Arhivă pentru Noiembrie, 2015

Citatul zilei

Posted: 27 Noiembrie 2015 in Uncategorized

„Un om orb nu poate distinge nicio diferență între o capodoperă a lui Titian sau Rafael și chipul reginei pe un indicator de la intrarea într-un sat. Un om surd nu poate distinge între sunetul unui fluier ieftin și acela al unei orgi dintr-o catedrală. Tocmai animalele al căror miros ni se pare cel mai neplăcut nu sesizează acel miros și, de fapt, acesta nu le deranjează pe semenele lor. Tot așa, cred eu, omul căzut nu poate să-și formeze o idee justă despre cât de josnic este păcatul în ochii lui Dumnezeu, ale cărui lucrări sunt de o perfectiune absolută.” J. C. Ryle

Popas pentru suflet

Audierea de azi a durat mult mai mult decât în alte cazuri și s-a încheiat cu amânarea deciziei pentru ziua de Luni.

În aceste situații, orice ezitare a comisiei de judecată de a se pronunța ferm și prompt în favoarea acuzării este un semn pozitiv pentru noi.

Pentru serviciile divine de Duminică din bisericile evanghelice, chemăm întreaga frățietate la rugăciune fierbinte, ca Domnul să dea înțelepciune, un spirit de adevăr și dreptate, dar și curaj judecătorului care va lua această decizie. Rugați-vă și pentru Ruth și Marius ca Domnul să-i mângâie și să-i întărească! Menționăm că acest proces este în faza regională de acțiune.

Pentru ziua de Luni, toți cei ce pot, vă rugăm să aducem din nou o zi de post și rugăciune pentru acest caz!

Vă mulțumim și vă rugăm să rămâneți alături de noi!

Cu deosebită recunoștință și apreciere,

Daniel Bodnariu în numele familiei.

Vezi articol original

Dezgustat de spectacolul rock la care asistau „1.500 de oameni aflaţi în transă extatică”, preotul catolic Hervé Benoît, de la o parohie din Lyon, i-a catalogat pe cei prezenţi la concertul din sala Bataclan drept „copii săraci ai generaţiei bobo” (n.red. – stilul social burghezo-boem).
Spectatorii de la concertul trupei Eagles of Death Metal erau „morţi din punct de vedere spiritual, iar asasinii, fraţi siamezi”, a declarat preotul într-un editorial publicat pe site-ul Riposte-catholique.fr.
Atât în cazul participanţilor la concert, cât şi al teroriştilor, avem de-a face cu „aceeaşi demolare a valorilor, aceeaşi amnezie, acelaşi infantilism, aceeaşi incultură… Unii erau hrăniţi forţat cu valori creştine interpretate în mod nebunesc: toleranţă, relativism, universalism, hedonism… Ceilalţi, hrăniţi cu valori musulmane devenite şi mai nebuneşti în contactul cu modernitatea: intoleranţă, dogmatism, cosmopolitismul urii…”, adaugă preotul catolic.
„Nu este vorba de o revenire la Evul Mediu (…), este vorba de postmodernism în absurditatea sa. Este drama umanismului ateu, care îl iubeşte pe diavol, care iubeşte moartea, violenţa şi care …îi omoară! (…) 130 de morţi, este groaznic! Dar 600 de morţi ce înseamnă? Este cifra avorturilor făcute în Franţa într-o singură zi. Unde este adevărata oroare?!”, adaugă preotul.
Editorialul dur al preotului catolic a fost criticat în Franţa, inclusiv de cardinalul Philippe Barbarin, Arhiepiscopul de Lyon.
„Cardinalul s-a declarat consternat de acest text, foarte ofensiv şi neaşteptat din partea unui preot”, au declarat persoane din anturajul Arhiepiscopului de Lyon citate de revista L’Express.
Teroriştii islamişti care au atacat pe 13 noiembrie sala de concerte Bataclan din Paris au omorât 89 de persoane. Alte zeci de persoane au fost ucise la terase şi restaurante din Paris.
În total, 130 de persoane au fost ucise în atentatele revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.

Sursa: ziarul Gândul

Pledoarie pentru Creator

Posted: 22 Noiembrie 2015 in Uncategorized

Rar o să mai găsești așa ceva

Posted: 15 Noiembrie 2015 in Uncategorized

Într-o lume în care corectitudinea politică, și cea religioasă sunt la modă, cei care iasă din acest tipar sunt tot mai rari, și de obicei nu sunt lideri evanghelici, ci niște creștini simpli. Urmăriți următorul videoclip filmat în Hyde Park din Londra. http://youtu.be/ArTPpXSnSRo

