Tu cine ești?

Posted: 24 Octombrie 2017 in Uncategorized

“Tu cine ești?” l-au întrebat pe Ioan Botezătorul, agenții fariseilor din Ierusalim. (Ioan 1:19)

Ioan a răspuns într-un mod care ne lasă fără cuvinte. Din start le-a spus că nu este el Mesia. Și nici Ilie, măcar că venise, după profeție, în duhul și puterea lui Ilie. 

“Ești prorocul?” “Nu sunt!” măcar că era un proroc, unul mare de tot. 

“Dar, totuși, atunci cine ești?” “Eu, eu sunt doar un glas, o voce care strigă în pustie.”

Hmmm. Ce răspuns dăm noi unor astfel de provocări. Ce scriem noi în CV-ul nostru? Mai ales în cel de pe Facebook. 

Mă minunez câți absolvenți de facultăți, doctori și doctoranzi am întâlnit pe rețeaua de socializare (unii chiar dintre cunoștințele mele), deși mulți din ei nu au absolvit nici măcar opt clase. Stai să vezi câți au joburi pe la Facebook, Porsche și Audi, măcar că bună parte n-au permis de conducere. Dacă ai un butic cu gumă de mestecat și biscuiți ulker te dai senior manager at company. Paradoxul e, însă, că cine a absolvit o amărâtă de profesională nu îndrăznește a se lăuda; in fața “granzilor” gelați, purtători de “adibas” și fake iPhone în buzunar, pare a fi doar un alt analfabet de duzină.

Dar bine, totuși, cine ești? 

E greu să răspunzi ca și Ioan. Nu din pricina modestiei, ci de frica că vei avea în fața unora aceeași valoare (de parcă ar conta?!) pe care a avut-o Ioan in ochii Irodiadei.

Ce spui tu despre tine, aceea contează și deconspiră de fapt caracterul tău.

Anunțuri

…pe Domnul nu-L voi vinde

Posted: 22 Octombrie 2017 in Uncategorized

“Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la preoții cei mai de seamă ca să le vândă pe Isus.” (Marcu 14:10)Iuda era obsedat de bani. Era genul de om pentru care totul se învârtea în jurul câștigului. Însă, interesant, Iscarioteanul nu L-a vândut pe Domnul pentru arginți. Sau, cel puțin, nu ăsta a fost motivul principal. A vrut să scape de El pentru că l-a rănit, rău de tot. A simțit că i-a înfipt un pumnal în inima mândriei, mândria de a nu fi băgat în seamă, a frustrării de-a fi un ucenic de mâna a doua. A avut același sentiment ca și Ahitofel, consilierul lui Absalom.

Câteva versete mai sus, o femeie îi spală capul Domnului Isus cu mir de nard, foarte scump. Un an de zile a muncit din greu femeia pentru a cumpăra loțiunea asta, iar acuma, să o risipești așa ușor, în câteva minute?

Iuda, pragmaticul, s-a trezit dintr-o dată apărătorul săracilor. I-a fost necaz pe gestul femeii de-a risipi o avere pe capul Unuia care acuza sentimente de moarte iminentă. A cârtit, împreună cu alții, însă Domnul Isus i-a mustrat pentru asta. Lui Iuda i-a pus capac; nu a a mai așteptat alt motiv. L-a vândut pe Domnul pentru o nimica, treizeci de arginți, o zecime din din valoarea mirului de nard cu care fusese uns.

Pentru Iuda, Mântuitorul nu a avut o valoare mare, însă costul vânzării a fost enorm: remușcări care l-au făcut să-și ia viața.

De două milenii, Domnul este vândut pe-o bucată de pâine, o pungă de arginți, o slujbă sau un favor.

