Arhivă pentru Mai, 2013

˝Din iubire izvorăște ura față de lucrurile contrare celor pe care le iubim, sau față de cele care se opun și se împotrivesc lucrurilor care ne fac plăcere; iar din diferitele manifestări ale iubirii și ale urii, potrivit cu circumstanțele în care se găsesc obiectele acestor emoții, dacă sunt prezente sau absente, sigure sau nesigure, probabile sau improbabile, iau naștere toate celelalte emoții, ale dorinței, speranței, temerii, bucuriei, durerii, recunoștinței, mâniei, et c. Dintr-o dragoste puternică, fierbinte și plină de zel pentru Dumnezeu se vor naște cu necesitate alte emoții religioase; din ea vor izvorî ura intensă și scârba față de păcat, teama de păcătuire, groaza ca nu cumva să fii neplăcut lui Dumnezeu, recunoștința față de Dumnezeu pentru bunătatea Lui, bucuria și desfătarea în Dumnezeu în momentele în care Dumnezeu este prezent, și durerea atunci când El este absent; o nădejde plină de bucurie în așteptarea unei împărtășiri viitoare din Dumnezeu, cât și zelul fierbinte pentru slava lui Dumnezeu. În același fel, dintr-o dragoste fierbinte față de oameni vor lua naștere toate celelalte emoții virtuoase în raport cu semenii.˝ JONATHAN EDWARDS – Emoțiile religioase

Adevărata dragoste este din Dumnezeu. Interesant de observat, doar în acest scurt fragment, de câte ori autorul folosește cuvântul DUMNEZEU, în legătură strânsă cu dragostea! Ce a mai rămas în zilele noastre din dragostea adevărată, așa cum ne-o prezintă Scriptura, așa cum a predicat-o Domnul Isus și apostolii, sau adevărata Biserică de-a lungul a două milenii?
Ieri, în Franța, doi bărbați gay s-au căsătorit (în premieră), chipurile din dragoste. Săptămâna trecută, la Festivalul de film de la Cannes, un film despre povestea de dragoste dintre două lesbiene, a câștigat ˝Palmierul de Aur˝. În nu știu care colț de lume, o mamă își aruncă copilul în țeava de canalizare, alta la tomberonul de gunoi; un adolescent de 15 ani din Austria își înjunghie cu cuțitul iubita de 16 ani, et c. Continuând așa, probabil că în curând, pedofilia, zoofilia, cât și alte forme de ˝filia˝ vor fi considerate o formă absolut normală de dragoste.
Dragostea oamenilor față de Dumnezeu este, probabil, la cel mai scăzut nivel din toate timpurile. Nu statisticile o spun, ci faptele. Dragostea maternă, nici că se poate mai jos; mult sub lumea necuvântătoarelor. Dragostea copiilor față de părinți, exact cum profețea Apostolul Pavel, iar dragostea ˝EROS˝, pervertită de-a binelea.
Și toate acestea, au o singură cauză: Încălcarea poruncii ˝SĂ-L IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEU DIN TOATĂ INIMA TA ȘI PE APROAPELE TĂU CA PE TINE ÎNSUȚI!˝ Omenirea a fost cântărită, și a fost găsită ușoară. Faliment total!

