Dacă lumea în care trăiești…

Posted: 13 Septembrie 2015 in Uncategorized

Dacă lumea în care trăiești este plină de silnicie și de răutate, tu fii un Noe! Fii un om neprihănit!
Dacă fiecare umblă în drumul lui, un drum care nu duce nicăieri, tu fii un Enoh! Enoh a umblat cu Dumnezeu; a trăit o viață dumnezeiască, de aceea Dumnezeu l-a luat la El.
Dacă trăiești într-o lume a misterelor, o lume păgână și idolatră care crede în orice în afara lui Dumnezeu, tu fii un Avraam! Avraam a crezut și s-a încrezut doar în Dumnezeu. O încredere copilărească, spun unii, dar el a fost lăudat de Dumnezeu și plăcut Lui pentru asta.
Dacă lumea este o Sodomă, tu fii un Lot! Fii un om neprihănit, cu un suflet neprihănit care își chinuie în fiecare zi sufletul din cauza depravării și a răutății celor din jur.
Dacă lumea din jurul tău este un Egipt, tu fii un Iosif, un om de o puritate și integritate exemplară!
Dacă lumea în care trăiești este un Babilon, atunci tu fii un Daniel, un Șadrac, Meșac sau un Abed Nego. Fii unul care spune: eu nu mă închin idolilor voștri, valorilor voastre efemere, ci mă închin singurului și unicului Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. Idolii voștri vor pieri dar El rămâne în veci.
Dacă lumea din jur este una a necredinței și a scepticismului de toate soiurile, tu fii unul din „eroii credinței”, eroi a căror biografie o găsești în Evrei 11.
Dacă trăiești acum, la început de mileniu trei, într-o lume în care moralitatea, bunele maniere, sfințenia, dragostea pentru Dumnezeu și aproapele tău sunt termeni pe cale de dispariție, fii lumina lumii și sarea pământului! Fii o lumină care luminează în bezna universală, și fii sarea care dă gust acestei vieți atinsă tot mai mult descompunere.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s