Arhivă pentru octombrie, 2017

Gânduri (27 Octombrie)

Posted: 27 octombrie 2017 in Uncategorized

 

Crezi că n-aș putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că așa trebuie să se întâmple?” (Matei 26:53-54)
Am stat de multe ori am analizat aceste două versete vis-a-vis de acțiunile noastre (ale creștinilor) referitor la politică, cultură, etc.
Cred că e bine și avem obligația de-a încerca să stopăm răul și să promovăm binele nostru colectiv, atât ca biserica cât și ca societate. Cred că trebuie să fim lumina și sarea acestei lumi.
Dar, m-am gândit la ieșirile noastre în stradă, la mitinguri, manifestatii și alte forme de protest. M-am gândit la referendumul de modificare a Constituției României, cerut de peste trei milioane de cetățeni români, reprezentați de Coaliția pentru Familie. M-am gândit la cazul Bodnariu, la protestele #Rezist, etc. Oare este bine ce facem?
Cred că da, însă trebuie să fim conștienți că oricât ne-am dori noi binele, dreptatea, corectitudinea, dispariția corupției, sau altele, Dumnezeu are un plan suveran care diferă de al nostru, iar acela trebuie să se împlinească. Cred că ăsta este lucrul cel mai important pe care trebuie să-l avem în vedere atunci când înteprindem acțiuni de genul celor amintite mai sus: planul lui Dumnezeu trebuie să triumfe mai presus de orice.
Scriptura este clară și ne avertizează că în vremea sfârșitului lucrurile vor degenera radical, păcatul se va înmulți la culme, iar Dumnezeu va trebui să intervină. Trebuie să înțelegem și să conștientizăm faptul că vom duce războaie dar vor fi bătălii pe care le vom pierde garantat, și asta se vede clar în istoria recentă a lumii moderne: Revoluția sexuală, începută la mijlocul secolului trecut în SUA, consumul și abuzul de droguri, sexualizarea copiilor minori prin educația sexuală practicată în școlile din multe părți ale lumii civilizate, pornografia la culme, drepturile câștigate de comunitatea LGBT, etc. Și toate acestea, în ciuda opoziției Bisericii lui Cristos, a protestului credincioșilor. Au fost și sunt situații în care Dumnezeu pur și simplu pare că nu ne vede și nu ne aude. Rămâne tăcut la cererile noastre.
De ce? Pentru că n-ar putea interveni? Nu, ci pentru că așa trebuie să fie.
“Cum se vor împlini Scripturile care zic că așa trebuie să se întâmple?”

2 Petru 3-4”Înainte de toate, să știţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor și vor zice: “Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidiri!””
Au trecut două mii de ani, iar profeția lui Petru este mai mult decât relevantă, chiar și printre unii creștini, care se pare că și-au pierdut speranța.
Adevarul e că Domnul Isus nu ne-a spus data când se va întoarce, ci a spus doar că “în curând”. Termenul “curând” este o chestiune subiectivă, care poate influența doar asteptarile noastre, de oameni, nu si calendarul lui Dumnezeu.
Să nu uităm, că prima dată când a fost profețită venirea lui Mesia, s-a întâmplat în Grădina Eden, imediat după căderea lui Adam și Eva (Geneza 3:15). Patru mii de ani au trecut până aceasta profeție să devină fapt împlinit.
În planul Artizanului, timpul nu se măsoară în ani, luni, săptămâni și zile, ci în har; har pentru toti cei care vor să creadă Evanghelia mântuirii.
Au trecut două mii de ani, și mai bine de cincizeci de generații s-au perindat până la noi, toți așteptându-L, iar El nu a venit încă. De ce? Pentru că “Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi si dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.” (2 Petru 3:9)
Asta ne dă speranță.
Credinciosul evreu devotat se roagă in fiecare zi: “Cred pe deplin în venirea lui Mesia! Chiar dacă întârzie, totuși eu Îl voi aștepta în fiecare zi.”

