Arhivă pentru Iulie, 2013

Drepturi?!

Posted: 28 Iulie 2013 in Uncategorized

Homosexualii, lesbienele, bisexualii si transexualii marsaluiesc pe strazi, organizeaza parade, fac lobby si presiune, de la un capat de lume la celalalt, pentru a fi bagati in seama, a primi niste drepturi ”legitime” si a nu mai fi discriminati. La inceput au cerut legalizarea casatoriilor deocheate; mai nou vor si legalizarea adoptiilor. Oare de ce ar fi acestea niste drepturi legitime?

Daca aceste mizerii ar fi fost ”normale”, Dumnezeu nu le-ar fi condamnat. El a binecuvantat relatia (naturala) dintre un barbat si o femeie (in familie), nasterea, cresterea si inmultirea pe cale naturala. Deviatii homosexuale au existat intotdeauna, dar niciodata nu au avut statulul de ”drept legitim.”

Peste cativa ani, pedofilii si zoofilii vor protesta (sau vor fi motivati sa protesteze) pentru drepturi legitime de a-si practica, legal, nebunia (pana atunci sunt sanse sa se transforme in ceva: ”absolut normal”). Criminalii, de asemenea, pot cere legalizarea a ceea ce stiu ei sa faca mai bine. De ce ar fi acestia discriminati? In ochii lor totul este legitim.

Alcoolul, tutunul si o parte din droguri sunt legalizate la nivel mondial, desi se stie ca toate acestea distrug sanatatea si ruineaza viata celor care le consuma.

Toate aceste practici, listate mai sus, nu sunt legitime din punct de vedere legal, ci, in urma presiunii exercitate de grupurile de interes, si a faptului ca sunt unii politicieni si cei din pozitii sociale de varf, gay, s-a creat o portita, un compromis. In ochii lui Dumnezeu, homosexulitatea si celelalte forme de imoralitate sexuala nu vor fi niciodata legitime, ci doar El le tolereaza, pana la un moment dat, exemplu fiind Sodoma si Gomora.

De cand este lumea (indiferent de cultura si perioada de timp) un barbat a avut dreptul legitim sa se casatoreasca cu o femeie; acestea toate erau normale, legitime, in ochii oamenilor si a lui Dumnezeu. Probabil ca va veni vremea cand aceste lucruri legitime, inca de la crearea lumii, isi vor pierde legitimitatea si va trebui sa iesim pe strazi pentru a le revendica, insa atunci totul va fi prea tarziu, societatea nostra va fi intrat deja intr-un colaps fara ”dreptul legitim” de a-si mai reveni vreodata. Judecata lui Dumnezeu va fi  lovit deja din plin pamantul.

Anunțuri

24Isus le-a pus înainte o altă pildă, şi le-a zis: Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. 25Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu, şi a plecat. 26Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina.

27Robii stăpânului casei au venit, şi i-au zis: Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?

28El le-a răspuns: Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta. Şi robii i-au zis: Vrei dar să mergem s-o smulgem?

29Nu, le-a zis el, ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea.30Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.”

In versetele 36-43, din acelasi capitol, Domnul Isus le talcuieste ucenicilor pilda neghinei. Este bine ca a facut-o El, pentru ca altfel am fi talcuit-o noi, asa cum se intampla, de fapt, in multe cazuri, denaturand pe ici pe colo adevaratul sens al pildei. 

Nu stiu de ce in traducerea Cornilescu apare cuvantul neghina, daca acesta este sensul original sau altul. In urma cu cativa ani am citit intr-un comentariu la Evanghelia dupa Matei, ca de fapt neghina din text este o planta numita ”SALBATIA OTRAVITOARE”. In prima faza, ea arata exact ca si graul, abia in momentul cand ajunge la coacere se vede diferenta intre ea si grau. Nu stiu daca la aceasta la referit Domnul Isus in pilda, cert este insa ca planta numita ”neghina” semana cu graul atat de bine incat abia la aparitia spicului muncitorii si-au dat seama ca de fapt au de-a face cu doua feluri de culturi.