Poetul Traian Dorz a pictat în cuvinte frumoase refuzul de al vinde de pe Mesia, indiferente de ofertă:
Să ard de sete, tot n-aş bea

Din apele stricate

Ce le-ntâlnesc în calea mea

Prin lumea de păcate.
Să mor de foame tot

n-ating

Mâncăruri otrăvite

Spre care ne-ncetat

mă-mping

Păcate şi ispite.
Să mor de frig, nu

mă-ncălzesc

La focuri vinovate

Pe unde slugile pândesc

Iubiri îndurerate.
Să mor în drum, tot n-aş intra

În casa blestemată

Ce ar zdrobi şi-ar ruina

Iubirea mea curată.
Să umblu gol, tot n-am să-mbrac

Ce diavolul-mi întinde

Să zac în şanţ, să mor sărac

Pe Domnul nu-L voi vinde.
Mai bine plâng acum un ceas

Cu Domnu-n părtăşie

Decât fără Cristos rămas

Să plâng o veşnicie.

Gânduri, (20 Octombrie)

Posted: 20 Octombrie 2017 in Uncategorized

Oamenii fără Dumnezeu se revoltă adesea la adresa celor care predică doctrina iadului. Nu prea înțeleg eu de ce îi zgârie asta pe urechi, pentru că din moment ce pentru ei nu există Dumnezeu, atunci, firește, nu există nici rai și nici iad, nici bine, și nici rău, ci totul e relativ. Noi existăm la întâmplare, iar vorbele noastre, gândurile, sentimentele, bucuria, durerea și tristețea nu sunt altceva decât rezultatul unor reacții chimice la nivelul creierului.
Dacă-i așa, atunci îi sfătuiesc să nu se teamă de iad, dar dacă ei nu au dreptate (și eu sunt sigur că n-o au) atunci nu aș vrea să fiu în pielea lor în Ziua Judecății. Acolo își vor da seama că de fapt trăiesc in fața ochilor cel mai negru și mai real coșmar, izvorât de data asta nu din reacțiile chimice ale creierului.

Epistole vii

Posted: 17 Octombrie 2017 in Uncategorized

Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.” (2 Cor. 3:3)
De curând am dăruit cuiva un Nou Testament în limba engleză. A fost ceva spontan, și pentru că știam că persoana respectivă citește mult, i l-am dat cadou. 

Apoi, imediat a început să mă urmărească versetul citat mai sus. Niciodată nu m-am gândit într-un mod mai profund la el. Beneficiarul cadoului meu este un laic, nu are mare lucru de-a face cu credință și cu Biblia, însă m-am gândit că ori de unde va începe să citească cartea, va trebui să facă o conexiune între mine și Biblie, pentru că eu, ca și creștin, pretind că citesc regulat această carte, o studiez și, mai mult ca orice, mă străduiesc să o trăiesc. În momente ca acesta ești pus la test. Oare când va citi Predica de pe munte îi va fugi gândul la mine? Oare ce va spune când va citi despre smerenia Domnului Isus și a creștinilor Noului Testament, și se va uita la mândria mea, aroganța și incăpățânarea mea, sau a altora care pretind aceleași lucruri ca și mine? 

Nu știu, însă ceea ce știu este că cadoul acesta a devenit un test pentru mine și pentru trăirea mea zilnică. Iar dacă ne pasă așa de mult de ceea ce cred oamenii despre noi, oare nu ar trebui să ne gândim în permanență la modul în care ar trebui să fim plăcuți înaintea Domnului?

