Arhivă pentru Octombrie, 2015


Nu, nu pot să cred că Dumnezeu a înființat Biserica, pentru ca mai târziu Duhul Sfânt să o transforme într-o casă de nebuni sau o grădină zoologică.

Eretici și erezii nimicitoare

Posted: 25 Octombrie 2015 in Uncategorized

„În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulți îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.” (2Petru 2:1-3)

Nu știu, dar de fiecare dată când citesc vreo știre, sau văd vreun filmuleț despre „vedetele” creștinismului american (și nu numai), îmi fuge gândul la versetele citate mai sus. Dacă ai fi fost contemporan cu Ap. Petru, Iuda sau Pavel ți-ar fi fost imposibil să-ți imaginezi ce vor să spună prin cuvântul lor profetic. Dar, începând cu anii 1950, lucrurile au luat o întorsătură care avea să facă profeția mai relevantă decât oricând înainte. Uitându-mă la unii dintre cei mai faimoși teleevangheliști, pastori(țe)de megabiserici, cântăreți, vindecători prin credință, et c, îmi dau seama rapid că toți au în comun câteva lucruri: banii, faima, mândria, aroganța, și toți sunt ahtiați după un lux ieșit din comun.
Băieții ăștia au stil de-a vorbi în fața mulțimilor de oameni și a camerelor de filmat, pomenesc mai mult decât des numele Sfintei Treimi, au darul de-a face lumea să râdă sau să plângă, au carisma de a-ți băga mâna în buzunar (nu ca hoții de buzunare din România), în concluzie sunt niște actori (ipocriți în originalul grecesc), dar au și un lucru care-i dă de gol rapid. Când vreun reporter îi întreabă de banii lor, luxul, vilele, conturile sau avioanele private, pur și simplu se topesc, se blochează și o dau cu stângu-n dreptu’ negăsind pe moment o explicație concretă. Am văzut-o la mai mulți dintre ei, printre care unul din cei mai proemineți este Benny Hinn.
Oare, mă întreb de unul singur, cum își imaginează ei că vor sta într-o zi în fața judecății lui Dumnezeu? Cred că sunt drogați cu ceva și nu mai realizează cine sunt și ce fac.
Mai jos postez câteva clipuri care vorbesc mai mult decât ce aș putea eu spune. Pentru cei sinceri, imaginile dau pe față niște lucruri diabolice care s-au infiltrat în lucrarea lui Dumnezeu, profețite cu două mii de ani înainte, iar pentru alții care îi idolatrizează pe aceste „vedete ale Duhului Sfânt”, clipurile nu spun nimic, ci lor li se pare tot timpul că imaginile sunt lucrate și editate în defavoarea idolașilor lor.

Vizionând aceste materiale, îmi dau seama, că de fapt corupții noștri de pe plaiurile mioritice, care au furat cât au putut de mult pentru a-și realiza un „trai decent” sunt un nimic și au multe de învățat în această direcție de la cei care folosesc în deșert Numele Domnului pentru a avea un câștig financiar.


Pentru cei care înțelegeți limba germană.

Vindecător viclean victimă

Posted: 24 Octombrie 2015 in Uncategorized

B a r z i l a i - e n - D a n (Un Barzilai izvorât din Dan)

  Cocioba Corneliu shared a link.
Faith healer Rod Parsley has been diagnosed with throat cancer, and he doing a strange thing. Instead of having someone in his church with the „anointing” to lay…
NOWTHEENDBEGINS.COM

