Portret biblic (Barnaba)

Posted: 16 Februarie 2014 in Uncategorized

„Aduceti-va aminte de mai marii vostri, care v-au vestit Cuvantul lui Dumnezeu; uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta!” Evrei 13:7

Inspirat de versetul de mai sus, am decis sa postez o serie de biografii in miniatura a unor personaje biblice, in special din Noul Testament. In cea mai mare parte sunt cuvintele mele, simple, dar prin care caut sa pastrez vie memoria celor care ne-au vestit Cuvantul aducator de mantuire. Voi folosi ceea ce relateaza Biblia despre aceste personaje, si, pe unele locuri, alte scrieri credibile, avand in vedere ca in ziua de azi multe canale de televiziune, unele cu audienta globala, se intrec in a prezenta publicului EVANGHELIILE GNOSTICE si alte scrieri neinspirate, in detrimentul Bibliei, care este Cuvantul inspirat.
Pentru astazi, BARNABA.
36Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un Levit, de neam din Cipru, 37a vândut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor. (Fp.Ap. 4:36-37)
Numele lui de nastere era Iosif. Se pare ca era un nume foarte obisnuit in acea vreme in Israel si in Diaspora Evreiasca. Conform unor surse, unul din sapte barbati purta numele Iosif. Totusi, apostolii au decis sa-l numeasca BARNABA – fiul mangaierii. Poate ca acesta era cel mai potrivit nume care putea reflecta caracterul lui.
S-ar putea ca el sa fi dat startul actiunii de a-si vinde averile si a le imparti cu cei nevoiasi din grupul tot mai mare acuma, al celor convertiti la credinta in Isus, din Ierusalim si imprejurimi. Nu stim daca a avut familie sau nu, dar Luca ne lasa sa intelegem ca Barnaba avea UN OGOR, pe care l-a vandut si banii i-a pus la dispozitia apostolilor. A vandut tot ce a avut si a daruit comunitatii. Gestul lui i-a influentat pe multi, insa nu toti dand dovada de sinceritatea lui. Exemplu ne sta in fata Anania si sotia lui, Safira (Fp.Ap. 5:1-11)
Daca Iosif acesta putea fi numit FIUL MANAGAIERII si OMUL DARNICIEI, el mai poate fi numit pe drept cuvant si OMUL GATA SA RISTE ORICE, chiar si viata.
Dupa intoarcerea lui la Domnul, Saul (Pavel) era privit cu neincredere si respingere, chiar si de cercul apostolilor din Ierusalim. Aveau motive, d.p.d.v. omenesc, insa a fost unul care a vazut lucrurile altfel, si acesta a fost Barnaba. El a riscat. Putea sa creada ca Saul este viclean, ca joaca un rol dublu, dar a crezut in sinceritatea lui si, mai mult de-atat, a intervenit pentru el in fata Apostolilor. (Fp. Ap. 9:26-27)
Tot din Faptele Apostolilor, cap. 11:19-26, aflam ca atunci cand unii crestini nu prea se inghesuiau sa plece de buna voie de acasa, in misiune, Barnaba a fost gata sa bata un drum de 500 km, pana in Antiohia Siriei, pentru a se convinge de autenticitatea convertirii la Cristos a celor de etnie greaca, adica Neamuri, din acea regiune. Ba, mai mult, a hotarat sa paraseasca „cuibul” din Ierusalim si sa se stabileasca aici. A plecat la Tars sa-l aduca pe Pavel la Antiohia, de unde, practic, au inceput si plecat cele mai mari expeditii misionare crestine din istoria Bisericii Primare, si nu numai, prin Barnaba si Pavel.
In Prima Calatorie Misionara (Fp. 13:5), insotitorul mai tanar al lui Pavel si Barnaba, Ioan Marcu renunta si se intoarce acasa, in Ierusalim, insa Barnaba nu ramane dezamagit si deceptionat, ci a crezut ca Dumnezeu poate sa se foloseasca mai tarziu de varul sau, Marcu, atunci cand maturitatea isi va spune cuvantul. Si asa a fost. Dupa o perioada de timp, Barnaba a riscat din nou si i-a mai dat o sansa lui Marcu, chiar daca aceasta incercare curajoasa de a-si reabilita verisorul, altadata fricos si neincrezator, l-a costat pe FIUL MANGAIERII despartirea de Pavel, si bucuria unor viitoare succese binecuvantate in lucrarea misionara. Dar de data aceasta incercarea a functionat, si Marcu a ajuns un partener credincios de misiune lui Barnaba. Mai tarziu a scris Evanghelia care-i poarta numele, iar dupa multi ani, insusi Pavel, convins de maturitatea lui spirituala apeleaza la serviciile sale (2Timotei 4:11; Coloseni 4:10).
Nu stiu cum si-a sfarsit Barnaba viata, dar felul lui de vietuire a fost unul care sa ramana exemplu pentru credinciosii de atunci cat si pentru generatiile viitoare. El a fost omul potrivit, la locul si timpul potrivit, chiar daca aceasta l-a costat totul: timp, avere si uneori relatii sau despartirea de cei apropiati. El a riscat totul, uitandu-se prin ochii credintei la finalul lucrurilor, si nu neaparat la inceputul si desfasurarea lor imediata. A fost dispus sa riste, sa de-a o sansa atunci cand nimeni nu era gata sa o faca, si sa fie mereu pregatit sa inceapa o noua lucrare.
Cum ar fi aratat oare istoria, Biserica si misiunea crestina fara Barnaba? Nu putem stii acuma, cert este ca modelul lui a influentat de-a lungul timpului mii de oameni credinciosi sa mangaie, sa riste, sa incurajeze si sa o ia de la capat, ori de cate ori a fost nevoie.
Merita sa ne uitam „la sfarsitul felului lor de vietuire si sa le urmam credinta!”
Binecuvantat sa fie Domnul pentru astfel de exemple!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s