Isus i-a răspuns (lui Nicodim):Adevărat, adevărat îți spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” (Ioan 3:5)
Știu, interpretarea clasică este aceasta: apa înseamnă botezul în apă, iar Duhul înseamnă botezul cu Duhul Sfânt. Dar, oare, trebuie neapărat să fie așa? Este botezul în apă o condiție a mîntuirii și a intrării in Împărăția lui Dumnezeu? Are interpretarea asta un suport biblic?
Părerea mea e că nu. Pentru a fi mântuit, un om trebuie in primul rând să existe ca și om în trup. Asta înseamnă a te naște din apă. Atunci cînd o femeie naște, se spune că i s-a rupt apa, lichidul acela in care se dezvoltă timp de nouă luni fătul. După ce s-a rupt apa, în următoarele ore femeia trebuie să nască. Deci omul vine pe lume din apă, se naște din apă.
Dacă botezul în apă era o condiție a mântuirii, mulți oameni care s-au convertit sincer la Dumnezeu în ultimul moment al vieții nu ar fi beneficiat de mântuire. Exemplul clasic este cazul tâlharului răstignit împreună cu Domnul Isus.
Mântuirea este darul lui Dumnezeu pentru om, iar asta o primesc doar cei care cred în Dumnzeu, în Domnul Isus jertfit pe cruce, și se lasă transformați de puterea Duhului Sfânt prin auzirea Evangheliei. Mântuirea este individuală, nu pe famile, nici pe comunitate, biserică sau națiune. Dumnezeu îi mântuie doar pe cei care cred în El și trăiesc Evanghelia, prin harul Său.
Botezul în apă este simbolul identificării noastre la credința creștină, însă asta nu garantează nimănui mântuirea, după cum verigheta sau certificatul de căsătorie nu este garantul unei căsnicii fericite.
Ce este născut din carne este carne, și ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ți-am zis: Trebuie să vă nașteți din nou.” spunea mai departe Domnul Isus lui Nicodim. Ce este născut din (apă) carne este carne (fire pământească)…, dar este necesar să vă nașteți din Duh.
Cunosc cazuri de oameni care au fost botezați în apă în ultimul moment al vieții, înainte de-a muri, doar pentru că așa li s-a spus, că trebuie să se boteze în apă, mai ales în ultimul moment al vieții. li s-a predicat o evanghelie falsă, punând în prim plan ritualul botezului în detrimentul adevăratei pocăințe. Dumnezeu cunoaște sinceritatea fiecăruia și atitudinea cu care face acest act, însă nu-L poți neglija pe Dumnezeu o viață întreagă în speranța că va veni un moment, la final, când vei “da clik mântuirii”, acceptând botezul în apă. E o mare înșelăciune, iar asta, din păcate, îi caracterizează pe mulți oameni.
Însă Dumnezeu nu se lasă batjocorit, ce seamănă omul aceea va și secera.

Până unde, Doamne?

Posted: 13 Octombrie 2017 in Uncategorized

Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, şi L-a întrebat: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”(Marcu 10:17)Nouă, oamenilor, ne plac limitele (nu limitările). Tânărul acesta bogat a vrut să știe exact ce trebuie să facă. Nu ar fi vrut ca să bâjbâie, și nici să facă lucruri inutile; nici prea mult nici prea puțin. Era un pragmatic adevărat. 

Stau și mă gândesc cât de mult ne asemănăm noi creștinii cu el. Am vrea întotdeauna să știm (dacă-i posibil) unde-i limita, limita de jos: cât de scurtă poate fi fusta, câte bijuterii pot purta, cât de des ar trebui să merg la biserică, cât de puțin ar trebui să citesc din Scriptură, cât ar trebui să dau din banul meu in numele Domnului, cât de puțin să mă rog pe zi? și totuși să fiu pe placul Domnului. Vrem întotdeauna limita extremă de jos. 
Tânărul bogat a primit un răspuns dur. Domnul i-a cerut tot, absolut TOT! A fost ca și cum a căzut cerul de plumb peste el. A plecat supărat de tot. Avea prea multe lucruri pentru a se descotorosi de ele. Poate era dispus să dea o parte din ele, poate era gata să mai adauge un ceas la timpul lui de rugăciune zilnică, poate ar fi încercat a merge și joia la biserică, poate, poate, poate. Dar nu, așa nu se poate. E prea de tot. 

E simplu să-l judecăm pe acest tânăr, dar vai, cât de tragic este că suntem asemenea lui, în fiecare zi. 

„Invenția” Isus

Posted: 11 Octombrie 2017 in Uncategorized

Am văzut un filmuleț în care se spunea că personajul Isus a fost inventat de romani, ca pe o armă de control a maselor populare. Bun, romanii ar fi putut crea un personaj pentru a-l folosi ca mijloc de control al popilației, dar ei nu l-ar fi putut inventa niciodată pe Isus, Mântuitorul. Pentru asta ar fi trebuit să anuleze, sau să rescrie, întreg Vechiul Testament, toate profețiile care își găseau împlinirea în existența terestră a Domnului Isus Cristos.