Domnul Isus ne-a adus Cuvantul (graul). Dupa inaltarea Sa la Cer, i-a imputernicit pe ucenici, si pe toti cei ce vor veni dupa ei, sa duca mai departe Cuvantul Sau, sa-L semene in lungul si latul pamantului, pentru a aduce rod. Si asa s-a si intamplat, insa diavolul nu a stat nepasator cu mainile in san. Interesant, diavolul putea sa cultive campuri intregi cu neghina, sau cu ce ar fi vrut el, dar a ales sa faca altfel. A semanat samanta rea in lanul de grau, incercand, prin aceasta, compromiterea recoltei.

Cu siguranta, prin aceasta pilda, Domnul Isus nu a incercat sa de-a o lectie de agricultura ucenicilor si ascultatorilor Lui, ci vroia sa-i avertizele pentru ceea ce avea sa se intample in viitor, cand diavolul va compromite lucrarea lor de predicare, si nu numai a lor ci a tuturor ucenicilor lui, de-a lungul timpului. Si asa s-a si intamplat; istoria Crestinismului ne confirma lucrul acesta. Daca Anania si Safira ar fi avut succes in incercarea lor de a induce in eroare liderii bisericii din Ierusalim, ei, si lucrarea lor ar fi parut grau de cea mai buna calitate in ochii oamenilor. Daca Simon vrajitorul, din Samaria, nu ar fi fost demascat la timp, si el ar fi reprezentat un pericol real pentru Campul Evangheliei. Printre alte cazuri descrise in Noul Testament, sunt  fii lui Sceva, din Fapte 19, si mai ales ”nicolaitii” din Apocalipsa 2, invatatori mincinosi, a caror doctrina a infectat cateva biserici locale din Asia Mica, si poate nu numai, la  doar jumatate de secol dupa inaltarea Domnnului la Cer.

Traim in sec.  21, si poate  pilda neghinei este mai relevanta ca niciodata in Istoria Bisericii. De multe ori adevarata ivatatura a fost atat de denaturata incat oamenii nu mai stiu ce sa creada; nu mai pot face diferenta intre ce este autentic si ce este fals. Martorii lui Iehova, Mormonii, Familia lui Isus, si multe alte erezii au compromis Evanghelia. Pe de alta parte, de multe ori trairea si comportamentul nostru de pretinsi crestini s-a dovedit mai degraba a fi rodul neghinei decat al graului. Este foarte greu, mai ales pentru cei care locuiesc la sate si comune mai mici, sa le vorbesti oamenilor despre pocainta si Evanghelie, pentru ca te vei lovi de un zid al repulsiei oamenilor fata de comportamentul multor pocaiti, mai ales al celor mai proeminenti din biserica locala.

Este timpul sa facem ceva! Dam vina pentru necredinta oamenilor din jur pentru faptul ca Evanghelia esueaza, dar cred ca marea problema este la noi. Paradoxul nu mai este ca neghina seamana foarte mult cu graul, ci, din contra, graul a a juns sa semene leit cu neghina.

Nu-i de mirare ca sunt tot mai putini cei care doresc sa le vorbim despre ceva ce nici noi nu mai traim. Ca ii chemam sa vina intr-un loc in care si noi ajungem mai rar, si, poate uneori pe jumatate cu inima impartita, gandindu-ne ce clipe de inviorare ne-ar oferi plaja sau strandul – acuma pe timp de canicula. Cand nu mai avem noi dragoste si dedicare pentru Cristos, atunci nu o mai pretindem de la altii.

Ce poti sa mai spui despre Evanghelie unor atei, daca noul papa al catolicilor, Francisc, le spune ca pot intra si ei in Cer, pe baza faptelor bune?

In urma cu cativa ani, luam masa cu seful meu. La emisiunea de stiri era prezentat evenimentul inaugurarii Megabisericii lui Joel Osteen din SUA. Era prezentat detaliat tot fastul, de la proiectul cladirii, costurile si pana la slujbe si inchinare. A fost dornic sa-mi de-a o replica dura (stiind ca oarecum avem cam aceeasi credinta – protestanti): ”Unde-i simplitatea si modestia pe care a predicat-o Cristos si apostolii? Voi ne condamnati pe noi, catolicii, ca ne-a construit temple aurile, cu turle inalte, orgi imense si o multime de idoli pe pereti si pe socluri, dar voi?…”

Sincer sa fiu, am ramas fara replica. Acelasi caz a fost si pe vremea cand George W. Bush a fost presedintele SUA: ”Esti baptist, ca Bush?” Banuiti ce cuvinte grele si impresii curgeau mai departe.