Un dummezeu inteligent

Posted: 25 octombrie 2017 in Uncategorized

Se zvonește că în următorii 25 de ani vom avea un dumnezeu de inteligență artificială, căruia îi va fi scrisă o biblie proprie, iar ca orice zeu care se respectă, va pretinde închinare. I-o vei da? Nu-i o glumă, inteligența artificială e ca un teren minat, nu prea știi sigur de unde pocnește, iar asta avertizează de ceva timp încoace multe minți luminate ale lumii, unul dintre ei este Elon Musk, fondatorul Tesla. Pe unii îi sperie gândul la ceea ce s-ar întâmpla dacă va fi deschisă cu adevărat Cutia Pandorei (dacă nu a fost deschisă deja). 

Un Dumnezeu artificial? De ce nu? De fapt nu ar fi primul. Lumea, de când e ea, a avut așa ceva, și nu doar unul ci mii, zeci de mii. Însă ăsta se pare că va fi unul inteligent nu împăiat ca Zeus & Co.

Ce să faci, asta-i omenirea. Dacă s-a lepădat de Cel care a creat totul, inclusiv oamenii, v-a trebui să-și creeze un altul, că vorba aia: “Omul a fost creat ca ființă spirituală, și nu va scăpa de asta, indiferent cât va pretinde că poate trăi în independență totală de divinitate.” Însă când Îl negi pe adevăratul Dumnezeu, va trebui să-ți faci un nechezol.

La început Dumnezeu l-a creat pe om; la început de mileniu trei, omul l-a creat pe dumnezeu.

E o goană nebună, și tot mai mulți pun umărul la asta.

Tu cine ești?

Posted: 24 octombrie 2017 in Uncategorized

“Tu cine ești?” l-au întrebat pe Ioan Botezătorul, agenții fariseilor din Ierusalim. (Ioan 1:19)

Ioan a răspuns într-un mod care ne lasă fără cuvinte. Din start le-a spus că nu este el Mesia. Și nici Ilie, măcar că venise, după profeție, în duhul și puterea lui Ilie. 

“Ești prorocul?” “Nu sunt!” măcar că era un proroc, unul mare de tot. 

“Dar, totuși, atunci cine ești?” “Eu, eu sunt doar un glas, o voce care strigă în pustie.”

Hmmm. Ce răspuns dăm noi unor astfel de provocări. Ce scriem noi în CV-ul nostru? Mai ales în cel de pe Facebook. 

Mă minunez câți absolvenți de facultăți, doctori și doctoranzi am întâlnit pe rețeaua de socializare (unii chiar dintre cunoștințele mele), deși mulți din ei nu au absolvit nici măcar opt clase. Stai să vezi câți au joburi pe la Facebook, Porsche și Audi, măcar că bună parte n-au permis de conducere. Dacă ai un butic cu gumă de mestecat și biscuiți ulker te dai senior manager at company. Paradoxul e, însă, că cine a absolvit o amărâtă de profesională nu îndrăznește a se lăuda; in fața “granzilor” gelați, purtători de “adibas” și fake iPhone în buzunar, pare a fi doar un alt analfabet de duzină.

Dar bine, totuși, cine ești? 

E greu să răspunzi ca și Ioan. Nu din pricina modestiei, ci de frica că vei avea în fața unora aceeași valoare (de parcă ar conta?!) pe care a avut-o Ioan in ochii Irodiadei.

Ce spui tu despre tine, aceea contează și deconspiră de fapt caracterul tău.

…pe Domnul nu-L voi vinde

Posted: 22 octombrie 2017 in Uncategorized

“Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la preoții cei mai de seamă ca să le vândă pe Isus.” (Marcu 14:10)Iuda era obsedat de bani. Era genul de om pentru care totul se învârtea în jurul câștigului. Însă, interesant, Iscarioteanul nu L-a vândut pe Domnul pentru arginți. Sau, cel puțin, nu ăsta a fost motivul principal. A vrut să scape de El pentru că l-a rănit, rău de tot. A simțit că i-a înfipt un pumnal în inima mândriei, mândria de a nu fi băgat în seamă, a frustrării de-a fi un ucenic de mâna a doua. A avut același sentiment ca și Ahitofel, consilierul lui Absalom.

Câteva versete mai sus, o femeie îi spală capul Domnului Isus cu mir de nard, foarte scump. Un an de zile a muncit din greu femeia pentru a cumpăra loțiunea asta, iar acuma, să o risipești așa ușor, în câteva minute?

