Dumnezeu nu crează transgenderi

Posted: 2 Aprilie 2017 in Uncategorized

„Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tum m-ai țesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în Cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite mai înainte de-a fi fost vreuna din ele.” (Psalmul 139:13-16)
Dumnezeu știe exact ce vrea să fim fiecare dintre noi. Înainte de-a ne naște, El deja ne-a stabilit viitorul. Numele ni-l dau părinții (deși au fost cazuri în Scriptură în care Dumnezeu a stabilit cu precizie numele unora înainte chiar cu secole de-a se naște. Ex: Regele Persiei, Cirus), iar genul (sexul) ni-l stabilește Dumnezeu. Oamenii își pot schimba din anumite motive identitatea, data nașterii, domiciliul, etc, dar sexul și vârsta nu pot fi manipulate, ele rămân aceleași indiferent de că nouă ni s-ar părea a fi altfel. De când este lumea, când se năștea un copil, doctorul sau moașa, sau după caz cei prezenți acolo se uitau la organele genitale ale copilului și știau sigur ce este. Nu ce va fi, nu ce va crede el însuși despre el când va fi mai mare, și nici ce vor crede alții despre genul lui.
A manipula genul unei persoane este un atentat la creația lui Dumnezeu, și nu degeaba, citeam că în SUA, rata sinuciderilor în rândul transexualilor este de 40%, în condițiile în care rata sinuciderilor în general, la nivel național, este de 4%. Dumnezeu nu se lasă batjocorit; ce seamănă omul aceea va și secera. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s