemare pe care un arhanghel o poate invidia, si iI multumesc lui Dumnezeu ca m-a chemat in aceasta lucrare. Este un privilegiu slavit sa impartasesti truda si vinul lui Dumnezeu. Imi doresc sa fi fost un lucrator mai bun, dar nu este nimic altceva in lumea lui Dumnezeu care sa vreau sa fiu.” (Samuel Chadwick)

Tot Chadwick, le spunea studentilor sai (de la colegiul Cliff din Anglia), atunci cand ii trimitea la sfarsitul saptamanii sa predice prin biserici: „Duceti-va! Si fie ca diavolul sa mearga cu voi. Fiindca daca diavolul nu merge cu voi si nu vi se opune, atunci nu se merita sa fiti trimisi.”

Parerea mea, nu a unui predicator consacrat, este ca chemarea la predicare este una dintre cele mai nobile chemari ale Domnului pentru noi, credinciosii lui. Predicarea este modul cel mai direct prin care Îl putem prezenta pe Dumnezeu oamenilor. Cantam, impartim literatura crestina, facem fapte bune, et c., dar nimic nu poate egala predicarea Cuvantului. Totodata, aici suntem si cei mai delasatori, cei mai lasi si avand deseori un sentiment de rusine si indoiala. Ne inchidem in noi si preferam sa discutam orice altceva, numai despre Cristos nu. 

Apostolul Pavel (din p.m.d.v. cel mai mare predicator din istoria Creștinismului), lamureste necesitatea propovaduirii, atunci cand scrie credinciosilor din Roma: „Fiindca oricine va chema Numele Domnului, va fi mantuit. Dar cum vor chema pe Acela in care n-au crezut? Si cum vor crede in Acela despre care n-au auzit? Si cum vor auzi despre El fara PROPOVADUITOR?” (Romani 10:13-14

Capacitatea de-a comunica prin cuvinte este un dar din partea Artizanului. Unele statistici spun ca un om , in mod obisnuit, rosteste pe zi in jur de 25 de mii de cuvinte. Oare cate din ele cu rost, si cate fara rost? Prin cate Il predicam pe Cristos, si cate le folosim pentru a spune bancuri, a povesti filme celor fara televizor, a barfi,  et c, constienti ca vom da socoteala intr-o zi pentru fiecare cuvant rostit?

Porunca  Domnului mai are valabilitate si la inceput de mileniu trei, pentru noi: „Propovaduiti Evanghlia la orice faptura!”

In cartea lui Ezechiel cap. 3:16-21, Cuvantul Domnului spunea profetului: „16După şapte zile, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 17Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt, care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea! 18Când voi zice celui rău: Vei muri negreşit!, dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta! 19Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dat tu îţi vei mântui sufletul!
20Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău, îi voi pune un laţ înainte, şi va muri. Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere sângele din mâna ta! 21Dar dacă vei înştiinţa pe cel neprihănit să nu păcătuiască, şi nu va păcătui, va trăi, pentru că a primit înştiinţarea, iar tu îţi vei mântui sufletul!”
Este clar, din punct de vedere istoric, Cuvantul Domnului din versetele de mai sus era pentru atunci si acolo, adresat profetului Ezechiel. Daca apelam la principii însa, tot acest cuvant, este cat se poate de valabil si relevant pentru noi, credinciosii secolului 21, indiferent de nationalitatea sau confesiunea crestina din care facem parte. Fiecare credincios este chemat sa fie un profet al Domnului, unul care avertizeaza, mustra, incurajeaza, imbarbateaza, et c.
Suntem chemati uneori, dupa cum spunea odata Paul Washer, sa le stricam „petrecerea” oamenilor care traiesc in pacat, avertizandu-i de consecintele trairii lor, intentionate, departe de fata lui Dumnezeu. In urma cu cateva saptamani am avut ocazia sa stau mai mult de vorba cu cineva din familia mea, barbat care, desi o parte din adolescenta a petrecut-o in biserica, traieste o viata departe de Dumnezeu, si o face intentionat asa. Am evitat sa fiu agresiv sau prea insistent, dar totusi la un moment dat mi-a zis: „Nu mai incerca, lasa-ma, nu mai imi da predici si carti! De ce vrei sa mi le pui pe constiinta?”
Din pacate acesta este raspunsul primit de multi de la multi. Oamenii se tem, si teama lor este justificata, pentru ca stiu ca judecata lui Dumnezeu va fi aspra fata de cei care au avut cunostinta, dar nu au facut nimic in dreptul sufletului lor. Si totusi, suntem chemati sa nu tacem. Cu intelepciune, intelegere, respect si bunul simt, trebuie sa vorbim, sa avertizam, incurajam, indreptam si sa ridicam, altfel judecata lui Dumnezeu s-ar putea indrepta intr-o zi asupra noastra: am stiut voia lui Dumnezeu de a propovadui altora, dar nu am facut nimic. Am stat intr-o nepasare totala, multumindu-ne cu faptul ca noi suntem mantuiti, si in rest, „mila Domnului” fata de cei pierduti.

Aseara am avut o discutie cu cineva, membru in comitetul unei anumite biserici protestante, si printre altele imi spunea, cu privire la ultima evanghelizare pe care au avut-o in cadrul bisericii: „Vaișamar, m-am saturat, ne-au umplut biserica cu tigani. Au venit cu gramada sa ne manance sandviciurile si sa ne bea sucul. Astia nu vin sa se pocaiasca, iar daca mai continua asa, pana la urma ne dispare si plasma de pe perete.” M-am cutremurat de asemenea atitudine. Nu am putut sa-i mai spun decat atat: „Acelasi drept pe care il avem noi, „cei blonzi cu ochii albastrii”, la auzirea Evangheliei si la mantuire, il au si ei, oricine ar fi, chiar daca acuma vin si va mananca sandviciurile. Dumnezeu ii cheama la mantuire si pe ei, si daca vreti sa economisiti paine si salam, renuntati la a mai face mancare la astfel de intalniri, ori mergeti voi in cartierul lor si le predicati. Se ofera cineva?” Nu am primit niciun raspuns, si asta m-a facut sa inteleg totul: „Nu-i vrem cu noi!”
Ok, daca asa stau lucrurile, atunci ma tem ca intr-o zi Cineva nu va fi gata sa imparta cu noi Cerul. S-ar putea sa fim prea „nespalati si sa mirosim urat a transpiratie” pentru ca acel Cineva sa fie gata sa stea la masa cu noi.
Interesant, nu traim in comunitati sau cartiere de crestini, ci Dumnezeu a randuit ca sa fim, noi pocaitii, imprastiati prin diferite cartiere, strazi, et c. In unele localitati, aproape ca nu-i strada unde sa nu locuiasca vreo familie de pocaiti. Acesta este un scop bine definit din partea lui Dumnezeu, deloc la intamplare: „Suntem prorocii Domnului, acolo? Sau se poate spune despre noi orice altceva, numai faptul ca am fi pocaiti nu.”
Pentru „cei blonzi si cu ochii albastri”, Cuvantul Domnului rasuna:
„Daca nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta!” Și nu-i deloc de glumit!