Eu, si credinta mea nu am nimic de-a face cu Osteen, Bush sau altii, dar din pacate, pentru multi, cei mai proeminenti sunt standardul dupa care se masoara, in cazul nostru, crestinismul si Evanghelia.

Caldicei

Posted: 21 Iulie 2013 in Uncategorized

Nu indoiala stintifica , nu ateismul, nu panteismul, nu agnosticismul s-ar putea sa stinga lumina Evangheliei in vremea noastra si in aceasta tara, ci prosperitatea insotita de mandrie, hedonism, egoism, somptuozitate, religiozitate si amagire.”  scria Frederic D. Huntington pe la 1890, in revista Forum. 

De atunci a trecut mult timp, vremurile (sau poate oamenii?!) s-au schimbat, iar Huntington ar mai adauga cate ceva la concluzia lui: ”Mediocritatea spirituala a Bisericii.” 

Este parerea mea, si pana sa fie confirmata, ramane doar la stadiul de ”parere personala”, insa de multe ori ajunge sa arunci o privire in jurul tau ca sa-ti dai seama ca, de fapt, cea mai mare parte a crestinismului (fie el si protestant) nu este altceva decat reflectarea starii unei biserici pe care Domnul Isus o mustra prin gura apostolului Ioan, in Apocalipsa 3:14-22, si-anume Laodicea.

Sloganul bisericii era: ”Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic.” 

Banii si bogatiile materiale ii orbeau ochii, si biserica nu isi mai putea vedea adevarata stare nenorocita in care se afla, in relatia ei cu Dumnezeu. Din cauza nevegherii, orice biserica in care banii si posesiunile materiale devin preocuparea prioritara, va ajunge in situatia celei din Laodicea.

Pretuiti viata…

Posted: 16 Iulie 2013 in Uncategorized

”Prin pacatul sau, omul se poate distruge, ceea ce inseamna ca distruge ceea ce se aseamana cel mai mult cu Dumnezeu pe pamant. Aceasta este cea mai mare tragedie a omului si cea mai cumplita durere a lui Dumnezeu.”

                                                                    A.W. Tozer
 

Omul contemporan traieste doar pentru ziua de azi dar se ingrijoreaza pentru ziua de maine. Face, deodata, doua greseli capitale, greseli pe care ne-a avertizat Domnul Isus sa nu le facem niciodata. 

A trai doar pentru ziua de azi inseamna a te folosi, chiar in abuz, de tot ceea ce ti se ofera pe moment. Chiar astazi, mii de oameni de pe intreg pamantul vor inchide ochii pentru ultima data, si isi vor da ultima suflare rapusi de o boala incurabila, in urma consumului (abuziv) de tigari, alcool, droguri & co. Altii (sau altele) si-au jertfit viata si sanatatea pe altarul prostitutiei, rapusi acum, fiind, de o boala cu transmitere sexuala, boala in fata careia doctorii si farmacistii sunt neputinciosi si se recunosc depasiti de situatie. 
Multi isi iau chiar acum viata. Unii o fac din cauza mustrarilor de constiinta pentru anumite fapte din trecutul mai indepartat sau mai apropiat; altii nu pot depasi o situatie dificila din viata sau familie, si decid ca in modul acesta vor trece mai usor peste responsabilitati, iar cei mai multi (probabil) isi iau viata din cauza nesigurantei pe care (nu) le-o ofera ziua de maine. 
In toate cazurile pe care le-am listat mai sus, este vorba de un singur lucru: ”sinucidere”; activa sau pasiva, este la urma urmei acelasi lucru. 
Nu am o statistica anume a ”starurilor” acestei lumi care au murit, in multe cazuri, ”inainte de vreme” (dupa standardele umane), dar in cele mai multe cazuri, moartea nu a survenit intr-un mod natural, ci mai degraba fortat. De la M.Monroe la  Elvis Presley, si de la M. Jackson pana la W.Huston, niciunul (ca sa-i folosesc pe cei mai faimosi) nu au avut parte de o moarte normala, ci au murit asa cum au trait. Chiar azi citeam o stire conform careia un actor canadian, tanar, care a avut o viata tumultoasa si posedata de patima drogurilor si alcoolului, a fost gasit mort intr-o camera de hotel. 
La urma urmei, fie ca iti iei tu viata, sau ii permiti diavolului sa ti-o ia, este acelasi lucru: ”SINUCIDERE!!!”
Un criminal care a luat, voluntar, viata unei alte persoane, este considerata o fiinta de o rautate iesita din comun – si asa si este, insa un om care isi ia propria viata, nu stiu unde se poate incadra. 
   Viata este un dar al lui Dumnezeu pentru noi, si ea trebuie traita asa cum a planificat-o El. Este un timp al nasterii si un timp al mortii, dar in amandoua cazurile decide doar Dumnezeu. Noi nu decidem cand ne nastem, de aceea nu decidem nici cand murim. 
Adeptii ”mortii prin asistare” fac tot mai mare presiune pentru a fi legalizata  eutanasia (in unele tari au reusit), avortul, chiar si la perioade mai tarzii de sarcina, iar unul din planurile diabolice este de a legaliza avortul ”postnatal”, adica dupa ce copilul s-a nascut deja, daca esti nemultumit de sexul lui, defectele sau posibile handicapuri. 
Sa pretuim deci viata, este darul lui Dumnezeu, si intr-o zi vom raspunde de modul in care am trait-o. 

