Demnitatea umană

Posted: 8 Septembrie 2016 in Uncategorized

 

Aristotel și Platon, unii din cei mai mari filozofi ai tuturor timpurilor, susțineaucă majoritatea oamenilor sunt din fire sclavi și apți numai pentru sclavie. Majoritatea nu au firi demne de libertate. Grecii foloseau cuvântul „demnitate” cu referire la puține ființe umane, nicidecum pentru toți oamenii.
Același lucru îl susțin și ateii, bazați pe evoluționismul darwinian. Iar rezultatele unei astfel de gândiri se văd în istorie, în special cea a ultimului secol: peste o sută de milioane de oameni sacrificați pe altarul filozofiei ateiste, in două războaie mondiale.
Însă din punctul de vedere al lui Dumnezeu și al credinței creștine influențată de învățaturile Vechiului și Noului Testament, omul are o valoare inestimabilă în fața Creatorului său. Conform unuia din psalmiști, Dumnezeu l-a creat pe om cu puțin mai prejos decât îngerii, dar mai presus de toate celelalte creaturi, dându-i autoritate asupra întregii creații. Pentru Dumnezeu fiecare ființă umană are o demnitate maximă, indiferent de culoarea pielii, limba pe care o vorbește, cultura sau nivelul de educație și de trai pe care îl are. Și aceata se reflectă cel mai mult în cuvintele Mântuitorului Isus, în discuția de la miezul nopții pe care o are cu Nicodim: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”
De nicio altă formă de creație Dumnezeu nu s-a îngrijit așa de mult, precum a făcut-o cu rasa umană. Pe vremea lui Noe omenirea se îndrepta spre autoanihilare, însă Dumnezeu a intervenit într-un mod brutal, dar și plin de compasiune totodată, distrugând El însuși creația dar având grijă ca nu în totalitate; a salvat opt oameni și câteva exemplare din fiecare specie de păsări, animale și târâtoare, tocmai pentru a provoca un nou început pentru Creația căzută. De-a lungul istoriei milenare, multe specii de vietăți au dispărut pentru totdeauna (ex. dinozaurii) și Dumnezeu nu a intervenit, însă omenirea a rămas mai departe în harul Lui, și în ciuda revoltei pe care aceasta o manifestă față de Creatorul ei, Dumnezeu încă mai dăruiește omului aceeași demnitate, pentru că omul, căzut sau reabilitat prin nașterea din nou, este o ființă după chipul și asemănarea Lui, iar el nu se neagă pe Sine Însuși.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s