Din pricina Mea…veți fii persecutați

Posted: 18 Mai 2014 in Uncategorized

17Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor, şi vă vor bate în sinagogile lor. 18Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor. 19Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; 20fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.
21Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi-i vor omorî. 22Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit. 23Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului.
(Matei 10:17-23)
Prima parte a profeției Domnului Isus din textul citat mai sus s-a împlinit chiar imediat după sărbătoarea Rusaliilor, ziua în care Dumnezeu și-a turnat Duhul Său Sfânt peste Adunarea din Ierusalim. Apostolii au început să fie hărțuiți, închiși, amenințați și bătuți pentru vina de-a fi mărturisit credința în Domnul Isus. Nu a durat însă mult timp până să înceapă a se împlini și celelalte cuvinte ale Mântuitorului: ”Veți fi dați la moarte.”
Diaconul Ștefan (se pare, cf. Faptelor Apostolilor) a deschis marea listă a martirilor creștini, listă care este încă deschisă și astăzi, după două milenii. Niciun război, în istoria omenirii, nu a durat atât, doar războiul diavolului contra credincioșilor copii ai lui Dumnezeu.
La început persecuția s-a manifestat mai timid și pe alocuri. Cu timpul, însă, s-a intensificat și în timpul unor împărați romani, cruzimea persecutorilor și metodele folosite pentru a-i extermina pe creștini depășeau, uneori, chiar și ele mai bogate imaginații. Iată ce relatează autorul lati Lactanțiu, în sec. 4, în cartea sa Despre moartea persecutorilor:
“1. Dobândind așadar puterea supremă, [Galerius], pentru a teroriza lumea pe care o avea sub autoritatea sa, a trecut la fapte. 2. Căci după înfrângerea perșilor, care au ca datină și obicei să se dea în sclavie regilor lor, iar regii să se folosească de poporul lor ca de sclavi, acest om blestemat a dorit să introducă și în lumea romană acest obicei, pe care din momentul victoriei sale îl lăuda fără rușine. 3. Și pentru că nu putea să poruncească deschis așa ceva, proceda astfel încât el însuși să le răpească oamenilor libertatea. În primul rând a interzis onorurile. Nu numai decurionii au fost torturați de el, ci chiar și fruntașii orașelor, bărbații cu titlul de egregius și perfectissimus, și asta chiar în cauze neînsemnate și civile. Dacă păreau demni de moarte, crucile se și înălțau, dacă nu, erau pregătite lanțurile. 4. Matroanele de condiție liberă și nobile erau răpite pentru gineceul său. Dacă cineva urma să fie bătut, se găseau în staul patru țăruși fixați [în pământ], între care de obicei nici un sclav nu era întins vreodată. 5. Ce să mai povestesc despre amfiteatru și distracțiile sale? Avea niște urși ce-i semănau foarte mult în ferocitate și talie, pe care îi alesese de-a lungul întregii sale domnii. De câte ori îi venea cheful să se distreze, poruncea să-i fie aduși dintre aceștia câte unul, chemându-i pe nume. 6. Acestora le erau aruncați oameni [vii], nu pentru a fi mâncați [dintr-o dată], ci mestecați pe îndelete: în timp ce mădularele oamenilor dispăreau, el râdea foarte vesel și nu cina niciodată fără [să vadă] sânge omenesc. 7. Focul a ajuns pedeapsă pentru cei care nu ocupau vreo demnitate publică. La început, această tortură o prevăzuse împotriva creștinilor, dând legi în acest sens ca, după torturi, cei condamnați să fie arși pe îndelete. 8. După ce aceștia erau legați, li se punea mai întâi sub picioare un foc scăzut până când, zbârcindu-se din cauza focului, pielea tălpilor cădea de pe oase. 9. Mai apoi, torțe aprinse și, ulterior, stinse li se puneau la fiecare mădular, așa încât nici o parte a corpului să nu rămână neatinsă. Iar între timp fața le era scufundată în apă rece și gura umezită cu apă, ca să nu-și dea duhul [prea] repede, uscându-li-se gâtlejurile de sete; 10. în cele din urmă survenea moartea, după ce timp de câteva zile, toată pielea fiindu-le arsă, para focului ajungea la organele interne. 11. Apoi, după ce era ridicat un rug, se dădea foc trupurilor până atunci arse. Oasele strânse și fărâmițate până la pulbere erau aruncate în fluvii și mare.”
Doar citind despre aceste orori te îngrozești. Să le trăiești, deja depășește capacitatea și puterea noastră de oameni limitați. Și totuși, Domnul i-a întărit, și îi întărește și acum, în sec. 21, pe cei care Îl onorează pe El cu moarte de martir.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s