Izabela

Posted: 14 Iulie 2013 in Uncategorized

In Biblie, doar doua femei poarta numele de Izabela. Prima este imparateasa, sotia lui Ahab, regele Regatului de Nord a Israelului, iar cea de-a doua femeie pomenita cu numele de Izabela este o prorocita din Biserica din Tiatira. Nu stim daca acesta ii era numele, sau datorita reputatiei ei rele, Domnul Isus o numea Izabela (Apocalipsa 2:20), dar cert este ca comportamentul ei din Biserica trezea amintiri vechi de sute de ani: ”provocarea la adulter spiritual”, intocmai cum facuse in urma cu aproape un mileniu si fiica lui Etbaal, cu Israelitii.
Putine femei (sau poate niciuna) din istoria biblica au avut un caracter atat de josnic, precum cel al Izabelei, si, la fel de putine au sfarsit ca ea.
Un scriitor numit Loan Marcus, a scris despre regina Izabela:
”IN FELUL LOR DE VIATA OBSCUR (ADICA AL POPORULUI ISRAEL) SI MONOTON, IZABELA A ADUS O EXPLOZIE DE CULOARE SI SENZATII, IAR EI AU CEDAT IN FATA STRALUCIRII FARMECULUI SI FRUMUSETII EI. CURTEA REGELUI AHAB SE SCALDA IN LUX, IAR POPORUL LUI S-A LASAT PRINS IN VARTEJUL ACESTUI DELIR. AVEAU SUB OCHII LOR LUCRURI NEMAIVAZUTE: DE LA PREOTI AI LUI BAAL SI INCHINATORI LA SOARE, UN TEMPLU SI UN ALTAR IN INIMA SAMARIEI, LA LUCRARI DE ARTA SI MUZICA, PROSTITUTIE, VRAJITORIE, SI TOATE ACESTEA FACEAU PARTE DIN INCHINAREA INAINTEA LUI BAAL. IZABELA LE-A TULBURAT MINTILE. TOATA NELEGIUIREA ACEASTA AVEA ATATA FARMEC INCAT AU DAT UITARII LUCRURILE SIMPLE CU CARE II OBISNUISE DAVID SI AU PARASIT AUSTERITATILE LUI MOISE.
FELUL LOR DE VIATA SE SCHIMBASE INAINTE CA EI SA-SI DEA SEAMA. SI ASTFEL ISRAELITII AU INCEPUT SA JOACE CUM LE CANTA EA SI SA SE INCHINE IN FATA DUMNEZEILOR EI. IZABELA REUSISE SA CORUPA O NATIUNE. ASTAZI, CAND VREI SA SPUI CEL MAI RAU LUCRU POSIBIL DESPRE O FEMEIE, SPUI: ‘E O IZABELA.’ ”
La fel ca in vremea lui Ilie, duhul care o manase pe Izabela este mai activ ca niciodata. Izabela este prezenta peste tot, si nu de degeaba avertizeaza Domnul Isus biserica din Tiatira cu privire la pericolul care se ascundea in spatele ”lucrarii” acelei prorocite. Diavolul lucra subtil prin invataturile ei, si unii din cei care erau fermecati de ”talantul” ei au cazut in plasa care le-a fost intinsa.
Izabela este gata sa faca orice sacrificiu, doar ca la urma sa-si duca planul la indeplinire. Frecventeaza regulat biserica; daca-i musai, poate varsa si lacrimi de cainta, in fata oamenilor; canta in cor sau la grup, si uneori spune si poezii. Poate intinde o mana de ajutor celor nevoiasi, si chiar este gata sa viziteze bolnavii bisericii. Se implica peste tot, chiar si in lucrurile care ii depasesc atributiunile ei, insa cu un pret: ”vrea sa stapaneasca, din umbra.” Daca-si simte amenintata pozitia, va face orice ca acel ce-i sta in cale, ”sa dispara”. Are o multime de solutii la indemana: convoaca o sedinta fulger, in compania unei dulci cafele, face o lista, aduna semnaturi, inventeaza motive, et c., si gata, s-a rezolvat – cum vrea ea. Nu are nicio mustrare de constiinta, si sta ”la masa cu Domnu”, intocmai la fel de relaxata ca si atunci cand ia micul dejun cu familia. Daca ”Ahab” este retinut cu alte treburi, in lipsa lui va avea ea grija ca totul sa decurga ”perfect”, dupa plan. Foloseste in abuz pecetea imparatului, si daca-i nevoie de martori mincinosi, ii va gasi repede pentru a putea lua mai in graba capul lui Nabot.
Izabela ameninta, santajeaza, foloseste cuvinte grele, acuzatii nefondate si este capabila chiar sa-i si izgoneasca pe prorocii Domnului, inlocuindu-le lucrarea cu un fel de nechezol spiritual.
Duhul izabelic poate poseda orice persoana care face lucrarea cu nebagare de seama. Un Ahab slab poate deveni un teren propice in care samanta Izabelei va incolti, va prinde radacini si va creste mai mult decat ar trebui in mod normal, umbrind tot in jur si facand sa se asfixieze si sa moara tot ce este in jurul ei.
Daca Izabela nu ar fi reprezentat un pericol pentru Biserica, cu siguranta Domnul Isus ar fi scutit aceasta mustrare la adresa Tiatirei, si totodata Bisericii universale de-a lungul veacurilor, dar, alaturi de mediocritatea spirituala a bisericii din Laodicea, doctrina letala a nicolaitilor din Efes si Pergam, avertizarea inselaciunilor izabelice au ramas ca un semnal de alarma care este imperios necesar pentru a fi luat in seama, acuma cand istoria se apropie de apusul ei.
Acuma, la final, nu as vrea sa fiu inteles gresit. Daca s-ar intampla ca cineva cu numele de Izabela sa citeasca aceasta postare, nu as vrea sa se simta ofensata. Nu am nimic cu numele pe care il poarta, este un nume tot mai des folosit in Vest, si, pana la urma unul frumos, si se pare ca inseamna ”CURATA”, insa ma refer la spiritul izabelic care a corupt in urma cu aproape trei milenii poporul Israel, si corupe acum unele biserici, datorita indepartarii de invatatura sanatoasa biblica si neluand in seama avertizarea Domnului Isus din Apocalipsa 2.

