Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi

Posted: 14 Aprilie 2013 in Uncategorized

˝Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând.˝  (Isaia 55:6-7)

Bunicul meu s-a întors la Domnul foarte târziu, avea deja de 85 de ani împliniți. S-a născut și a crescut într-o familie de ortodocși, și până în ziua când a fost născut-din-nou, a trăit la fel ca majoritatea ortodocșilor. Deși soția, două fiice ale lui și o parte din nepoți erau întorși la Domnul, el nici nu voia să audă de pocăință și de pocăiți. Preotul din sat i-a spus într-o zi, pe când umbla la Bobotează, cu crucea prin sat: ˝Bade Ioane, mare răsplată o să ai de la Dumnezeu pentru viața grea pe care o ai în casă cu păgânii (pocăiții) ăștia.˝ Ca și bunic al meu, m-aș fi bucurat să-l văd în Biserică, alături de familie, la nunta mea, însă nu a fost să fie așa; nu a vrut să calce într-o adunare de pocăiți.  Am rămas dezamăgit de fiecare dată când îl chemam să vină la vreo evanghelizare sau vreo lucrare mai deosebită în biserică, însă când Dumnezeu cercetează inima unui om, o înmoaie, o despietrește și face din ea o inimă de carne, nimic nu va mai sta în calea acelui om, ci el Îl va căuta pe Domnul, oriunde ar fi El.

A venit de bună voie, într-o duminică dimineața la adunare, și îmi amintesc bine că, timp de trei ore, ochii lui erau umezi de lacrimi, lacrimi sincere ale unui bătrân aflat pe ultima sută de metri ai călătoriei pe acest pământ. De atunci, cât timp a putut merge pe picioare, nu a lipsit niciodată. La primul botez, a fost cel mai vârstnic candidat care a mărturisit public faptul că-L va urma pe Domnul până la sfârșitul zilelor. Câteva luni mai târziu, prin noiembrie, a suferit un atac cerebral care la ținut departe de biserica, atât de dragă acuma, pentru tot timpul cât a mai trăit. Îmi amintesc cum, de fiecare dată când îl vizitam, vedeam pe fața lui același calm și seninătate, de invidiat pentru mine. L-am întrebat odată: ˝Tânule (îi spuneam tânu), nu-ți pare rău pentru faptul că te-ai pocăit? Nu regreți nimic? la care mi-a răspuns, pe graiul său ardelenesc: ˝Apăi, Sănducule, de multă vreme trăbuie să viu io la Domnu`, da` amu mi-o sosât ceasu.˝ Pe la 89 de ani s-a dus, a plecat să-L întâlnească pe Cel pe care l-a slujit, chiar numai pentru câțiva ani, la bătrânețe. Ferice de el pentru că i s-a făcut har, și atunci când a simțit chemarea, a dat ˝clik˝.

Eu personal, cred că toți oamenii au parte de o zi a cercetării din partea Duhului Sfânt, însă nu toți iau seama la lucrul acesta. Nimănui nu-i este garantată o bătrânețe lungă și nimeni nu este prea tânăr pentru a muri, depinde însă de el dacă ia în seamă cuvintele profetului Isaia citate mai sus. Într-o împrejurare vine la Domnul Isus un om și-I zice: ˝Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă mai întâi să-mi îngrop părinții.˝, la care Domnul îi răspunde: ˝Lasă morții să-și îngroape morții, tu vino după Mine.˝ Adică Domnul Isus nu-i interzice să aibă grijă de ai lui și să nu-i îngroape atunci când vor muri, ci să nu amâne urmarea lui Cristos pentru ˝atunci˝, pentru altă data, după ce vor muri părinții. Ocazional, mă lovesc de astfel de slogane: ˝Lasă că o să-mi vină și mie timpul˝, sau ˝încă nu simt chemare˝. Autorul Epistolei către Evrei spunea: ˝…câtă vreme se zice: ˝Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile ca în ziua răzvrătirii.˝ (Evrei 3:15)

În încheiere, citez cuvintele lui Robert Murray McCheyne: ˝Prezentul este singurul timp în care poți fi mântuit. Nu există credință, pocăință sau convertire în mormânt, niciun slujitor nu-ți va mai vorbi acolo. Acesta este momentul întoarcerii tale.˝

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s