Erori de procedură în procesul lui Iisus

Posted: 9 Iulie 2013 in Uncategorized

Conspiraţia politică a fariseilor şi a saducheilor împotriva Lui Hristos a generat un şir de ilegalităţi ce au culminat cu răstignirea Celui care a marcat ireversibil istoria umanităţii. Căpeteniile religioase ale iudeilor au încălcat toate procedurile prevăzute de legea ebraică în cazul acuzaţilor. La rându‑i, guvernatorul roman Ponţiu Pilat le‑a dat satisfacţie acestora, tot din raţiuni politice, deşi, potrivit principiilor dreptului roman, Iisus nu se făcea vinovat de nimic.

De peste două mii de ani, umanitatea stă cu faţa spre o palmă de pământ din Orientul Mijlociu, numită Palestina. Cele trei mari religii monoteiste – iudaismul, creştinismul şi islamul – revendică Ierusalimul drept centru al propriei spiritualităţi. O dovadă a originii lor comune, dar şi o sursă de interminabile dezbinări şi conflicte.

Niciuna dintre religiile amintite nu neagă existenţa istorică a unui „fiu de tâmplar“ din Nazaret care a produs cea mai mare revoluţie din istoria lumii – iar unii spun că singura. Iudeii îi spuneau Rabi, adică Învăţător, creştinii L-au descoperit ca Fiu al Lui Dumnezeu, iar musulmanii îl numesc şi astăzi Profet.

Sfârşitul tragic – din perspectivă omenească – al Lui Iisus Hristos preocupă şi astăzi numeroşi teologi, pictori, literaţi şi, nu în ultimul rând, jurişti. S-a făcut sau nu vinovat de ceva? A încălcat vreo lege sau cutumă a acelor vremuri ori a fost arestat, torturat şi osândit în dispreţul reglementărilor romane şi iudaice? Iată doar două întrebări care nasc şi acum aprigi dispute.

Paradoxal, Iisus Nazarineanul a fost arestat noaptea de o mulţime de oameni înarmaţi, ostaşi şi reprezentanţi ai fariseilor (membri ai unei grupări politico-religioase aristocratice), în grădina Ghetsimani din partea de răsărit a Ierusalimului. În schimb, legea ebraică prevedea că, exceptând flagrantele, acţiunile de acest gen trebuie să se desfăşoare ziua pentru ca „nimic să nu se petreacă în ascuns“.

În plus, la arestare, existenţa mandatului legal era condiţia de bază, fapt ce a fost trecut cu vederea în cazul Lui Iisus. Procedura a avut caracteristicile unei conspiraţii politice. Istoriografii au consemnat faptul că probabilitatea ca Iuda Iscarioteanul să fi fost dezamăgit de Hristos în speranţele sale patriotice este foarte mare. Iuda, asemenea multora dintre conaţionalii săi, aşteptau un Mesia răzbunător, care să lupte cu arma în mână împotriva romanilor, nicidecum să propovăduiască pacea şi iubirea aproapelui.

Încălcarea procedurilor

Sfântul Evanghelist Ioan subliniază faptul că, după arestare, Iisus a fost condus mai întâi în casa lui Ana, socrul lui Caiafa, care pierduse de cincisprezece ani scaunul de preşedinte al Sinedriului iudaic, dar care se bucura încă de o mare putere şi influenţă.

După îndepărtarea lui Ana din postul de mare preot al iudeilor, el reuşeşte să transmită această funcţie fiului său, Eleazar, şi apoi ginerelui său, Caiafa. În vremea aceea, Sinedriul era tribunalul suprem şi forul care reglementa şi conducea treburile civile şi religioase ale iudeilor.

Convocarea primului Sinedriu a avut loc noaptea, fapt ce contravine legislaţiei timpului. Ceea ce astăzi am denumi „cercetare prealabilă“ s-a desfăşurat acasă la Ana, după cum am arătat. Interogatoriul luat de Ana, fost mare preot, nu a avut un caracter oficial, iar intenţia sa de a nu se angaja în vreun fel în judecată este evidentă. Asta, cu atât mai mult cu cât nu-i revenea nicio obligaţie din punct de vedere legal.