(I)Relevanti

Posted: 11 Iulie 2013 in Uncategorized

 

„Traim intr-o vreme in care credem ca pentru a fi relevanti culturii noastre, trebuie sā fim ca si cultura noastrā. Trāim într- o vreme în care credem cā pentru ca Evanghelia sā fie relevantā, trebuie cumva sā o adaptām la culturā si nimic de pe fata pāmântului sau din adâncul iadului nu poate fi mai aproape de adevār. Suntem relevanti nu pentru cā suntem ca si cultura noastrā, ci suntem relevanti pentru cā suntem absolut diferiti. Si evanghelia noastrā are putere nu pentru cā este acceptabilā oamenilor lumesti ci evanghelia noastrā are putere pentru cā este un scandal pentru oameni.”  Trebuie sā fim gata sā ne alāturām Domnului in acest scandal, propovāduindu-L pe Cristos crucuficat in asa fel, incât sā-L ināltām pe Dumnezeul Atotputernic si sā-i smerim pe oameni, astfel incât dispretuindu-se pe ei însisi sā învete sā respecte Evanghelia si sā fie salvati. 
Cel mai rāu lucru care i se poate întâmpla unui predicator si cel mai rāu lucru care i se poate intâmpla unei biserici, este sā devinā civilizati si respectabili. Cāci în astea nu e nicio putere. Suntem strāini si cālātori, suntem niste ciudati, suntem din altā parte, casa noastrā nu e aici, nu ne potrivim aici, pentru cā avem un oras al cārui arhitect si ziditor e Dumnezeu.
 