Iuda, pragmaticul, s-a trezit dintr-o dată apărătorul săracilor. I-a fost necaz pe gestul femeii de-a risipi o avere pe capul Unuia care acuza sentimente de moarte iminentă. A cârtit, împreună cu alții, însă Domnul Isus i-a mustrat pentru asta. Lui Iuda i-a pus capac; nu a a mai așteptat alt motiv. L-a vândut pe Domnul pentru o nimica, treizeci de arginți, o zecime din din valoarea mirului de nard cu care fusese uns.

Pentru Iuda, Mântuitorul nu a avut o valoare mare, însă costul vânzării a fost enorm: remușcări care l-au făcut să-și ia viața.

De două milenii, Domnul este vândut pe-o bucată de pâine, o pungă de arginți, o slujbă sau un favor.

Poetul Traian Dorz a pictat în cuvinte frumoase refuzul de al vinde de pe Mesia, indiferente de ofertă:
Să ard de sete, tot n-aş bea

Din apele stricate

Ce le-ntâlnesc în calea mea

Prin lumea de păcate.
Să mor de foame tot

n-ating

Mâncăruri otrăvite

Spre care ne-ncetat

mă-mping

Păcate şi ispite.
Să mor de frig, nu

mă-ncălzesc

La focuri vinovate

Pe unde slugile pândesc

Iubiri îndurerate.
Să mor în drum, tot n-aş intra

În casa blestemată

Ce ar zdrobi şi-ar ruina

Iubirea mea curată.
Să umblu gol, tot n-am să-mbrac

Ce diavolul-mi întinde

Să zac în şanţ, să mor sărac

Pe Domnul nu-L voi vinde.
Mai bine plâng acum un ceas

Cu Domnu-n părtăşie

Decât fără Cristos rămas

Să plâng o veşnicie.

Gânduri, (20 Octombrie)

Posted: 20 octombrie 2017 in Uncategorized

Oamenii fără Dumnezeu se revoltă adesea la adresa celor care predică doctrina iadului. Nu prea înțeleg eu de ce îi zgârie asta pe urechi, pentru că din moment ce pentru ei nu există Dumnezeu, atunci, firește, nu există nici rai și nici iad, nici bine, și nici rău, ci totul e relativ. Noi existăm la întâmplare, iar vorbele noastre, gândurile, sentimentele, bucuria, durerea și tristețea nu sunt altceva decât rezultatul unor reacții chimice la nivelul creierului.
Dacă-i așa, atunci îi sfătuiesc să nu se teamă de iad, dar dacă ei nu au dreptate (și eu sunt sigur că n-o au) atunci nu aș vrea să fiu în pielea lor în Ziua Judecății. Acolo își vor da seama că de fapt trăiesc in fața ochilor cel mai negru și mai real coșmar, izvorât de data asta nu din reacțiile chimice ale creierului.

Epistole vii

Posted: 17 octombrie 2017 in Uncategorized

Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.” (2 Cor. 3:3)
De curând am dăruit cuiva un Nou Testament în limba engleză. A fost ceva spontan, și pentru că știam că persoana respectivă citește mult, i l-am dat cadou. 

Apoi, imediat a început să mă urmărească versetul citat mai sus. Niciodată nu m-am gândit într-un mod mai profund la el. Beneficiarul cadoului meu este un laic, nu are mare lucru de-a face cu credință și cu Biblia, însă m-am gândit că ori de unde va începe să citească cartea, va trebui să facă o conexiune între mine și Biblie, pentru că eu, ca și creștin, pretind că citesc regulat această carte, o studiez și, mai mult ca orice, mă străduiesc să o trăiesc. În momente ca acesta ești pus la test. Oare când va citi Predica de pe munte îi va fugi gândul la mine? Oare ce va spune când va citi despre smerenia Domnului Isus și a creștinilor Noului Testament, și se va uita la mândria mea, aroganța și incăpățânarea mea, sau a altora care pretind aceleași lucruri ca și mine? 

Nu știu, însă ceea ce știu este că cadoul acesta a devenit un test pentru mine și pentru trăirea mea zilnică. Iar dacă ne pasă așa de mult de ceea ce cred oamenii despre noi, oare nu ar trebui să ne gândim în permanență la modul în care ar trebui să fim plăcuți înaintea Domnului?