Anunțuri

Scriu aceste rânduri gândindu-mă la vorbele renumitului astro-fizician englez Stephen Hawking, care spunea în urmă cu câteva săptămâni că dacă oamenii de știință și liderii lumii nu se vor mișca destul de repede în a coloniza spațiul extraterestru, omenirea este condamnată, în următoare sute de ani, la dispariție. Planeta Pământ se apropie de finalul ˝călătoriei ei˝ în Univers. Ca om de știință ateu, Hawking nu este singurul care susține această ipoteză, ci sunt tot mai cei din comunitatea oamenilor de știință atei care strigă în gura mare: ˝părăsiți Terra!˝
Dar eu întreb: Unde? În ce direcție este drumul bun? Ei vor să ajungă în cer, dar nu în oricare, ci în unul în care să nu fie nici urmă de Dumnezeu- în care de fapt nu cred.
Psalmistul David, cânta în urmă cu trei milenii: ˝Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de fața Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo…˝ (Ps. 139:7-8a)
Citeam recent, că la mijlocul secolului trecut (20), SUA au cheltuit aproximativ 50 de miliarde de dolari pentru a ajunge pe Lună. Au ajuns (poate), și ce au dovedit cu asta? 50 de miliarde de dolari este un preț imens pentru a te convinge doar că Biblia are dreptate: că pământul este rotund (o știa Isaia, acum aproape trei mii de ani), și că plutește în Spațiu (Iov știa deja demult că pământul stă ˝agățat de nimic˝). Apoi, au mai descoperit că de fapt, dincolo de atmosferă, nu este viață, nu se poate trăi. Au rămas dezamăgiți și de faptul că nu i-au găsit acasă pe ˝vecinii noștri˝, acele ființe cu chipuri hidoase, deformate, extrase din caricaturi, pe care și le-au imaginat scenariștii lui ˝STAR TREK˝ și ˝STAR WARS˝.
În Univers există viață, dar nu așa cum ne-o imaginăm noi, ci acolo este adevărata viață. Miliardele de ființe cerești, pe care noi le numim îngeri, sau Dumnezeu însuși, pe care miliardele de galaxii nu-L ˝pot cuprinde˝, acolo tronează.
Interesant este faptul că după mai bine de 60 de ani de cercetări spațiale, omenirea încă nu s-a lecuit. Încă se mai caută ˝lumi˝ unde s-ar putea locui. Lumi unde am putea trăi mai liniștiți decât aici; acolo unde am putea-o lua de la capăt, sper eu, învățând din greșelile trecutului :), într-un cuvânt: o lume perfectă. Și dacă s-ar întâmpla, prin minune, ca undeva, acolo până unde distanța în kilometri nu se poate măsura, să găsească locul potrivit pentru a construi blocuri, pe lângă care Burj Dubai să pară un castel de nisip, o planetă pe care apa să nu conțină nitriți, și în care să nu fie nevoie de pesticide pentru a produce hrană cel puțin la fel de multă ca pe ˝vechea planetă blestemată˝, oare ce ar fi? Nimic, absolut nimic!
Obadia 4: ˝Dar, chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ți-ai așeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos și de acolo, zice Domnul.˝ edomiților, și totodată la fel de bine se potrivește unei lumi corupte, unei Sodome globale, care caută cu orice preț să trăiască fără de Dumnezeu, dar slujind totodată altor mii de dumnezei de toate soiurile.
Aceasta este lumea în care trăim, și nu cred că voi prinde vremea când ea va coloniza Spațiul, dar voi avea harul de a vedea o lume nouă, acolo sus de tot, printre stelele lui Dumnezeu, o lume unde vor locui, pentru eternitate, toți acei care L-au iubit pe Artizanul. Domnul să ne ajute!

˝Urmăriți pacea cu toții și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.˝ (Evrei 12:14)
Am cunoscut în urmă cu mulți ani un frate bătrân, un credincios sincer, dar pe care nu l-am înțeles niciodată, și nici acuma, când îmi aduc aminte de afirmația lui, nu-l înțeleg. Spunea mereu, în predică sau în particular: ˝Eu m-am pocăit odată pentru totdeauna!˝
Pocăința și sfințenia sunt legate între ele, fără posibilitatea de a le separa, de fapt nu există una fără cealaltă.
Se întâmplă, uneori, că cei care predică insistent despre pocăință și sfințenie să fie etichetați ca fanatici, înguști, intoleranți, et c. Acesta este și cazul unuia care întreaga viață a predicat sfințenia, și-anume Leonard Ravenhill. Citind recent în biografia lui, am aflat că deseori predicile lui au stârnit împotrivire din partea unor biserici, în general, și a unor creștini, în particular. Citez:
˝Predicile lui Ravenhill despre sfințenie erau uneori prea dure pentru unele biserici și pentru unii creștini practicanți. După ce Leonard a plecat dintr-o biserică unde predicase, unii membrii de acolo s-au plâns că a predicat prea mult despre sfințenie. Răspunsul lui a fost: ˝Ultimul cuvânt despre subiectul acesta este al Domnului: …și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evrei 12:14) Alternativa pentru sfințire nu este, deci, așa de dulce! Iadul va fi un loc dezgustător plin cu mincinoși, hoți, prostituate ucigași, et c. În fiecare zi mă voi hotărâ pentru sfințenie, nu pentru iad. Iadul este canalul colector final al secolelor, ce nu mai are nicio ieșire.˝ (Citat din cartea ÎN LUMINA ETERNITĂȚII, pag. 380.)
Sfințenia și pocăința sunt un mod de viață pentru un credincios, și nu ceva ceva s-a întâmplat cândva, undeva; un eveniment de care ne aducem aminte cu drag, ci ceva ce se petrece în fiecare zi în viețile noastre.
Domnul să ne ajute la lucrul acesta!