Arhivă pentru Mai, 2017

„Bogatul domnește peste sărac și cel ce ia cu împrumut este slujitorul celui ce dă cu împrumut.” (Proverbe 22:7 NTR)
Bogații conduc planeta și oamenii săraci sunt vânduți băncilor. Nu-i nimic exagerat în asta. Politicienii sunt niște bugetari și scriu după dictare, sau dansează după cum li se cântă de alții mai sus decât ei. 

Iar oamenii simpli, atât în vremea lui Solomon cât și in lumea postmodernă se luptă zilnic cu supraviețuirea (mă rog, asta diferă de la o națiune la alta), însă fiecare om, indifererent de zona geografică în care ar locui este la fel de materialist și își dorește să trăiască mai bine și să aibă cât mai mult. Iar pentru asta uneori prețul poate fi unul mare: de obicei să fii sclavul unei (sau unor) bănci pentru următorii 25-30 de ani. 

În România, majoritatea românilor sunt proprietarii propriilor case, în Occident situația este altfel: bancile sunt proprietarii multor bunuri mobile și imobile, iar confortul unei case și luxul (care de fapt nu mai e un lux) unei mașini mai bune are un preț mare, iar omul dator băncilor are parte și de multe nopți nedormite și stres peste măsură de mult. 

Știa Solomon de ce scrie că datornicul este sclavul cămătarului.

Anunțuri

„Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”  (1 Corinteni 1:18)

Cel mai recent atentat terorist sinucigaș din Europa, de pe arena din Mancester, a incins din nou spiritele, impărțind lumea, ca de obicei, in mai multe tabere. Pentru unii, toată vina o poartă atentatorul insuși. Pentru alții, islamul este de vină și predicatorii urii, care au puterea și influența uimitoare de-a spăla creierele tinerilor care fregventează moscheile lor sau in mediul online, convingându-i să apeleze la asemenea fapte, in timp ce ei inșiși stau bine mersi bucurându-se de o viață imbelșugată. Pentru alții, politică și societatea este de vină pentru faptul că acești atentatori (majoritatea tineri) nu au reușit să se integreze in mod normal in societatea occidentală, deși unii din ei chiar acolo s-au născut.
Iar apoi, trecând peste alte categorii, i-am văzut arătând cu degetul pe mulți inspre Creștinism, și inspre religie, in general, făcând, firește, legatură intre religie in ansamblul ei și Dumnezeu. Cei care-L urăsc pe Dumnezeu, Il iau pe El de „țap ispășitor”. Unii spun chiar că noi, creștinii, prin insuși faptul că suntem creștini purtăm vina de a-i provoca pe musulmani la asemenea atrocități. Bisericile noastre, simbolurile noastre, școlile noastre, et c, ii provoacă la acțiune. Serios? Și dacă nu am exista noi, pe cine ar da vina?
Dacă așa ar sta lucrurile, atunci islamiștii ăștia ar comite atentate numai in biserici creștine, acolo unde ar fi siguri că au dat lovitura.
De ce se aruncă in aer in piețe aglomerate, in gări, trenuri sau pe stadioane, unde riscă să omoare și necreștini, ba mai mult, chiar musulmani de-ai lor?
Nu, avocații diavolului nu au ceva atât de mult impotriva islamiștilor cât au impotriva crucii lui Cristos. Asta ii face să turbe, și să stârnească și mai tare, la un nivel maxim, nebunia din ei.
Era profețit demult, de două mii de ani.

Valoros fără valoare

Posted: 16 Mai 2017 in Uncategorized

Iuda Iscarioteanul iubea arginții. Îl posedau. Oriunde mirosea a bani, acolo își instala cortul. O știm din Evanghelii, făcea calcule la fracțiune de secundă și era un pragmatic convins. Nu știm ce a lucrat înainte de-a deveni ucenicul Domnului Isus însă știm că le avea cu casieria; la el era punga, economiile grupului de galileeni.
Deși a fost unul care nu prea era obișnuit să piardă în afaceri, când a venit vremea să-L vândă pe Învățătorul, Iuda a pierdut lista de prețuri. Pentru el, Rabi nu avea preț, de aceea a fost dispus să-L vândă cu oricât i-ar fi dat preoții:
„Ce vreți să-mi dați, și-L voi da în mâinile voastre? Ei i-au cântărit treizeci de arginți.” (Matei 26:15)
Iuda nu mai avea talentul de-a negocia. Era mulțumit cu orice și oricât numai să vândă ceva, sau pe Cineva. Întocmai ca cleptomanii, fură orice doar de dragul de-a fura.
Numai că tranzacția lui Iuda era notificată de mult timp, de fapt chiar de dinainte de-a exista o fărâmă de timp, iar prețul nu l-a fixat el, și nici măcar clienții lui, ci era stabilit demult, anunțat cu sute de ani înainte: treizeci de arginți (Zaharia 11:12). Nici mai mult nici mai puțin.
Aceasta este Biblia pe care eu o citesc, adevărată și precisă de la prima până la ultima pagină.
Și, totuși, încă se mai găsesc unii să o conteste?
Da, cu orice preț, întocmai ca Iuda.

Sursă: Portrete: ”Misihoinarii”

Sărăcie sau lenevie 

Posted: 7 Mai 2017 in Uncategorized

Când văd asemenea fotografii îmi vin în minte, și mă gândesc la (doar) două lucruri: sărăcie (reală, motivată de nenumărați factori) sau lenevie. În multe cazuri răspunsul este LENEVIE. Nu intru in detalii, Biblia vorbește de sărăcie ca fiind o realitate tristă în mijlocul nostru, dar vorbește, și condamnă în termeni duri lenevia. Regele Solomon a fost un împărat înțelept, dar și gospodar. Iată ce scria despre lenevia unora din supușii lui: 

„Am trecut pe lângă ogorul unui leneş, şi pe lângă via unui om fără minte.

Și era numai spini, acoperit de mărăcini, şi zidul de piatră era prăbuşit.

M-am uitat bine şi cu luare aminte, şi am tras învăţătură din ce am văzut.

Să mai dorm puţin, să mai aţipesc puţin, să mai încrucişez mâinile puţin ca să mă odihnesc!

Și sărăcia vine peste tine pe neaşteptate, ca un hoț, și lipsa, ca un om înarmat.” (Proverbe 24:30-34)