Unul din motivele pentru care oamenii tânjesc prea putin dupā Cristos, este faptul cā îsi vād prea putin starea deplorabilā, si ei vād prea putinā oroare în propria stare deplorabilā, pentru cā nu realizeazā cât sunt de pācātosi, si nu stiu cât sunt de pācātosi pentru cā noi nu le spunem. Pentru cā am inventat noi mijloace de evanghelizare, care sā ne protejeze de scandal si sā ne creeze o reputatie bunā.”   Paul Washer 

Conspiraţia politică a fariseilor şi a saducheilor împotriva Lui Hristos a generat un şir de ilegalităţi ce au culminat cu răstignirea Celui care a marcat ireversibil istoria umanităţii. Căpeteniile religioase ale iudeilor au încălcat toate procedurile prevăzute de legea ebraică în cazul acuzaţilor. La rându‑i, guvernatorul roman Ponţiu Pilat le‑a dat satisfacţie acestora, tot din raţiuni politice, deşi, potrivit principiilor dreptului roman, Iisus nu se făcea vinovat de nimic.

De peste două mii de ani, umanitatea stă cu faţa spre o palmă de pământ din Orientul Mijlociu, numită Palestina. Cele trei mari religii monoteiste – iudaismul, creştinismul şi islamul – revendică Ierusalimul drept centru al propriei spiritualităţi. O dovadă a originii lor comune, dar şi o sursă de interminabile dezbinări şi conflicte.

Niciuna dintre religiile amintite nu neagă existenţa istorică a unui „fiu de tâmplar“ din Nazaret care a produs cea mai mare revoluţie din istoria lumii – iar unii spun că singura. Iudeii îi spuneau Rabi, adică Învăţător, creştinii L-au descoperit ca Fiu al Lui Dumnezeu, iar musulmanii îl numesc şi astăzi Profet.

Sfârşitul tragic – din perspectivă omenească – al Lui Iisus Hristos preocupă şi astăzi numeroşi teologi, pictori, literaţi şi, nu în ultimul rând, jurişti. S-a făcut sau nu vinovat de ceva? A încălcat vreo lege sau cutumă a acelor vremuri ori a fost arestat, torturat şi osândit în dispreţul reglementărilor romane şi iudaice? Iată doar două întrebări care nasc şi acum aprigi dispute.

Paradoxal, Iisus Nazarineanul a fost arestat noaptea de o mulţime de oameni înarmaţi, ostaşi şi reprezentanţi ai fariseilor (membri ai unei grupări politico-religioase aristocratice), în grădina Ghetsimani din partea de răsărit a Ierusalimului. În schimb, legea ebraică prevedea că, exceptând flagrantele, acţiunile de acest gen trebuie să se desfăşoare ziua pentru ca „nimic să nu se petreacă în ascuns“.

În plus, la arestare, existenţa mandatului legal era condiţia de bază, fapt ce a fost trecut cu vederea în cazul Lui Iisus. Procedura a avut caracteristicile unei conspiraţii politice. Istoriografii au consemnat faptul că probabilitatea ca Iuda Iscarioteanul să fi fost dezamăgit de Hristos în speranţele sale patriotice este foarte mare. Iuda, asemenea multora dintre conaţionalii săi, aşteptau un Mesia răzbunător, care să lupte cu arma în mână împotriva romanilor, nicidecum să propovăduiască pacea şi iubirea aproapelui.

Încălcarea procedurilor

Sfântul Evanghelist Ioan subliniază faptul că, după arestare, Iisus a fost condus mai întâi în casa lui Ana, socrul lui Caiafa, care pierduse de cincisprezece ani scaunul de preşedinte al Sinedriului iudaic, dar care se bucura încă de o mare putere şi influenţă.

După îndepărtarea lui Ana din postul de mare preot al iudeilor, el reuşeşte să transmită această funcţie fiului său, Eleazar, şi apoi ginerelui său, Caiafa. În vremea aceea, Sinedriul era tribunalul suprem şi forul care reglementa şi conducea treburile civile şi religioase ale iudeilor.