Mărturia Sfântului Evanghelist Ioan (18:24) este relevantă în privinţa abuzurilor săvârşite în această etapă a procesului – „Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa“. Convocarea celui de-al doilea Sinedriu a constituit o nouă încălcare a Torei (legea ebraică), aceasta stipulând un anume interval de timp între prima şi a doua audiere a acuzatului, precum şi pentru luarea unei decizii – „o zi solară întreagă“.

La această întrunire, Sinedriul votează condamnarea la moarte a Lui Iisus şi hotărăşte modalitatea obţinerii ratificării ei de către Ponţiu Pilat, guvernatorul roman al Iudeei (26 – 36 d. Hr.). Judecarea a avut loc tot noaptea, deşi legea ebraică dispunea ca acuzatul de fapte susceptibile de pedeapsa cu moartea să fie judecat ziua şi în public.

Supliciile – strict interzise

Dincolo de faptul că reunirea Sinedriului nu putea avea loc în perioada Pesahului (celebrarea eliberării israeliţilor din robia egipteană), membrii acestui organism aveau misiunea de a proteja acuzatul, acordându-i prezumţia de nevinovăţie. În niciun caz, membrii Sinedriului nu aveau voie să lovească un acuzat – „L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă şi-L întrebau, zicând: «Proroceşte, cine Te-a lovit?» Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocuri“ (Luca 22:64).

În plus, Tora specifică faptul că nu era posibilă condamnarea la moarte pentru un păcat capital decât dacă avea ca fundament declaraţiile similare a cel puţin doi martori. În cazul lui Iisus, afirmaţiile martorilor nu au concordat. De asemenea, Talmudul prevedea explicit că acuzatul avea dreptul să beneficieze de un apărător. Dacă nu îşi putea plăti unul, era numit un apărător din oficiu, care ar fi urmat să acţioneze în interesul lui. Iisus nu a beneficiat nici de această dispoziţie legală.

Spălarea mâinilor şi dreptul roman

Regele Irod Antipa (n. 4 î.Hr. – d. 39 d. Hr.), tetrarh al unei părţi din fostul regat herodian (Galileea şi Pereia), nu şi-a asumat responsabilitatea judecării lui Iisus la Ierusalim, unde se găsea cu ocazia celebrării Pesahului. Irod L-a retrimis pe Iisus lui Ponţiu Pilat, care se pronunţase deja în privinţa Nazarineanului.

Baza sistemului judiciar îl exonera pe Hristos de orice răspundere de natură penală, motiv pentru care Ponţiu Pilat a decis să nu‑şi asume cauza. „Juris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere“ (Principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onest, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce i se cuvine), instituia Ulpian drept reguli universal valabile, reguli ce nu fuseseră încălcate de „fiul tâmplarului“ din Nazaret.

Guvernatorul roman al Iudeei, deşi nu i-a găsit nicio vină Lui Iisus, la strigătele mulţimii „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!“, s-a spălat pe mâini înaintea iudeilor, zicând: „Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!“ (Matei 27:24‑25). „Ibnis in crucem!“ („Răstigniţi‑L!“) au fost cuvintele lui Pilat, care au pecetluit condamnarea plănuită de Sinedriu. În orice caz, crucificarea, o pedeapsă eminamente romană, era aplicată numai celor găsiţi vinovaţi de furt, trădare, viol sau batjocorirea împăratului.

Or, pedeapsa prevăzută pentru blasfemie – acuzaţia oficială adusă Lui Iisus Hristos – era uciderea în bătaie cu pietre.

Urmare a acestor neconcordanţe şi ilegalităţi, Iisus Hristos a murit tocmai în ziua şi la ora când evreii înjunghiau mielul pascal, în amintirea dezrobirii poporului lor şi a călăuzirii lui Moise spre Ţara Sfântă.
Sursa: Historia.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s