Strada și facebook

Posted: 6 Noiembrie 2015 in Uncategorized

Începând cu 1Noiembrie, istoria în România se va scrie altfel. Strada decide când pleacă și când vine un guvern, și cine să fie acest guvern. Strada îi este cel mai bun consilier al președintelui României. Strada decide câte biserici se vor mai construi în România, și totodată cine le va conduce, și tot strada va dicta ce să se predice de la amvoanele acestor biserici. Iar toată lumea pleacă capul si zice: Amin!
Răul este numit bine, și binele rău. Destrăbălații de ieri sunt azi eroi, idoli și sfinți, iar cei care sunt cu adevărat creștini sunt deportați rapid la periferia societății și etichetați în fel și chip. Și dacă lucrurile s-ar limita doar la asta poate ar fi “ok”, însă situația aceasta produce în rândul creștinilor o stare de confuzie care, alimentată de dibăcia unor lideri evanghelici cu popularitate demnă de invidiat chiar și pentru politicieni, îi face pe mulți să se intrebe dacă până la urmă un creștin este unul care trăiește după Cuvântul lui Dummezeu, sau un individ care aprinde o lumânare, donează un sfert de litru de sânge și 10cm pătrați de piele? Da, un creștin face întotdeauna fapte bune (inclusiv cele amintite mai sus) dar niciodată faptele acestea nu-l vor transforma pe om în creștin autentic. În România a început o nouă epocă: „Epoca de Aur a îndobitocirii generale.”

Ieri am citit Comunicatul Bisericii Penticostale din București și am vizionat și predica pastorului Sonea, de la BBSO, și cu câteva excepții, am ajuns la concluzia că Biserica din România a ales să rămână încă în zona gri (căldicel).
Exemplele pe care pastorul BBSO le aduce în fata ascultătorilor nu au nimic în comun cu tragedia de la Colectiv. Nu poți forța un eveniment să se asemene cu altul pentru că ai vrea tu să-ți iasă bine predica. De exemplu, cazul avionului prăbușit în Sinai nu are nimic de a face cu atmosfera dintr-un club, în cazul de față, Colectiv, sau cu o paradă gay, sau un oarecare concert de „muzică” susținut de o trupă satanistă. La fel, explozia din piața filipineză, nu are nimic de-a face cu contextul din seara de Halloween, Colectiv. Orice om poate zbura cu avionul, în anumite interese, și la fel oricare dintre noi poate trece prin piață să-și facă cumpărăturile, dar nu oricine frecventează un club deocheat, după cum s-a dovedit a fi „Colectivul”.
Apoi, pastorul apelează la exemplul clasic din Luca 13, cazul galileenilor măcelăriți de Pilat. Contextul ne dă de înțeles că oamenii aceștia erau adunați și aduceau jertfe (probabil era o sărbătoare evreiască), iar trupele lui Pilat s-au năpustit asupra lor și i-au măcelarit. Bun, ce asemănare este între contextul acesta și cel din Colectiv? Niciuna!
De ce nimeni, în astfel de cazuri, nu ia exemplul Titanicului. Înainte de a părasi portul Liverpool, din Anglia, în primul drum spre America, în timpul interviului, căpitanul vasului a afirmat: „Pe acest vas nici Dumnezeu nu-l poate scufunda.” Ba da, și Dumnezeu nu a putut trece cu vederea sfidarea care i s-a adus. Cred că scufundarea Titanicului nu a fost o coincidență, ci mâna lui Dumnezeu. Ok, sunt multe abuzuri pe care Dumnezeu le trece cu vederea, dar din când în când El „vorbește” când într-un fel când în altul, numai că omul nu ia seama.
Deci, în concluzie, părerea mea este că atât comunicatul Bisericii Penticostale cât și predica de la BBSO sunt niște demonstrații de corectitudine religioasă. Ne mulăm după pretențiile opiniei publice care ține cu sfințenie la „mersul și behăitul în turmă”, după cum dau tonul niște jurnaliști sau formatori de opinie atei sau agnostici.
Nu-mi pasă de cei morți și de tragedia de la Colectiv? Ba da, pentru cei morți nu se mai poate face nimic, și nici contextul în care mă găsesc nu-mi permite să pot face ceva pentru familiile îndoliate, decât să mă rog, dar îmi pasă la fel de mult și pentru sutele de copii și oameni maturi care mor în fiecare an de cancer sau de vreo boală gravă din cauză că sistemul medical nu le pune la dispoziție un tratament adecvat bolii lor, și pentru care nimănui din fruntea statului nu-i trece prin cap să decreteze trei zile de doliu național. De ce doar pentru unii și nu și pentru alții? Și, cel mai trist este faptul ca Bisericile Evanghelice își pierd mărturia în astfel de situații. Nu mai știm cine suntem și misunea pe care o avem de la Dumnezeu; nu avem doar o misiune socială, ci una mai importantă, și anume una spirituală. Dar, să te păzească cerul ca în ziua de azi, tu pastor sau lider cu popularitate, să-ți fie atinsă reputația și popularitatea știrbită. Vei avea doar de suferit, așa că, corectitudinea religioasă-i soluția, chiar și în detrimentul Evangheliei sănătoase care ți-a fost încredințată să o trăiești și să o predici altora. Numai nu uita că într-o zi vei sta în fața Judecătorului, și poate că acuzatori îți vor fi tocmai cei pe care i-ai gugurit.