Convocarea primului Sinedriu a avut loc noaptea, fapt ce contravine legislaţiei timpului. Ceea ce astăzi am denumi „cercetare prealabilă“ s-a desfăşurat acasă la Ana, după cum am arătat. Interogatoriul luat de Ana, fost mare preot, nu a avut un caracter oficial, iar intenţia sa de a nu se angaja în vreun fel în judecată este evidentă. Asta, cu atât mai mult cu cât nu-i revenea nicio obligaţie din punct de vedere legal.

Mărturia Sfântului Evanghelist Ioan (18:24) este relevantă în privinţa abuzurilor săvârşite în această etapă a procesului – „Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa“. Convocarea celui de-al doilea Sinedriu a constituit o nouă încălcare a Torei (legea ebraică), aceasta stipulând un anume interval de timp între prima şi a doua audiere a acuzatului, precum şi pentru luarea unei decizii – „o zi solară întreagă“.

La această întrunire, Sinedriul votează condamnarea la moarte a Lui Iisus şi hotărăşte modalitatea obţinerii ratificării ei de către Ponţiu Pilat, guvernatorul roman al Iudeei (26 – 36 d. Hr.). Judecarea a avut loc tot noaptea, deşi legea ebraică dispunea ca acuzatul de fapte susceptibile de pedeapsa cu moartea să fie judecat ziua şi în public.

Supliciile – strict interzise

Dincolo de faptul că reunirea Sinedriului nu putea avea loc în perioada Pesahului (celebrarea eliberării israeliţilor din robia egipteană), membrii acestui organism aveau misiunea de a proteja acuzatul, acordându-i prezumţia de nevinovăţie. În niciun caz, membrii Sinedriului nu aveau voie să lovească un acuzat – „L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă şi-L întrebau, zicând: «Proroceşte, cine Te-a lovit?» Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocuri“ (Luca 22:64).

În plus, Tora specifică faptul că nu era posibilă condamnarea la moarte pentru un păcat capital decât dacă avea ca fundament declaraţiile similare a cel puţin doi martori. În cazul lui Iisus, afirmaţiile martorilor nu au concordat. De asemenea, Talmudul prevedea explicit că acuzatul avea dreptul să beneficieze de un apărător. Dacă nu îşi putea plăti unul, era numit un apărător din oficiu, care ar fi urmat să acţioneze în interesul lui. Iisus nu a beneficiat nici de această dispoziţie legală.

Spălarea mâinilor şi dreptul roman

Regele Irod Antipa (n. 4 î.Hr. – d. 39 d. Hr.), tetrarh al unei părţi din fostul regat herodian (Galileea şi Pereia), nu şi-a asumat responsabilitatea judecării lui Iisus la Ierusalim, unde se găsea cu ocazia celebrării Pesahului. Irod L-a retrimis pe Iisus lui Ponţiu Pilat, care se pronunţase deja în privinţa Nazarineanului.

Baza sistemului judiciar îl exonera pe Hristos de orice răspundere de natură penală, motiv pentru care Ponţiu Pilat a decis să nu‑şi asume cauza. „Juris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere“ (Principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onest, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce i se cuvine), instituia Ulpian drept reguli universal valabile, reguli ce nu fuseseră încălcate de „fiul tâmplarului“ din Nazaret.

Guvernatorul roman al Iudeei, deşi nu i-a găsit nicio vină Lui Iisus, la strigătele mulţimii „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!“, s-a spălat pe mâini înaintea iudeilor, zicând: „Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!“ (Matei 27:24‑25). „Ibnis in crucem!“ („Răstigniţi‑L!“) au fost cuvintele lui Pilat, care au pecetluit condamnarea plănuită de Sinedriu. În orice caz, crucificarea, o pedeapsă eminamente romană, era aplicată numai celor găsiţi vinovaţi de furt, trădare, viol sau batjocorirea împăratului.

Or, pedeapsa prevăzută pentru blasfemie – acuzaţia oficială adusă Lui Iisus Hristos – era uciderea în bătaie cu pietre.

Urmare a acestor neconcordanţe şi ilegalităţi, Iisus Hristos a murit tocmai în ziua şi la ora când evreii înjunghiau mielul pascal, în amintirea dezrobirii poporului lor şi a călăuzirii lui Moise spre Ţara Sfântă.
Sursa: Historia.ro