Vezi articol original

Și nu s-au pocăit…

Posted: 22 Octombrie 2015 in Uncategorized

Se spune că în vremuri grele, de restriște și de criză oamenii sunt mai căutători de Dumnezeu și de cele sfinte.
Se pare că istoria ne dovedește lucrul acesta, în special istoria evreilor de-a lungul Vechiului Testament. Chiar și la popoarele păgâne se poate observa cumva aceasta. Oamenii puneau bucuriile, vremurile bune sau cele rele, prosperitatea sau falimentul, uneori pe seama zeilor. Daca aveau parte de victorii în războaiele contra dușmanilor sau dacă turmele sau ogoarele lor aduceau rod ei se bucurau și aduceau sacrificii zeilor care i-au binecuvântat. În cazul în care asupra lor se abăteau catastrofe naturale, epidemii sau alte nenorociri, aceștia credeau că zeii sunt mânioși și se răzbună pe ei, și astfel căutau cumva, tot prin sacrificii (uneori chiar umane), să-i îmblânzeasca pe cei de sus.
În timpul persecuțiilor, creștinii adormiți erau uneori treziți la realitate și uneori izbucneau adevărate treziri spirituale. Chiar și la începutul Bisericii primare, în Ierusalimul primului secol, creștinii s-au acomodat destul de bine între zidurile orașului, uitând că, de fapt, Domnul Isus, înainte de a se înălța la cer le-a dat porunca de a merge în toată lumea să predice Evanghelia, începând cu Ierusalim, Iudeea, Samaria și până la marginile lumii. A fost nevoie de o prigoană inițiată de marii preoți ai evreilor și de zelosul Saul din Tars pentru a le strica creștinilor planul și confortul, împrăștiindu-i în toate direcțiile într-un timp foarte scurt.
Am auzit de multe ori, chiar și acuma la început de mileniu trei că pentru a ne trezi la realitatea pierdută cu mai mult timp în urmă, avem nevoie, ca și creștini, de o cutremurare de la Dumnezeu, să ne zgâlțâie cumva, pentru că în caz contrar somnul va deveni tot mai dulce, întocmai ca al celot trei ucenici în Grădina Ghețimani. S-ar putea să fie foarte adevărat, însă am observat că odată cu trecrea timpului, omenirea devine tot mai imună la glasul lui Dumnezeu. Pe omul modern nu-l mai impresionează nimic, decât propriile lui succese, care-l fac să se îngâmfe. Catastrofele naturale, epidemiile, cutremurele de pământ, revoluțiile mulțimilor de oameni nemulțumiți de anumite situații în diverse locuri, et c. au devenit atât de obișnuite încât nu mai surprind aproape pe nimeni și totul pare normalitate. Un atac terorist îngrozitor care trimite rapid câteva zeci de oameni pe lumea cealaltă este uitat repede, iar o criză umanitara o acoperă pe cea precedentă cu viteza luminii.
Citind ultima carte a Bibliei, Apocalipsa lui Ioan, n-ai cum să nu te îngrozești parcurgând firul evenimentelor aducătoare de groază, foamete, boli și în final moartea a sute de milioane de oameni într-un timp foarte scurt. Ai zice că Dumnezeu este mânios de tot, și este drept, așa-i. Cu siguranță că dacă o parte mai mică din viitoarele evenimente s-ar fi întâmplat în trecut, în special în vremurile biblice, cea mai mare parte a oamenilor ar fi căzut cu fața la pământ, pocăindu-se în sac și cenușă înaintea Domnului, cerând îndurare și iertarea de păcatele lor care le-au pricinuit nenorocirea. Nici chiar păgânii nu ar fi stat indiferenți în fața acestor scene îngrozitoare. Da, asta ar fi făcut alții, demult, dar nu și omul postmodern. Spunea-m că pe acesta nu-l mai mișcă nimic. Citesc în Apocalipsa că la sfîrșit, pământul va fi zguduit, lovit, poluat și omenirea pedepsită fără precedent în istorie de un Dumnezeu pe drept mânios, și ai zice că acuma, gata, oamenii au cedat, recunosc gloria lui Dumnezeu si autoritatea lui supremă pe care au ignorat-o atâta timp, se vor pocăi și smeri cerând îndurare, dar…nimic!!! O omenire pe cât de lovită pe atât de împietrită. Într-un singur capitol (16) citesc de trei ori în trei versete că deși plăgile erau tot mai tari în intensitate, durerea tot mai mare, încât oamenii își mușcau limbile de durere, oamenii erau tot mai împietriți, huleau Numele lui Dumnezeu refuzând să se pocăiască și să-I de-a slavă.

Ferice…

Posted: 18 Octombrie 2015 in Uncategorized

Am citit că în cultura iudeo-greacă a sec. 1 d.Cr., cărțile de înțelepciune susțin că e binecuvîntat omul care are copii ascultători, o nevastă bună, prieteni credincioși, căruia totul îi merge din plin, et c. Cu siguranță că cele mai multe dintre aceste scrieri de înțelepciune și proverbe îi erau cunoscute Domnului Isus, dar în momentul cînd El a rostit Predica de pe Munte, în special FERICIRILE, El a dat o întorsătură complet contrară celei așteptate de ascultătorii Lui. El a apelat la proverbe foarte obișnuite în vremea Lui, exprimînd însă ideea opusă.

“1Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. 2Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:
3Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
4Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
5Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
6Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
7Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
8Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
9Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
10Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
11Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! 12Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii, care au fost înainte de voi.” Matei 5:1-11

În ziua de azi, societatea modernă are alte variante și aplică altfel FERICIRILE.
Ferice de cei “băgăreți”, căci ei se descurcă în lume.
Ferice de cei insensibili, căci pe ei viața nu-i rănește niciodată.
Ferice de cei care se plîng, căci, în final, li se face pe plac.
Ferice de cei blazați, căci ei nu-și bat niciodată capul cu păcatele lor.
Ferice de exploatatori, căci ei obțin rezultate.
Ferice de cei bine informați, căci ei știu să se orienteze prin lume.
Ferice de cei puși pe scandal, căci pe ei îi remarcă oamenii.

Desigur că lista ar putea continua la nesfîrșit, însă J.B. Philips se oprește aici.
Cînd le-am citit prima dată mi s-au părut extrem de familiare; le văd, le aud și le simt în jurul meu, peste tot pe unde aș merge. Un Isus care ar fi promovat asemenea “fericiri” ar fi la mare căutare, acum în epoca de aur îndobitocirii generale.

Citatul zilei

Posted: 11 Octombrie 2015 in Uncategorized

„Un creștinism fără Cristosul viu este, inevitabil, un creștinism fără ucenicie, iar un creștinism fără ucenicie este întotdeauna un creștinism fără Isus Cristos; o idee, un mit. Un creștinism în care există doar Dumnezeu Tatăl, dar din care lipsește Cristos, Fiul viu, anulează ucenicia. Într-o asemenea religie, va exista încredere în Dumnezeu, dar nu și urmarea lui Cristos.”    Dietrich Bonhoeffer